De ce este periculos să ținem la sertar telefoanele și laptopurile vechi. Ce putem face cu dispozitivele scose din uz

×
Publicitate

Românii își vând sau donează telefoanele și laptopurile vechi, dacă nu le uită prin sertare. În 2024, peste jumătate dintre europeni au ales să păstreze vechiul telefon, arată datele Eurostat.

Atenție însă, unele baterii uzate ale acestor dispozitive pot lua foc.

În România, 26% dintre cetățeni și-au cedat sau vândut telefonul vechi. Suntem pe locul 2, după Croația. Peste media europeană, care arată că 18% dintre oamenii cu vârsta între 16 și 74 de ani au dat dispozitivul vechi altcuiva. 51% l-au păstrat în casă, 11% l-au reciclat și 2% l-au aruncat la gunoi.

În ceea ce privește laptopurile și tabletele, 34% dintre europeni au decis să le păstreze acasă, iar 12% să le dea sau să le vândă.

În cazul ecranelor calculatoarelor, rata de reciclare este mai mare, de 15%. Cu toate acestea, 19% dintre persoane au preferat să le păstreze în casă.

Cu toții avem în casă un sertar în care depozităm telefoane, laptopuri sau tablete pe care nu le mai folosim. Trebuie să avem grijă însă la electronicele care au baterii litiu-ion. În momentul în care se deteriorează și se umflă, se pot aprinde la contactul cu aerul.

De asemenea, dacă observăm umflături pe suprafața lor, nu trebuie să le înțepăm. Singura metodă prin care putem stinge flacăra, în cazul unui incendiu, este dacă le scufundăm într-un vas cu apă sau dacă le îngropăm în nisip sau pământ. Este indicat însă să le reciclăm.

Putem duce electronicele și electrocasnicele pe care nu le mai folosim la centrele de colectare selectivă, în magazinele de profil, unde putem primi și un voucher în schimbul produsului, sau le putem vinde pentru piese celor care reciclează telefoane.

Valentin Negoiță, Președinte ECOTIC: „Noi avem infrastructura de reciclare bine dezvoltată, modernă și nu avem încă volumul necesar de deșeuri electronice electrice pentru a acoperi capacitatea de reciclare a României. Aici ajungem la un minus care merită scos în evidență, acela al lipsei de infrastructură modernă la nivel național. Avem, poate,100 de centre de colectare, față de Austria unde sunt 4.500, Italia are peste 6.000."

Potrivit datelor Eurostat, țările din sud și est, precum România și Croația, preferă reutilizarea prin vânzare sau donație, în timp ce țările nordice pun accent pe reciclare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Românii prind gustul vacanțelor cu rulota. Cât costă o zi în camping, față de o cameră de hotel

Chiar și în această vară marcată de griji economice, românii nu renunță la vacanțele cu rulota. Mulți și-au modernizat vehiculele vechi, dotându-le cu panouri fotovoltaice, internet prin satelit, baterii performante și aer condiționat.

Vladimir Plahotniuc, prins cu șase documente românești: cinci ar fi fost false, unul autentic. Dosar penal deschis în România

Vladimir Plahotniuc avea asupra sa șase documente presupus emise de România în momentul în care a fost prins în Grecia, iar polițiștii eleni au cerut clarificări României.  

România se topește sub un „dom de căldură”. Sâmbătă e așteptată cea mai fierbinte zi a verii, cu 43 de grade la umbră

Săptămâna caniculară pe care am traversat-o se încheie cu temperaturi de foc. Țara noastră stă sub un clopot fierbinte, așa-zisul „dom de căldură”, care sâmbătă va aduce probabil cea mai fierbinte zi din această vară, cu 43 de grade la umbră.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.