Racheta chinezească uriaşă a scăpat complet de sub control şi ar putea lovi oriunde. Care este cel mai rău scenariu

×
Codul embed a fost copiat

O rachetă lansată de chinezi, la sfârșitul lunii trecute, provoacă îngrijorare - a fost scăpată de sub control și se apropie de Pământ, cu o viteză de aproximativ 29.000 de kilometri pe oră.

Pentagonul o monitorizează, dar mai multe state fac de zor calcule, pentru că nu se știe unde se va prăbuși. Este de așteptat să se dezintegreze parțial la intrarea în atmosferă, și, în cel mai probabil scenariu resturile vor cădea în mare. Nu este totuși exclus să aterizeze într-o zonă populată.

Racheta a fost lansată miercurea trecută de la centrul spaţial din provincia Heinan. A avut misiunea de a plasa pe orbită primul modul al viitoarei staţii spaţiale chinezeşti.

După separarea modulului spaţial, lansatorul a început să orbiteze planeta pe o traiectorie neregulată, pierzând încet altitudine, ceea ce face aproape imposibilă orice predicţie despre punctul său de intrare în atmosferă şi, prin urmare, punctul de impact.

Will Ripley, corespondent CNN:
„Oamenii de ştiinţă ne spun să nu ne panicăm. Clar nu va fi sfârşitul lumii! Da, o rachetă de 22 de tone, o cincime din greutatea Statuii Libertăţii, se vântură în jurul lumii cu viteza de aproape 28.000 de km la oră şi ar putea lovi oriunde după ce reintră în atmosfera terestră”.

Citește și
Racheta
Pentagonul anunţă eşecul unui test cu rachetă balistică intercontinentală
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului:
„Înţeleg că este vorba despre întregul corp al rachetei, e aproape intact şi se prăbuşeşte. Departamentul de Apărare Spaţială estimează că va ajunge pe Pământ în jurul datei de 8 mai. E prea devreme ca să ştim cu exactitate unde se va prăbuşi.”

Şi dacă rămâne întreg, sunt şanse mari ca lansatorul să se prăbuşească în mare, întrucât planeta este apă în proporţie de 70%.

Will Ripley: „Există însă şi riscul să cadă într-o zonă dens populată precum Hong Kong ori New York, au existat în trecut asemenea incidente, când bucăţi au căzut în zone populate. De pildă, într-un sătuc a căzut o ţeavă de 12 metri, fără să rănească pe cineva. Cel mai rău scenariu posibil este, într-adevăr alarmant, mai ales că nu vom şti unde va cădea până cu câteva ore înaintea impactului. Ce trebuie să reţinem este: da, asemenea lucruri se pot întâmpla, s-ar putea întâmpla în viitor tot mai des, mai ales ca Beijingul are de gând să lanseze tot mai multe rachete mari, pe măsură ce se apropie de sfârşit construcţia staţiei lor spaţiale, până la sfârşitul lui 2022.”

Potrivit astrofizicianului Jonathan McDowell, de la Universitatea Harvard, „ultima dată când au lansat o rachetă Long March 5B, chinezii s-au trezit cu tije mari de metal zburând prin cer și deteriorând câteva clădiri din Coasta de Fildeș".

Pentagonul a botezat obiectul 2021-035B și acesta poate fi urmărit pe mai multe site-uri care îi monitorizează traseul.

John Kirby: „Nu avem prea multe informaţii legate de revenirea pe Pământ, în acest moment, şi nici despre cum vor arăta lucrurile. Secretarul Apărării urmăreşte situaţia. Când vom şti mai multe, o să vă spunem. Dar e prea devreme acum să facem speculaţii despre ceea ce s-ar putea întâmpla.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Pentagonul urmărește reintrarea în atmosferă a rachetei chineze care s-ar putea prăbuși într-o zonă populată
Pentagonul urmărește reintrarea în atmosferă a rachetei chineze care s-ar putea prăbuși într-o zonă populată

Pentagonul a informat miercuri că urmăreşte racheta chineză care urmează să facă în acest weekend o intrare necontrolată în atmosferă, cu riscul de a se prăbuşi într-o zonă populată, notează AFP, conform Agerpres.

Pentagonul anunţă eşecul unui test cu rachetă balistică intercontinentală
Pentagonul anunţă eşecul unui test cu rachetă balistică intercontinentală

Armata americană a anunţat eşecul unui test cu rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Minuteman III, survenit la lansare, precizând că racheta era neînarmată şi că o investigaţie este în desfăşurare pentru a stabili cauza incidentului, conform AFP.

O uriașă rachetă chineză scăpată de sub control se va prăbuși pe Pământ în jur de 10 mai. New York și Madrid, amenințate
O uriașă rachetă chineză scăpată de sub control se va prăbuși pe Pământ în jur de 10 mai. New York și Madrid, amenințate

O parte din racheta chineză Long March 5B, lansată pe 29 aprilie, se va prăbuși în jurul datei de 10 mai pe Pământ, într-un punct de aterizare care rămâne deocamdată necunoscut.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.