Românii au luat cu asalt stațiunile de la munte. Care sunt cele mai vizitate obiective turistice

×
Publicitate

Aflați în vacanță, în stațiunile de la munte, turiștii au vrut să bifeze cât mai multe obiective, chiar dacă vremea este capricioasă și nu te îmbie la plimbare.

A fost coadă la casa de bilete a castelului Bran, dar și în trafic. Pe Valea Prahovei, între localități, mașinile au circulat bară la bară. Spre dezamăgirea celor ajunși în Sinaia, Castelul Peleș nu s-a putut vizita, pentru că în zilele de luni și marți, este închis.

La munte n-a fost nici iarnă și nici o zi blândă de toamnă, așa că turiștii au făcut plimbări scurte, între locul de cazare, restaurant și obiectivele de vizitat. Traficul s-a aglomerat, iar parcările au fost pline de mășini. Castelul Bran s-a deschis cu doua ore mai devreme, special pentru cei care așteptau la ușă.

Turistă: "Am venit să vizitam castelul. Am venit de la Brașov, unde am văzut Biserica Neagră. Am fost ieri la Peleș. Un tur al castelelor. Avem o țară frumoasă".

În curtea castelului o să gășiți și acest fotoliu roșu, uriaș, pe care vă puteți așeza să faceți fotografii.

În interiorul castelului a fost forfotă.

Turistă: "Puțin aglomerat, dar e acceptabil că toți care mai au zile libere au venit să viziteze castelul".

Turistă: "Am început cu castelul groazei și am zis să vizităm toată zona. E a doua oară când vin, dar prima dată eram mai mică".

Reprezentanții castelului spun că până miercuri se așteaptă că numărul vizitatorilor să ajungă la 9.000.

Alexandru Prișcu, directorul castelului Bran: "Accesul se face exclusiv în baza certificatului verde, iar înăuntru accesul este limitat: 10 persoane la 45 de secunde sau un minut".

Cetatea Râșnovului, în schimb, este închisă pentru restaurări, iar oamenii s-au mulțumit cu o plimbare prin curtea interiară. Mulți și-au completat excursia cu o oprire la Parcul Dinozaurilor.

Pe Valea Prahovei, ploaia nu i-a împiedicat pe turiști să iasă din camerele de hotel. La Sinaia, s-au îndreptat către Castelul Peleș, chiar dacă luni și marți este închis. Oamenii au fost bucuroși să-l vadă măcar de afară.

Turist: "Aici e foarte frumos acum. D-aia mă uitam la castel cât e de frumos luminat…".

Radu Maxim, turist: "Am fost și la castel am fost și să mâncam, să ne relaxăm, să ne odihnim, să ne plimbăm…Ne-am dus ieri al Sfinx, la Babele".

Iar cei care au vrut zăpada au urcat cu gondola.

Turist: "Am avut în plan muntele, am fost la cota 2.000 cu gondola. De la gondolă ne-am întors acum pe jos".

Cum stațiunile sunt pline, pe DN1 a fost un du-te-vino continuu și s-a circulat în coloană.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62227410
Nu e nevoie de certificat verde la Parada Militară Națională. Cum va fi vremea pe 1 decembrie

Accesul la Parada Militara Națională de 1 Decembrie va fi liber, iar cei care vor merge în Piața Arcului de Triumf din Capitală nu au nevoie de certificatul verde.

62227409
Vremea s-a schimbat radical în țară. Patru turiști au avut norocul de a fi salvați de salvamontiști în Retezatul Mic

După două zile superbe, vremea s-a schimbat radical. În zonele înalte din sud vest și din vest a nins abudent, iar la altitudini mari a fost viscol.

62227401
Diferențele între variantele Delta și Omicron. De ce noua tulpină înspăimântă toată planeta

Varianta Omicron a coronavirusului, care înspăimântă în aceste momente toată planeta, îi determină și pe responsabilii de la noi să ia măsuri. Ministrul Sănătății anunță că se fac secvențieri în mai multe laboratoare din țară.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.