Proiect de lege: Proba practică a examenului de permis auto să nu se mai dea doar în prezența polițiștilor

scoala de soferi
StirilePROTV

UDMR anunţă că a depus, miercuri, la Parlament, o iniţiativă legislativă privind reorganizarea procedurii de obţinere a permisului de conducere.

Proiectul de lege defineşte, în principal, profesia de examinator autorizat, aceasta putând fi exercitată, pe lângă ofiţeri şi agenţi de poliţie, de către orice persoană care obţine o autorizaţie în acest domeniu, potrivit News.ro.

Prezentul proiect de lege a fost necesar deoarece Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) nu poate efectua examenele în ritmul necesar din cauza lipsei de personal, iar, astfel, candidaţii trebuie să aştepte luni de zile pentru a obţine o programare la proba practică, necesară pentru obţinerea permisului de conducere.

Iniţiativa noastră are ca scop transparentizarea actualului sistem de reglementare şi facilitarea procedurilor administrative pentru obţinerea permisului de conducere”, a declarat Benedek Zakariás, viceliderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor şi iniţiatorul propunerii legislative.

Conform proiectului de lege, Autoritatea Rutieră Română (ARR), organ tehnic al Ministerului Transporturilor, ar fi responsabilă pentru examinarea candidaţilor. Pentru a obţine o autorizaţie de examinator, o persoană trebuie să deţină permis de conducere pentru categoria B de cel puţin trei ani, să nu fi avut permisul de conducere anulat sau suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii trei ani. O altă condiţie este să nu desfăşoare activităţi în cadrul unei şcoli de conducători auto şi trebuie să urmeze cursul de formare iniţială.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

”Pentru a obţine autorizaţie de examinator pentru categoriile C sau D, pe lângă condiţiile de mai sus, persoana trebuie să aibă cel puţin 5 ani experienţă în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea sau să promoveze testul de evaluare teoretică şi practică. Prin această modificare eliminăm posibilitatea ca un agent de poliţie, după trei ani de experienţă în domeniu, să examineze pentru orice categorie de autovehicule, aşa cum este în prezent”, a explicat Benedek Zakariás.

El a arătat că Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va rămâne, în continuare, autoritatea competentă de testare pentru proba teoretică, de emitere a permiselor de conducere şi de evidenţă a acestora, în timp ce Autoritatea Rutieră Română va fi desemnată doar pentru desfăşurarea probei practice şi autorizarea examinatorilor.

Potrivit UDMR, propunerea legislativă include şi o serie de prevederi benefice în ceea ce priveşte procedurile administrative pentru obţinerea permisului de conducere: nu ar fi obligatorie efectuarea ambelor probe în aceeaşi localitate, în sensul în care candidaţii, în funcţie de reşedinţa lor, de localitatea unde sunt angajaţi sau studiază, îşi vor putea alege un centru de examinare diferit pentru susţinerea probei. Totodată, la proba practică, instructorul ar fi obligat să fie prezent în autovehicul, să asiste candidatul pentru a supraveghea desfăşurarea examenului.

Dacă iniţiativa legislativă elaborată de UDMR va fi adoptată în Parlament, aceasta va intra în vigoare începând cu anul 2024.
 

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Starea în care se află unul dintre caii scăpați de sub control în centrul Londrei. Ce s-a întâmplat cu animalele
Starea în care se află unul dintre caii scăpați de sub control în centrul Londrei. Ce s-a întâmplat cu animalele

Unul dintre caii care au scăpat de sub control miercuri dimineaţă şi au provocat haos în centrul Londrei a suferit răni grave şi "nu arată bine", relatează vineri The Independent care citează o sursă din cadrul armatei britanice.

Doar șeful discută. Motivul pentru care președintele ANPDCA va merge în Germania, deși putea să trimită pe altcineva
Doar șeful discută. Motivul pentru care președintele ANPDCA va merge în Germania, deși putea să trimită pe altcineva

Președintele Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie va merge de urgență în Germania pentru a discuta situația copilului de șase ani vândut de părinți și repatrierea acestuia.  

Bărbatul din Botoșani care și-a ucis soția în fața blocului a fost trimis în judecată. Ce pedeapsă riscă individul
Bărbatul din Botoșani care și-a ucis soția în fața blocului a fost trimis în judecată. Ce pedeapsă riscă individul

Procurorii din Botoșani au finalizat ancheta, în cazul individului de 54 de ani care și-a ucis soția în fața blocului, ca răzbunare pentru că femeia voia să divorțeze. Bărbatul este deja în arest preventiv de peste o lună.  

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.