Piroman prins în Galați, după ce a provocat 3 incendii. Pe cine voia să se răzbune

×
Publicitate

Poliţiştii au reuşit să prindă un piroman care a băgat groaza în locatarii mai multor blocuri din Galaţi.

A incendiat uşa unui apartament, apoi, la scurt timp, a repetat isprava într-un imobil dintr-un alt cartier al oraşului. În urma lui, zeci de oameni au fost evacuaţi şi mai multe persoane, printre care şi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza intoxicării cu fum.


Primul incendiu a fost provocat într-un cartier de la periferia oraşului. Oamenii au sunat speriaţi la 112 şi au anunţat că toată casa scării s-a umplut de un fum negru, înecăcios. Unul dintre locatarii de la parter, mutat de jumătate de an în imobil, a înţeles imediat că i-a fost incendiată uşa.

Tiberiu Tăune, proprietar apartament: „Ăla micu, are trei ani jumate, "tati, miroase ceva urât". Bidoanele ardeau în faţa uşii, preşul la fel, incojurul uşii, uşa a fost scrum făcută. Focul intra pe sub uşă. Am aruncat apă, am luat extinctoarele din maşină. Ca să ies la maşină să iau extinctorul, eu am ieşit orbeşte, aşa făceam, cu mâinile pe pereţi să ies afară."

Vecinii spun că s-a auzit mai întâi o bubuitură puternică. Flăcările au cuprins apoi panourile electrice de pe holul blocului, cablurile şi uşa unei anexe.

Vecină: „Se pare că a fost un individ care a aruncat un cocktail. A fost mai întâi o bombă, după care totul s-a propagat pe reţeaua de gaz, şi din cauza aceasta toată lumea a fost evacuată."


Lt.col Eugen Chiriță, ISU Galaţi: „Fiind o degajare mare de fum toxic, a fost necesară evacuarea tuturor locatarilor blocului. La acest incendiu s-au înregistrat şi cinci victime, dintre care doi copii. Patru cu intoxicaţii uşoare cu fum şi o persoană cu arsuri la membrele superioare."

În scurt timp, panica s-a mutat într-un alt cartier al Galaţiului. Acelaşi scenariu, cu o uşă incendiată la etajul unu al unui bloc.

Bătrână: „Era fum. Când a deschis ginerele uşa mi s-a umplut holul aici cu fum. Am ieşit afară, bineînţeles."

După câteva zeci de minute, pompierii au mai intervenit la un incendiu provocat intenţionat, la o pubelă dintr-un centru de colectare a deşeurilor. În scurt timp, poliţiştii şi-au dat seama că ar putea să fie vorba despre acelaşi autor. Iar marți au reţinut un bărbat suspectat că ar fi autorul toturor incendierilor din noaptea de sâmbătă.

Ag. şef principal Ciprian Stoica, IPJ Galaţi: „Este vorba despre un bărbat de 50 de ani ce domiciliază fără forme legale în municipiul Galaţi, care după audieri a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore."

La audieri, bărbatul nu a recunoscut faptele. Surse din cadrul anchetei spun însă că el l-ar fi căutat, de fapt, pe un fost prieten, pe care voia să se răzbune şi care locuise cu chirie mai întâi în primul apartament incendiat, apoi în cel de-al doilea. Individul este cercetat pentru distrugere prin incendiere, dar încadrarea ar putea fi schimbată în tentativa la omor, spun surse judiciare. Bărbatul de 50 de ani urmează să fie prezentat cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62178301
Nouă preoți din Vaslui, amendați pentru că ar fi mers la o petrecere. "A fost slujbă de binecuvântare a localului"

Nouă preoţi din Vaslui, printre care şi înalţi ierarhi din judeţ, care ar fi petrecut luni seară, în plină pandemie, într-un local din Bârlad, au fost luaţi la întrebări de poliţişti.

62178311
Anchete la Spitalul Judeţean Sibiu, în urma dezvăluirilor. "Scade încrederea omului în sistemul de sănătate"

Mai multe anchete vizează secția ATI a Spitalului Județean Sibiu, după ce o fostă angajată a lansat acuzații șocante la adresa medicilor și asistentelor care lucrează acolo.

62178297
Peste 5,7 milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 vor sosi în România în martie şi în aprilie

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Andrei Baciu, a afirmat că peste 5,7 milioane de doze de vaccin vor sosi în România în lunile martie şi aprilie, aproximativ 3 milioane fiind de la compania Biontech/Pfizer.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.