Primele informații despre bărbatul care a provocat incendiul de la Palatul Parlamentului. Cum a reușit să intre în clădire

×
Publicitate

Un grav incident de securitate a avut loc, marți, chiar în Parlamentul României. Un bărbat a pătruns în zona publică a celei mai mari clădiri administrative civile din lume și a incendiat un magazin de suveniruri.

300 de persoane au fost evacuate de urgență. Nu au existat victime, iar piromanul, un bărbat de 60-65 de ani, a reușit să fugă imediat după incident. Polițiștii au imagini cu el și îl caută în aceste momente.

Martor: „E incendiu, ce să mai! La casa de bilete, la Constantin Brâncuși, la sala de expoziții...pe unde intră vizitatorii”.

Era puțin după ora 13:00 când s-a dat alarma la Parlament. Atacatorul a intrat în zona publică alături de un grup de vizitatori și odată ajuns în interiorul clădirii, a stropit cu o substanță inflamabilă și a dat foc.

Se afla în magazinul de suveniruri și potrivit martorilor, acolo mai erau și alte persoane. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum mai multe femei au ieșit speriate din încăperile alăturate în vreme ce flăcări mari cuprinseseră magazinul.

Angajat de la Palatul Parlamentului: „S-a încercat stingerea lui și după aceea am părăsit procedural sala”.

George Dumitrică: „Se simte miros de fum, colegii de jos din centrul expozițional au anunțat pe procedura internă dispeceratul afaceri interne care a intervenit la fața locului cu cei de la ISU pentru a stinge și a localiza incendiul”.

Atacatorul a intrat nestingherit în Palatul Parlamentului

Bărbatul a pătruns nestingherit în zona publică a Palatului Parlamentului, pe la intrarea dinspre Parcul Izvor unde se află și Camera Deputaților. Oricine poate ajunge la nivelul S2, cel mai de jos, fără să fie controlat. Tot fără verificări se intră și în clădire, în holul de acces către Muzeul Parlamentului și sala de expoziții Constantin Brâncuși. După intrare, în partea stângă se află magazinul de suveniruri și casele de bilete. Aici individul a stropit cu un lichid, probabil benzină, apoi a fugit. Controlul de securitate pentru acces în Parlament este de-abia după acel hol.

Pompierii de la Palatul Parlamentului au intervenit imediat pentru stingerea incendiului. Sala unde a fost pus focul a fost cuprinsă de un fum gros așa că a fost nevoie de evacuarea urgentă a tuturor celor aflați acolo.

Cel puțin 300 de persoane au fost evacuate din calea fumului gros

În sala în care a izbucnit incendiul se aflau mai multe persoane. pompierii au acționat rapid iar din cauza fumului gros și înecăcios o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cel puțin 300 de persoane, spun autoritățile, au fost scoase din clădire.

Filip Hăvârneanu, deputat: „Când ieșeam din Parlament, fix în acel moment, am văzut că iese fum dintr-o parte, am mers acolo să scoatem gardul, să vedem de unde iese fumul și să oprim, ... și fix când am ieșit ieșea lumea de la cealaltă ieșire. Am văzut o doamnă care era pe jos, încercă să fie ajutata de mai multe persoane”.

Poliția Română a publicat imagini cu suspectul, surprinse de camerele de pe holul Parlamentului. Oamenii legii au cerut ajutorul populației pentru prinderea lui. Bărbatul de 60-65 de ani, cărunt, purta o cămașă în carouri alb cu albastru și o vestă bleumarin. Avea pantaloni de culoare închisă, un rucsac în spate și o borsetă la brâu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62301159
Lege împotriva propagandei LGBTQ, adoptată de parlamentul din Georgia. De ce veto-ul prezidențial ar putea să nu conteze

O lege împotriva propagandei LGBT a fost adoptată de Parlamentul Georgiei, marți. Este legea supra "valorilor familiale şi protecţiei minorilor", inspirată de legislația rusească și criticată de UE și progresiști.

62466429
ANPC a amendat o companie importantă de transport feroviar cu 30.000 de lei. Ce garnituri au fost oprite din circulație

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 30.000 de lei SC Transferoviar Călători SRL, în urma unor controale care au identificat nereguli grave la trei automotoare utilizate pe rutele din sudul României.

 

62483505
Incendiu la Palatul Parlamentului. Un bărbat a stropit cu benzină și a dat foc unei săli. Sute de persoane evacuate. VIDEO

Un incident deosebit de grav a avut loc marți după-amiază, în Palatul Parlamentului. Un bărbat a intrat în zona destinată publicului, a aruncat cu benzină și a dat foc unor obiecte.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.