La un pas de catastrofă: o explozie puternică a avut loc la Petromidia Năvodari. Un om a murit, 5 sunt răniți FOTO și VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Explozia care a zguduit platforma Rafinăriei Petromidia din România a fost provocată, probabil, de o conductă care s-a fisurat.

Ancheta este în plină desfășurare. Un angajat al companiei a murit și alți cinci au fost răniți. O coloană uriasa de fum și foc, vizibilă în nordul litoralului, s-a ridicat amenințător, degajând un nor toxic. Șapte echipaje de pompieri sunt și vineri seară pe platforma rafinariei și încearcă să reducă temperatura conductelor încinse de flăcări.

Două dintre victimele incendiului de la rafinăria din Năvodari vor fi îngrijite în Capitală. Secția de mari arși a Spitalului de Urgență Floreasca și-a dat acordul ca să primească răniții.

După o evaluare făcută de medicii de la Spitalul Județean Constanța s-a luat decizia ca doi pacienți să fie transferați la București.

Un prim rănit a fost adus cu un elicopter SMURD, în urma unei proceduri destul de anevoioase, cel de-al doilea ajuns în cursul serii.

Citește și
Petromidia
Momentul exploziei de la Petromidia a fost filmat. VIDEO

O coloană uriașă de fum s-a ridicat amenințător, vizibilă de la mare depărtare și degajând un nor toxic. A fost activat imediat planul roșu de intervenție și numeroase echipaje de pompieri din mai multe județe au intervenit rapid.

Ora 12.16. Un apel la 112 anunță incendiul. Este momentul în care pe platforma Petromidia din Năvodari s-a pornit dezastrul.

Mai întâi s-a auzit un zgomot, puternic, înfundat. Apoi un nor negru de fum și flăcări - în formă de ciupercă - s-a ridicat deasupra rafinăriei.

Acestea sunt imagini suprinse de o cameră care transmite în direct imagini de pe litoral. În mai puțin de zece minute coloana de fum dens înnegrește o parte din cerul senin. Pe platformă, printre cei aflați în apropierea exploziei s-a răspândit panica.

"Dă-i repede, că murim! Dă-i în față!".

O dronă a suprins de la înălțime incendiul. Coloana de fum pornește dintr-o zonă în care arde cu flăcări violente instalația despre care Petromidia a transmis că era folosită la eliminarea sulfului din petrol.

În rafinărie toată activitatea a fost oprită, imediat după explozie.
Primii pompierii au ajuns acolo la 8 minute după apelul la 112. S-a activat planul roșu de intervenție și au fost chemați și pompieri din alte 4 județe.

Ana Maria Stancu, ISU Constanța: "Se pare că a fost vorba despre o explozie la instalația de transport de gaz petrolier. Cauza va fi stabilită cu siguranță la finalul intervenției. A fost delimitat perimetrul și se lucrează la răcirea cu apă. Este o instalație cu gaz, nu se poate opri deodată, în primă fază se răcesc aparatele, ulterior se lichidează incendiul, la această oră încă arde cu flacără, este o intervenție de durată".

Raed Arafat, șeful DSU: "ISU a mobilizat forțe de la Tulcea, Călărași și Brăila, care au ajuns toți aici și care au asistat la lichidarea incendiului, era nevoie să fie înconjurat incendiul respectiv și cum se spune în limbajul colegilor de la pompieri atacat din toate părțile în același moment și acest lucru s-a întâmplat folosind și substanțe spumogene".

A durat o oră doar ca să fie localizat incendiul. Pompierii au stropit intens cu furtunurile platformă, iar focarul a fost stins în jurul orei 15.00.

 

O persoană a murit, cinci sunt rănite

 

Șase oameni care se aflau pe platformă au fost răniți în acest dezastru. Unul dintre ei - în vârstă de 32 de ani - a fost găsit mort. Ceilalți cinci sunt cu arsuri ori diverse traumatisme. Au între 30 și 50 de ani.

Prima grijă a echipelor de intervenție și salvare a fost să îi găsească pe răniți, să le acorde primul ajutor și să îi ducă în siguranță la spital. Abia apoi angajații rafinăriei au oprit robineții de la conductele cu combustibil, iar pompierii au început să stingă flacările.

