„Am luat pastile de somn”. Primele declarații ale Anei Morodan după ce a petrecut noaptea în arest

×
Codul embed a fost copiat

Ana Morodan, faimos influencer, supranumită „Contesa digitală”, a petrecut noaptea în arest și s-a ales în mai puțin de 12 ore cu trei dosare penale. A fost implicata în două incidente rutiere.

A refuzat prelevarea de probe biologice și câteva ore mai târziu ar fi condus iar, deși avea permisul reținut. Mai mult, ar fi fost și sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.

„Am condus fără carnet. Nu am consumat nicio substanță, doar am condus fără carnet. Am luat pastile de somn că sunt insomniacă. N-am primit semnale de la polițiști. Sunt foarte ok. Am condus fără carnet, frate, nu am făcut alte prostii”, a spus Ana Morodan.

Prima dată Poliția Rutieră a oprit-o în trafic pe Ana Morodan, marți la ora 16.

Citește și
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

În momentul în care femeia a fost oprită de polițiști, a continuat să meargă cu autovehiculul preț de câțiva metri, timp în care a lovit două autoturisme care erau parcate.

Poliția a făcut toate verificările necesare. Când i s-a cerut să sufle în fiolă, Ana Morodan a refuzat, drept pentru care a fost dusă la INML, unde a refuzat din nou prelevarea probelor biologice. Astfel s-a ales cu primul dosar penal, iar permisul i-a fost reținut.

7 ore mai târziu, în jurul orei 23, un alt echipaj al poliției de rutieră a oprit-o în trafic pe Ana Morodan. Se fac din nou verificări și polițiștii realizează că femeia conducea fără să abiă drept, având permisul reținut. Atunci i s-a întocmit cel de-al doilea dosar penal. Cu greu, Ana Morodan a acceptat să sufle în etilotest și, văzând că este vorba despre o alcoolemie sub 0,4 la mie în aerul expirat, este dusă din nou la INML pentru a-i fi prelevate probe biologice.

Numai că polițiștii au descoperit că, în afară de faptul că s-a urcat băută la volan, vloggerița se afla și sub influența substanțelor interzise. Așa s-a ales cu al treilea dosar penal.

Polițiștii au decis să o rețină peste noapte, iar miercuri după-amiază au dus-o în fața procurorilor de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București. Aceștia vor decide cum va evolua acest dosar penal și dacă Ana Morodan va fi cercetată în stare de libertate sau sub control judiciar sau dacă vor cere cea mai aspră măsură și anume să ajungă cu ea în fața și să ceară arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Ana Morodan, reținută de Poliția Rutieră. Oprită de două ori în aceeași seară și prinsă cu alcool și droguri
Ana Morodan, reținută de Poliția Rutieră. Oprită de două ori în aceeași seară și prinsă cu alcool și droguri

Ana Morodan, „contesa digitală”, a fost reținută de poliție, după ce a provocat un accident. Influencerița a refuzat inițial testarea, dar a fost descoperită conducând sub influența alcoolului și a drogurilor, la al doilea filtru, în aceeași seară.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.