Rechizite de sute de lei pentru a se pregăti de învățământul gratuit

×
Publicitate

Peste 2,3 milioane de elevi şi copii de grădiniţă vor începe luni cursurile.

Pentru ultimele cumpărături înaintea şcolii, părinţii s-au înarmat cu liste, răbdare şi mulţi bani, conştienţi că cei mici nu se uită la preţ, ci la desene, culori şi personaje de film preferate.

Posibilităţile sunt nemăsurate la rechizite. Pentru caiete, stilouri sau ghiozdane sunt zeci de variante, cu preţuri pentru toată lumea. De exemplu, un caiet poate costă de la 80 de bani până la 8 lei. Un stilou de la 2 lei la zeci de lei. Iar situaţia se complică atunci când părinţii vin la cumpărături împreună cu copiii.

De cele mai multe ori, copiii îşi aleg caietele în funcţie de coperţi şi personaje. La fel se întâmplă şi în cazul ghiozdanelor, ale căror preţuri pleacă de la 40 de lei şi pot ajunge până la 200 de lei.

Un băiat a obosit înainte că tatăl să termine cumpărăturile pentru surioara lui, care tocmai intră în clasa zero. Au venit la magazin cu o listă generoasă.

elevi rechizite

Bărbat: "Asta e doar ce a mai rămas. Săculeţi pentru instrumente pentru pictură, caiet matematică, pietricele colorate, penar, creioane, culori. Cred că 1000 de lei am cheltuit până acum"

O atenţie deosebită primeşte şi ţinuta pe care elevii o vor purta în prima zi, chiar dacă în multe şcoli există uniformă. Fetele sunt cele mai preocupate de haine.

Sara, clasa a treia: "Cămăşuţă ori cu blugi, ori cu fustiţă. Mi-ar plăcea mai mult blugii pentru că pot alerga în ei"

Iar cheltuielile nu se opresc aici. După începutul şcolii, părinţii vor primi liste, de la învăţători şi profesori, cu ce mai au de cumpărat. De luni, peste 2,3 milioane de elevi şi copii de grădiniţă sunt aşteptaţi la ore. Cursurile noului an şcolar durează 35 de săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61909203
Cinci români au murit într-un accident în Austria

Cinci români și-au pierdut viața iar alți trei au fost răniți, în urma unui accident petrecut duminică în Austria, lângă Viena.

61893189
Structura anului şcolar 2017-2018. Elevii se întorc luni la ore

Structura anului şcolar 2017-2018 însumează 176 zile lucrătoare (35 de săptămâni), cursurile urmând să înceapă luni, 11 septembrie.

61908694
Accident grav într-o intersecţie din Sibiu. 5 oameni au fost răniţi

Cinci răniţi, între care doi copii, după ce două maşini s-au ciocnit într-o intersecţie din municipiul Sibiu

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.