Populația din apropierea rafinăriei a fost avertizată prin RO-ALERT că în aer există substanțe periculoase. Fumul care s-a ridicat a putut fi observat de la 10 kilometri depărtare.

"Ia uite, acolo! A explodat ceva".

"Ia uite, frate, la Năvodari acolo!".

"E urât, începe să se simtă mirosul deja. A intrat și Ro-Alert-ul pe telefon".

"Mamă, dar ce flacără! Mi s-a făcut pielea de găină".

Între timp, pe platforma Petromidia au loc anchete. Au apărut și primele explicații.

Felix Crudu, director general Petromidia: "În instalația de hidrobenzină a apărut un incendiu. Flacăra, suflul propagate, a generat încă 3 focare. La prima vedere a fost o conductă care s-a fisurat. A apărut flacăra în zona specific. Motorina se aprinde foarte des".

Investigațiile continuă. Premierul Florin Cîțu a transmis că vor fi alocate toate resursele necesare pentru ca situația de la Petromidia să fie ținută sub control.

Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE 15:07 - Persoana dispărută a fost găsită moartă, conform prefectului judeţului Constanţa, Silviu Coşa.

UPDATE 14:55 - Iată o imagine a exploziei realizată cu drona:

UPDATE 14:53 - Cele două victime cu arsuri vor fi transferate cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Capitală. 

UPDATE 14:42 - Momentul exploziei de la Petromidia a fost surprins de un bărbat aflat pe litoral.

 

UPDATE 14:36 - “O bubuitură am auzit. Eram lângă locul incidentului când s-a întâmplat și am primit un telefon. Ni s-a comunicat să evacuăm zona imediat”, a spus, pentru Realitaeatea PLUS, unul dintre angajații martori la explozie.

UPDATE 14:32 - Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat a declarat pentru ȘtirileProTV că în urma exploziei o persoană a fost rănită grav, două au fost rănite ușor și încă o persoană este dispărută.

„Intervenția continuă. Avem doi răniți ușor, un rănit grav cu arsuri peste 40% din suprafața corpului și avem și o persoană dispărută. În rest, intervenția se desfășoară cu forțele din Constanța și au fost trimise forțe din Călărași, Brăila și Tulcea care trebuie să ajungă. Se lucrează pe răcire, ca să nu se extindă, să nu se complice și pe stingere acolo unde este flacără deschisă”, a declarat Raed Arafat.

Întrebat dacă există informații unde s-a produs explozia și posibila cauză, Raed Arafat a răspuns: „E devreme de spus acum. Asta va fi la scurt timp, când se trage linia se vor da mai multe detalii. Acum e important să controlăm situația.”

UPDATE 14:30 - ISGU a informat că incendiul de la Petromidia a fost anunțat la ora 12:16. Pompierii au ajuns la fața locului în aproximativ 8 minute de la primirea apelului și au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum.

"Incendiul a fost localizat la ora 13:14, fiind astfel eliminat pericolul extinderii acestuia la vecinătăți", a transmis IGSU. 

UPDATE 14:25 - Întrebată despre cum ar trebui să procedeze oamenii având în vedere că după amiază se anunță furtuni în zonă, Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, a transmis că aceștia trebuie să aștepte instrucțiuni de la ISU.

“Daca va fi cazul, vom emite mesaj RO-Alert”, a spus ea.

De asemenea, Ana Maria Stoica a precizat că toate victimele au vârste cuprinse între 30 și 50 de ani.

UPDATE 14:22 - Conform informațiilor transmise de Ministerul Sănătății, pe lângă rănitul care are arsură pe 40% din suprafața corporală, grad II A/II B, mai este o persoană cu arsură pe 35% din suprafața corporală, grad II A/II B.

UPDATE 14:18 - "Avem undeva la 50 de pompieri care în aceste momente acționează pentru răcirea instalației și pentru lichidarea incendiului. Din păcate, este o intervenție destul de dificilă. Colegii mei se luptă cu flăcările, este dificil de respirat din cauza noxelor care au fost emise", a transmis Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța.

