Șase persoane, între care un bebeluș, intoxicate după ce au consumat ciuperci

×
Publicitate

Șase persoane din Timiş au ajuns la spital cu ambulanţa, după ce au mâncat ciuperci culese din pădure şi s-au simţit rău.

Grav este că printre cei intoxicaţi este şi un sugar de 11 luni, căruia mama i-a dat pâine înmuiată în sos de ciuperci. Alte două persoane s-au prezentat singure la unitatea de primiri urgenţe.

Pacienţii sunt din două familii care au mâncat împreună. Oamenii au pregătit o mâncare din bureţii culeşi chiar de ei din zona Herneacova. În momentul în care s-au simţit rău au sunat la ambulanţă.

Mihai Gafencu - medic spitalul de copii: "Cei doi copii sunt în afara oricărui pericol la ora actuală, au avut manifestări neurologice, până la somnolenţă. Sugarul, inclusiv o mamă de sugar care a dat din mâncarea ei unui mic copil de 11 luni a manifestat şi ea simtomele bolii".

Adulţii au fost transportaţi la Spitalul judeţean din Timişoara, dar nu au rămas internaţi.

Marius Craina - director Spitalul județean Timişoara "Au fost aduşi cu salvarea trei pacienţi, două femei şi un bărbat, care au consumat ciuperci culese din pădure şi au prezentat o simtoma gastro intestinala, respeciv greţuri, vărsături şi dureri abdominale. Au refuzat inernarea colegilor şi datorită evoluţiei favorabilă, pe proprie semnătura, au părăsit în cursul nopţii spitalul"

Aceşti oameni au avut noroc însă nu este o regulă.

Nicoleta Ianovici - biolog Universitatea de Vest: "Pentru populaţia obişnuită ar fi de preferat să evite consumul acestor ciuperci posibilitatea hibridării există între aceste soiuri, sunt uşor de confundat la urma urmei şi nu ar trebui să se erijeze nimeni în mare consumator pentru că se expune la nişte riscuri"

Copiii vor rămâne în spital, câteva zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61975008
Doi soți din Oradea, la un pas de moarte. Apartamentul lor a sărit în aer
Doi soţi din Oradea au fost la un pas de moarte după ce apartamentul lor a sărit în aer.
61975005
Bulgaria construieşte un gard la graniţa cu România. Planul autorităților vecine
Sofia a început pregătirea unui teren la graniţa cu România unde se va construi un gard pentru a preveni intrarea mistreţilor, responsabili de răspândirea virusului pestei porcine africane în condiţiile în care în România sunt înregistrate focare.
61974994
Gândaci în mâncare, la un restaurant din Galați. Explicația administratorului. VIDEO
S-a lăsat cu scandal la un restaurant aflat într-un mall din Galaţi. Un client a filmat un gândac care se plimbă nestingherit în vitrina cu mâncare gătită şi a publicat imaginile pe reţelele de socializare.