O familie cu doi copii s-a răsturnat cu autoturismul într-un șanț, pe Valea Oltului

62073910
Gazeta Vâlceană

O familie din Caraş-Severin, cu doi copii de 2 luni, respectiv 5 ani, a ajuns, în noaptea de duminică spre luni, la spital, după ce autoturismul cu care circula s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea DN 7.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, accidentul a avut loc în comuna Câineni, sat Robeşti, după ce tatăl, pe fondul oboselii, ar fi aţipit la volan şi a părăsit partea carosabilă, oprindu-se cu maşina într-o rigolă, relatează Agerpres.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au transmis că, în urma accidentului, toate cele patru persoane care se aflau în autoturism, doi adulţi şi doi copii, au fost preluate de echipaje medicale şi transportate la spitalul din Brezoi.

accident Valcea

"La faţa locului a intervenit un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD, precum şi o ambulanţă de la SAJ. În urma impactului au rezultat patru victime, acestea nefiind încarcerate. Adultul de sex masculin acuza dureri costale, adultul de sex feminin are posibilă fractură de membru inferior şi politraumatisme, în timp ce copiii nu păreau a prezenta leziuni. Cu toţii au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital, mama şi copilul de 2 luni de către echipajul SAJ, iar tatăl şi copilul de 5 ani de către echipajul SMURD", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

accident Valcea
Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62073898
Penelope Cruz şi Meryl Streep au strălucit pe covorul roșu la Veneția
Covorul roşu continuă să fie aglomerat la festivalul de film de la Veneţia.
62073870
Festivalul Fall în Love i-a cucerit pe bucureșteni cu muzică bună și distracție
Muzica bună şi distracţia şi-au dat întâlnire în acest weekend la Festivalul Fall în Love.
62073856
Ce spun reprezentanții spitalului din Iași despre asistenta care a murit după tura de noapte
Moarte cu semne de întrebare în cazul unei asistente medicale de 46 de ani din Iaşi.