România a cucerit juriul de la cea mai importantă competiţie floristică. Nicu Bocancea ne-a reprezentat cu șase creații

×
Publicitate

România a cucerit juriul la ''Europa Cup'', cea mai importantă competiţie floristică. Artistul Nicu Bocancea ne-a reprezentat cu șase creații spectaculoase.

Datorită talentului sau am ajuns în compania selectă a unor țări cu o istorie lungă în domeniul florilor, aşa cum sunt Olanda, Germania, Belgia, şi Italia.

Acest corp uman format din tuburi de perfuzii și sârme, cu o inimă de piatră din care pornesc sute de flori gri, roz, crem şi albe așezate în 250 de seringi care au la bază sute de pastile a fost lucrarea primei probe din concurs cu tema: masa reuniunii de la şcoală. Floristul român s-a gândit la studenţii de la medicină.

Cei mai buni 16 floriști din Europa strânşi în Polonia au avut de trecut 6 probe. Doar două teme au fost anunțate. În total peste 2 mii de oameni le-au admirat creațiile iar 1000 i-au aplaudat pe câștigători la gală de decernare a premiilor.

Al patrulea cel mai bun florist al Europei - a reuşit să dea viaţă unui copac dansator la care a lucrat timp de 3 săptămâni. Este de fapt o instalație de irigare cu flori tropicale interconectate cu crengi de copac făcute manual din 25 de mii de spini de trandafir. Lucrarea intitulata ''Dancing în the rain'' a primit al doilea cel mai mare punctaj din competiţie. Şi buchetul desprins parcă din valuri care are la bază policarbonat topit ori corsetul cu mărgele negre au uimit juriul.

Pe lângă temele anunţate, competitorii au fost provocaţi să creeze în timp real în maximum 60 de minute un aranjament de operă din iederă şi orhidee şi unul din flori tropicale. Nicu Bocancea face parte şi din asociaţia FLOOS a celor mai buni 30 de florişti ai lumii.

Piața de flori din România este într-o continuă creștere şi a fost estimată la peste 300 de milioane de lei, însă are și un deficit mare de personal. Ne lipsesc zece mii de specialişti.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62265007
Pensiile în România, în 2022. Cum se calculează, care este vârsta de pensionare și alte noutăți
În România, după ani întregi în câmpul muncii, persoanele pot beneficia de pensie. Aceasta poate fi pentru limita de vârstă, pensie anticipată sau de pensie anticipată parțial.  
62248031
NASA pe Lună. Ce presupune programul agenției spațiale și când pot vizita pământenii satelitul natural
Agenția Spațială Americană va lansa luni, 29 august 2022, megaracheta SLS, cunoscută ca Space Launch System (Sistemul de lansare Spațială).
62282035
Care sunt cele mai căutate activități de relaxare în rândul românilor și care sunt tarifele
Sărituri cu parașuta, drumeții, excursii off-road sau sesiuni de masaj. Sunt doar câteva dintre cadourile pe care românii le fac celor dragi.