UPDATE 14:08 - Premierul Florin Cițu a transmis pe Facebook o reacție după explozia de la Petromidia:

"Am fost informat de Raed Arafat despre explozia de la Platforma Midia-Năvodari, imediat după producerea incidentului. I-am solicitat secretarului de stat Raed Arafat și șefului IGSU, Dan Iamandi, să meargă la fața locului și să coordoneze personal intervenția pentru salvarea persoanelor surprinse de explozie.

În aceeași măsură, să se asigure că sunt alocate toate resursele logistice necesare pentru ca situația să fie sub control și să fie evitată producerea altor victime.
De asemenea, i-am cerut șefului DSU să analizeze, împreună cu ceilalți specialiști, dacă se impune luarea altor măsuri de siguranță, inclusiv evacuarea unor persoane din zonă.

În acest moment, salvatorii intervin cu 3 autospeciale de stingere de la ISU Dobrogea, sprijinite de 9 autospeciale de stingere din Călărași, Ialomița, Tulcea și Brăila. Acestor forțe li se adaugă o autospecială pentru transportul victimelor multiple, un elicopter SMURD, 5 mașini de intervenție SMURD și 5 ambulanțe de la serviciul de Ambulanță Constanța", a scris premierul pe Facebook.

UPDATE 13:52: - Reprezentanții rafinăriei Petromidia au transmis un punct de vedere după explozie. 

"În cursul acestei zile, a avut loc un incident pe platforma rafinăriei Petromidia, în cadrul instalației de hidrofinare petrol motorină.

Conform procedurilor interne de gestionare a situațiilor de criză, procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate în condiții de siguranță. În acest moment, echipele de intervenție acționează pentru controlul și stingerea incendiului", au transmis aceștia, mulțumind autorițăților pentru promptitudinea și profesionalismul intervenției. 

UPDATE 13:46 -   Conform ultimelor informații, este vorba despre 6 victime, dintre care una cu arsuri pe 45% din suprafața corpului transportată cu elicopterul SMURD la spital, una cu arsuri la nivelul feței transportată la spital, una cu traumatism membru inferior, una cu traumatism lombar transportată la spital, una cu arsuri minore și o persoană dispărută.

UPDATE 13:25 - Ministerul Sănătății anunță ultimele detalii despre cei trei răniți. Persoana cu arsuri pe aproximativ 45% din suprafața corporală este transportată cu elicopter SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru stabilizare și evaluare. O a doua victimă are un traumatism lombar, iar cea de-a treia o arsură la nivelul feței.

UPDATE 13:16 - IGSU transmite că a fost dispusă suplimentarea rezervei de substanță de stingere cu câte 2.000 litri de la ISU Călărași, Tulcea, Ialomița, Galați și Vrancea.

"Incendiul se manifestă la o instalație de transport petrolier, iar în acest moment, salvatorii acționează pentru închiderea robineților și întreruperea alimentării cu combustibil", precizează IGSU.

UPDATE 13:12 - Ministerul Mediului a transmis, pe Facebook, estimări meteorologice privind evoluția norului de fum din zona Petromidia-Năvodari, jud. Constanța, pentru intervalul 02.07.2021, ora 13:00 – 02.07.2021, ora 23:00

“La ora 13:00 circulația aerului este relativ slabă în imediata apropiere a solului, iar la înălțimi de pe peste 30...40 m, vântul sufla slab, cu viteze de peste 15 – 20 km/h, din direcție predominant nord-vestică.

Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind evoluția norului de fum din zona Petromidia-Năvodari, se apreciază că circulația aerului va continua să fie din sector predominant nord-vestic - vestic, astfel că evoluția norului de fum va fi de ușoară deplasare către est – sud-est (spre mare).

După orele 17:00 – 18:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, respectiv averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, vijelii și grindină”, se arată în mesaj.

UPDATE 13:05 - Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, a declarat pentru PRO TV că este vorba despre trei victime. Pe lângă victima cu arsuri pe 45% din suprafața corpului, mai sunt două victime. Una cu un traumatism facial și una cu alte politraumatisme. 

