Probleme după intrarea în Schengen aerian și maritim. Metodele ilegale folosite de străini pentru a pătrunde în România

62440329
Agerpres

După nici două săptămâni de la momentul în care România a intrat în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, au apărut primele probleme.

În ultimele 48 de ore, mai mulţi cetăţeni străini au fost depistaţi cu nereguli pe aeroporturile de la noi din țară.

În urma unor controale inopinate efectuate de polițiștii de frontieră, împreună cu colegi de la poliție, imigrări și jandarmerie în incinta aeroporturilor, "au fost descoperiți mai mulţi cetăţeni străini care au încercat să intre sau să iasă în/din ţară în baza unor documente false, aparţinând altor persoane sau expirate, ori care se aflau în şedere ilegală pe teritoriul naţional", au transmis autoritățile române.

Declarația zilei vine de la Ilie Năstase

În toate cazurile, persoanele au fost preluate de structurile competente în vederea dispunerii măsurilor legale.

"În data de 09.04.2024, poliţiştii de frontieră de pe Aeroportul Henri Coandă București au efectuat un control pe sensul de intrare în ţară, la debarcarea pasagerilor din direcția Atena. Lucrătorii noștri au legitimat o femeie, care a înmânat pentru control o carte de identitate cu însemnele autorităților din Grecia. Cu ocazia verificărilor, s-a constatat faptul că documentul prezentat este fals, iar femeia este cetăţean din Siria, solicitant de azil în Grecia. Persoana a fost înapoiată de către compania transportatoare cu care a venit în direcția Atena.

O altă echipă de pe Aeroportul Henri Coandă a depistat un bărbat care venea din aceeaşi direcţie şi care, cu ocazia unui control inopinat, s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de autorităţile din Germania, aparţinând altei persoane. Bărbatul, cetăţean sirian, a fost înapoiat în direcția Atena.

În data de 08.04.2024, o echipă mixtă formată din poliţist de frontieră, lucrător de la Poliţia Transporturi şi jandarm din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca a legitimat în zona publică a terminalului plecări o persoana de sex masculin. Bărbatul a prezentat un paşaport Bangladesh şi un permis de şedere emis de România care era expirat din data de 01.11.2023. Acesta a declarat că intenţiona să călătorească în direcţia Bergamo. Întrucât persoana se afla în ședere ilegală pe teritoriul României, aceasta a fost predată unei echipe din cadrul Inspectoratului pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj pentru luarea măsurilor legale.

În data de 08 aprilie a.c., o echipă operativă de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, formată din polițist de frontieră şi lucrător din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, a depistat în zona terminalului Schengen trei persoane (doi cetăţeni din Bangladesh care intenționau să călătorească în direcția Barcelona și un cetăţean din Pakistan care intenționa să călătorească în direcția Viena) aflate în şedere ilegală pe teritoriul României. Acestea se aflau în posesia permiselor de şedere românești valabile, dar aveau contractele de muncă încetate. Persoanele au fost preluate de o echipă din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări pentru dispunerea măsurilor legale", sunt doar câteva dintre cazurile depistate de oamenii legii.

Până în acest moment, polițiștii de frontieră au efectuat peste 32.000 de verificări în aplicația eDAC, pentru stabilirea valabilității condițiilor de călătorie și a documentelor de călătorie ale persoanelor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Coafezele, „somate” de ANAF să-și plătească taxele și impozitele. Acum au și call-center

Coafezele, cosmeticienele și alți angajați din industria înfrumusețării care lucrează pe cont propriu au intrat în atenția ANAF. Fiscul a început un program de „informare” pentru a le determina să-și declare veniturile ca să fie impozitate.

Inconștiență la volan. Momentul în care o mașină de pompieri trece prin fața unui tren. Măsurile luate în acest caz | VIDEO

O autospecială de pompieri a trecut razant prin fața unui tren. Incidentul a avut loc marți, 9 aprilie, în județul Cluj.

Arhiva Naţională de Filme reziliază contractul pentru difuzarea în București a două filme considerate propagandă rusă

Arhiva Naţională de Filme reziliază contractul pentru difuzarea a două filme considerate propagandă rusă şi care urmau să fie proiectate la Cinema Eforie şi Cinema Union, a anunţat ministrul Raluca Turcan.

Recomandări
MF anunță execuția bugetară la 7 luni: Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB

Ministerul Finanțelor a făcut publică luni execuția bugetară pe primele 7 luni ale anului, potrivit căreia deficitul s-a redus cu 28,36 miliarde lei, până la 2,34% din PIB.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.