Oxigenul a devenit mai prețios ca aerul în România. Instalațiile spitalelor abia fac față

×
Publicitate

Este o realitate cutremurătoare că în spitalele din România oxigenul este mai prețios ca aerul, și viaţa a mii de români depinde în fiecare secundă de acest gaz salvator.

Nu vorbim numai de cei internaţi la ATI sau în Unităţile de Primiri Urgenţe, ci şi de cei care au trecut prin boală și au acum plămânii atât de afectaţi, încât fară oxigen pot muri în câteva minute.

Îngrijorător este că există un deficit în depozite, iar firmele fac faţă cu greu solicitărilor venite de la spitale.

„Reţeaua spitalului nu mai face faţă, presiunea de la pat nu mai e suficientă şi atunci trebuie suplimentata cu aceste butelii pe care le folosim prima dată, e o soluţie disperată la o situaţie disperată'' explică un medic.”

Institutul Marius Nasta din Capitală a cerut pe lângă sursa de oxigen a spitalului şi câte 40 de butelii de câte 60 de litri fiecare, pe zi. Sunt şi 30 de concentratoare în secţiile covid. Ar fi însă nevoie de mai mult.

Beatrice Mahler: „Primul răspuns a fost că nu ne pot creşte capacitatea de livrare şi e răspunsul pe care l-am primit de la toate firmele de furnizare, apoi am găsit o soluţie cu buteliile mai mari greu de manevrat.''


Pe lângă consumul uriaş de oxigen din secţiile de terapie intensivă este nevoie urgentă şi în saloanele în care sunt trataţi pacienţii ieşiţi din boală, dar care au rămas cu sechele grave.

Roxana Hulpe, corespondent PROTV: „Aceşti oameni, care deşi nu mai sunt contagioşi, se agaţă şi în această clipă de viaţă cu ultimele puteri. Zilnic sunt vizitaţi de familie, doi dintre ei de copii, un altul de soţie. Şi este atât de dureros să-i priveşti cum se chinuie să respire. Plămânii le sunt afectaţi în proporţie de peste 90 la sută, iar fără oxigen nu ar trăi nici 5 minute. Tocmai de aceea aici au fost instalate aceste butelii, care una are 60 de litri, şi ar trebui să ajungă 24 de ore dar abia rezistă 2 ore.''

Genoveva Cădar, şef secţia ATI: „E dramatică, e dramatică , suntem copleşiţi şi mult depăşiţi este prima dată când avem astfel de butelii, abia ieri le-am văzut şi eu prima dată în spital. Ar fi nevoie de foarte multe pentru că pur şi simplu nu mai sunt în depozite, producătorii nu mai au, nu fac faţă cererii şi nu pot aduce"

Spitalele sunt alimentate zilnic. Buteliile de mari dimensiuni se transporta şi se umplu noaptea, pentru că pericolul este uriaş. În tot acest timp pompierii veghează.

Roxana Hulpe: „Aceasta este sursa de viaţă a Institutului Marius Nasta din Capitală. Clipa de clipa 200 de bolnavi covid primesc oxigen de aici, e o butelie de 4 mii de litri, se goleşte zilnic şi e umplută la loc. Însă nevoia e şi mai mare, aşa că aţi văzut aceea improvizatie cu buteliile pline de oxigen lângă paturile pacientilor''

Raul Pătrașcu, manager Şpiţ.Jud.Timiș: „Acel oxigen ajunge prin țevi speciale și ajunge la pacienți prin conducte, prize de oxigen și concentratoare. Având furnizorul de oxigen în oraș se fac transporturi regulate."

La spitalul judeţean din Timişoara s-a instalat un astfel de stocator pentru a putea avea oxigen constant la toate cele 1200 de paturi.
În schimb la spitalul din Arad nu se mai fac internări pentru că nu mai exista oxigen, s-a ajuns la limita maximă de consum.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62220358
Pandemia de COVID-19 a schimbat radical România. Cât a ajuns să câștige un gropar în această perioadă

„Groparul este acum la mai mare preţ decât oricare altă profesie, pentru noi”, mărturisește directorul Administrației Domeniului Public din Oradea.

62216315
Noile restricții au valabilitate de minimum o lună. Unde nu mai sunt luate în considerare testele

Revine carantina de noapte, în toată România! Măsura intră în vigoare de luni, şi se va aplica timp de o lună.

62220337
Accident înfiorător pe DN7. O tânără de 22 de ani a murit, iar alte două persoane au ajuns la spital în stare gravă

Cinci tineri spanioli au fost implicaţi, vineri seară, într-un grav accident rutier pe DN7, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea.

Recomandări
62600133
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.