Pârtia de 7 milioane de euro din Bistriţa, închisă la 3 zile de la inaugurare

×
Publicitate

La 3 zile de la marea inaugurare, pârtia ''Cocoș'' din Bistriţa, s-a şi închis pentru că s-a dus zăpada. Investiţia de 7 milioane de euro, care a îndatorat oraşul pentru următorii 20 de ani, s-a dovedit un eşec până în acest moment

La 600 de metri altitudine este prea cald. Nici în week-end situaţia n-a fost prea fericită: iubitorii sporturilor de iarnă şi-au stricat schiurile şi plăcile, iar nocturna nu a funcţionat.

Zăpada a început să se topească imediat după inaugurarea de acum trei zile. Instalaţiile de urcat pe cablu şi tunurile de zăpadă au fost oprite, iar luni nimeni n-a mai putut să coboare cu schiurile.

Finalul trist era previzibil. Pârtia Cocos este amenajată pe un deal cu altitudinea de 680 de metri, unde temperaturile sunt destul de ridicate iarna şi nu permit depunerea unui strat gros de zăpadă.
De altfel, primarul din Bistritia recunoştea încă de la inaugurare ca zăpada care s-a aşezat nu e grozavă.

Ca să amenajeze pârtia Cocoș, primarul din Bistriţa a îndatorat oraşul cu 7 milioane de euro în următorii de 20 ani. În plus alţi bani pleacă în fiecare lună din buget pentru servicii de aministrare.

Mihai Rusti, purtător de cuvânt Primăria Bistrița: "Am încheiat un contract de prestări servicii cu o firmă, un contract în valoare de 36 de mii de lei pe acest sezon. Dacă vremea va fi suficient de rece încă să ningă, atunci vom mai avea câteva zile de schi. Dacă vremea va fi ca şi acum, adică plouă de 24 de ore, cu siguranţă că nu."

Straniu este şi felul în care este administrată pârtia.

Adrian Linca, schior: "Nocturna nu a fost folosită pentru că domnul primar a considerat că în weekend putem schia de dimineaţă, avem vreme, toţi suntem bugetari şi putem veni dimineaţa la schi."

În timp ce pârtia nu poate fi folosită, iar banii pentru amenajarea ei se scurg din buget precum zăpada topită, localnicii susţin că alte investiţii erau prioritare în oraş. De pildă, ar fi fost nevoie de refacerea asfaltului pe străzi.

Pârtia Cocoș din Bistriţa are o lungime de 1300 de metri, iar logo-ul ales este un struţ pe schiuri.
 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
O șoferiță fără experiență a dărâmat gardul de beton al Electrocentralei Grozăvești

O şoferiţă fără experienţă din Capitală, care a obţinut permisul de conducere în urmă cu doar câteva luni, poate să spună că a avut mare noroc duminică seară.

Un șofer aflat sub influența alcoolului a izbit cinci mașini parcate, în Arad

Ca într-un joc de popice, cinci maşini parcate au fost lovite  duminică seară, în Arad.

Peste 300 de persoane au protestat, la Sibiu, față de modificarea legilor Justiţiei

Peste 300 de persoane au protestat, duminică seara, în centrul oraşului Sibiu, împotriva modificărilor legilor Justiţiei, în cadrul unei manifestaţii autorizate.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.