Rezultatele finale ale examenului de definitivat, publicate. 76,45% dintre candidaţi au promovat

61975136
Agerpres

Rezultatele finale ale examenului de definitivare în învăţământul preuniversitar au fost publicate, marţi, iar conform Ministerului Educaţiei, 76,45% dintre candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 8, deci au promovat.

După contestaţii, majorarea ratei de succes la examen este de 3,89%.

Potrivit Ministerului Educaţiei, rezultatele finale înregistrate după soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar au fost publicate marţi, la ora 10.00, pe site-ul dedicat şi în centrele de examen.

”După evaluarea celor 1.642 de contestaţii depuse, 5.991 de candidaţi (76,45%), cu 304 mai mulţi faţă de rezultatele iniţiale (5.687 candidaţi), au obţinut note care au generat medii de examen mai mari sau egale cu 8 (opt). Aceşti candidaţi şi-au atins obiectivul propus: definitivarea/dreptul de practică în învăţământul preuniversitar”, arată sursa citată.

În raport cu prima afişare, majorarea ratei de succes la examen este de 3,89%.

Potrivit metodologiei, proba scrisă este parte constitutivă a examenului, iar nota obţinută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puţin 8 pentru a asigura promovarea). Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.

În această sesiune, proba scrisă a fost susţinută la 99 de discipline de către 8.072 de candidaţi (94,59% dintre cei 8.534 de candidaţi cu drept de participare) în 42 de centre de examen.

Proba scrisă a putut fi susţinută doar de candidaţii care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie: stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an; calificativul ”Bine” sau ”Foarte bine” pentru anul şcolar în curs; cel puţin media 8 - media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Dintre cei 8.072 de candidaţi prezenţi, 228 de candidaţi s-au retras, 5 candidaţi au fost eliminaţi (pentru fraudă sau pentru alte nereguli prevăzute de metodologie), iar lucrările a 3 candidaţi au fost anulate în perioada de evaluare pentru nerespectarea prevederilor metodologice privind redactarea.

Din totalul celor 7.836 de candidaţi cu note la proba scrisă, 5.325 de candidaţi s-au situat pe tranşa de note 7,50 - 10 (după soluţionarea contestaţiilor). Dintre aceştia, 66 de candidaţi au fost notaţi cu 10, iar 459 de candidaţi au primit note între 9,50 şi 9.99. Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 360 de candidaţi, număr în uşoară scădere, comparativ cu anul trecut (394).

Lucrările au fost evaluate/reevaluate digitalizat.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62472733
Fake news penibil lansat de ruși. Cum a inventat Moscova mișcarea de rezistență a sabotorilor ucraineni din Bragadiru | FOTO

Ministerul Apărării a demontat o nouă campanie de dezinformare lansată de Moscova pe teritoriul României, cu intenția vădită de a crea panică și a răspândi informații cu totul false despre războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

 

62472706
Când și cum vom putea avea gaze mai ieftine. „Este important să avem aceste interconexiuni”

În câțiva ani vom avea gaze mai ieftine și mai multă securitate energetică datorită unui inter-conector construit între noi și Serbia.

62472264
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu lui Nicu Covaci, aşteptaţi la Filarmonica „Banatul” din Timişoara

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu liderului trupei Phoenix, Nicu Covaci, o pot face marţi, între orele 11,00 şi 20,00, şi miercuri, în intervalul 9,00 - 17,00.

 

Recomandări
Tren spania
MAE confirmă că un cetățean român se află printre victimele accidentului feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.

Greva sanatate 2
Sindicaliştii din sănătate cer o nouă lege a salarizării până în 2027: „Respingerea, văzută ca opoziţie faţă de majorări”

Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” avertizează că, dacă o nouă lege a salarizării nu intră în vigoare la 1 ianuarie 2027, respingerea proiectului din vară poate fi interpretată ca o opoziţie faţă de creşterile salariale.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.