Șansa copilului de doi ani din Capitală, căzut de la etajul șapte în timp ce părinții făceau curățenie

×
Publicitate

Un copil de doi ani din Capitală este în stare gravă la spital, după ce a căzut marți după-amiază de la etajul șapte al unui bloc.

Incidentul a avut loc în jurul orei 13, în momentul în care părinții băiatului făceau curățenie în apartament. Aceștia ar fi lăsat deschis geamul de la dormitorul locuinței ca să aerisească încăperea, iar copilul de doi ani ar fi reușit să se cațere pe un calorifer aflat lângă fereastră și să cadă peste pervaz de la etajul șapte, echivalentul unei înălțimi de peste 20m, spun autoritățile.

Băiatul a căzut cu fața în jos pe pământul din grădina din fața blocului, iar căderea i-ar fi fost totuși atenuată de crengile unor copaci din zonă.

Vecinii martori la incident și părinții acestuia au reușit să îl țină nemișcat până la sosirea primelor echipaje de ajutor, iar acesta a fost transportat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu în stare de conștiență, dar rănit destul de grav, cu multiple traumatisme și fracturi.

De pildă, avea foarte multe fracturi craniene, o fractură de bazin și o fractură de femur. El a rămas internat în stare gravă la secția de terapie intensivă, iar alături sunt, în aceste momente tatăl și câteva rude.

Între timp, polițiștii de la Secția 25, cei care au intervenit la caz, au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și vor anunța parchetul competent.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62535659
Alarmă la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Un angajat s-a intoxicat cu gaz, iar pompierii au evacuat toți studenții

Un angajat al Universității Tehnice din Cluj-Napoca s-a intoxicat cu monoxid de carbon şi a fost dus la spital. Imediat, în clădire s-a dat alarma. Peste 150 de studenți și profesori au fost scoși de urgență din sălile de curs.

62535629
SUA au trimis cererea de extrădare a elevului din București acuzat de șantaj și amenințări cu bombă. Riscă detenția pe viață

Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii a trimis oficial cererea de extrădare a elevului minor din Capitală, suspectat peste Ocean de infracțiuni grave.

62535678
Cum a ajuns duba în Dunăre. Incidentul care a dus la tragedie

Șoferul microbuzului care a căzut luni în Dunăre, un bărbat de 54 de ani, a fost scos mort din apă după o intervenție dificilă, de câteva ore. Accidentul s-a petrecut între Orşova şi Drobeta Turnu Severin.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.