„O persoană a fost preluată de echipajul SMURD și va fi predată la elicopterul SMUR. Este vorba despre victima care prezintă arsuri pe aproximativ 45% din suprafața corpului. Mai există și alte două victime, una cu traumatism facial și o alta cu politraumatisme. Avem 5 autospeciale de stingere, 5 ambulante SMURD si 6 mbulante de la CT. S-a dispus alocarea de forte suplimentare”, a declarat pentru Știrile PRO TV Ana Maria Stoica.

„Din informațiile pe care le avem la această oră de la colegii de la această ora, se pare că ar fi avut loc o explozie la o instalație de gaz de la rafinărie”, a mai spus reprezentantul ISU.

****

Este vorba despre o explozie la parcul de rezervoare al Rompetrol Midia Năvodari. A fost activat Planul Roșu de intervenție. 

În urma exploziei, persoane au fost rănite, conform IGSU. Unul dintre răniți a suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului.

"Pentru gestionarea incidentului, la fața locului au fost trimise 8 autospeciale de stingere, 2 ambulanțe SMURD și o unitate de terapie intensivă mobilă", a transmis inițial IGSU.

Apoi, s-a dispus alocarea de forțe suplimentare, respectiv:

ISU Călărași - 2 autospeciale de stingere
ISU Ialomița - 2 autospeciale de stingere
ISU Tulcea - 2 autospeciale de stingere
ISU Brăila - 2 autospeciale de stingere și autocamion cu 2.000 litri substanță de stingere.

Conform ISU, nu există riscul unei noi explozii. 

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat pentru News.ro, că ceilalţi muncitori din secţie s-ar fi autoevacuat.

Autorițățile au emis o avertizare de tip RO-Alert prin care populația este informată să nu se apropie la mai puțin de 1.000 de m, să stea în case și să închidă geamurile.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, și Raed Arafat, șeful DSU, se îndreaptă către locul exploziei.

Norul de fum nu se îndreaptă spre țărm

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că norul de fum nu se îndreptă către țărm, ci spre mare. 

"Din păcate, după primele informatii există și victime. ISU a preluat controlul pe această problemă. Impactul asupra mediului poate fi major. Din primele valori făcute de ANM, norul de fum nu se deplasează spre țarm, ci spre mare. Avem la fața locului laborator mobil", a declarat ministrul. 

 

 

Petromidia este un complex industrial din orașul Năvodari, format în principal dintr-o rafinărie și o uzină petrochimică. Capacitatea sa maximă de prelucrare a țițeiului este de 4,8 milioane de tone/an.

Un incident major, similar celui produs vineri, a mai avut loc la Rafinăria Petromidia în vara lui 2016. Pe data de 22 august, în jurul orei 18 s-a produs un incendiu la rafinărie, scrie News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Ministrul Economiei, după explozia de la Petromidia: Nu cred că vom avea probleme deocamdată cu stocurile de carburanți
Ministrul Economiei, după explozia de la Petromidia: Nu cred că vom avea probleme deocamdată cu stocurile de carburanți

Efectele asupra stocurilor naționale vor depinde însă și de perioada în care rafinăria va fi închisă.

Momentul exploziei de la Petromidia a fost filmat. VIDEO
Momentul exploziei de la Petromidia a fost filmat. VIDEO

Momentul exploziei de la rafinăria Petromidia a fost surprins de un bărbat care filma pe litoral. În urma deflagrației, mai multe persoane au fost rănite și a fost declanșat Planul Roșu de intervenție.

Explozie la Rafinăria Petromidia. Un incident major a mai avut loc în vara lui 2016, patru persoane au fost rănite
Explozie la Rafinăria Petromidia. Un incident major a mai avut loc în vara lui 2016, patru persoane au fost rănite

Un incident major, similar celui produs vineri, a mai avut loc la Rafinăria Petromidia în vara lui 2016. Pe data de 22 august, în jurul orei 18 s-a produs un incendiu la rafinărie, scrie News.ro. 

Revizia generală a rafinăriei Petromedia a fost finalizată recent
Revizia generală a rafinăriei Petromedia a fost finalizată recent

Revizia generală a rafinăriei Petromidia Năvodari a fost făcută de puțină vreme. Mai exact, aceasta a fost finalizată în luna mai.

ISU Constanța: „Explozia de la Petromidia s-ar fi produs la o instalație de gaz de la rafinărie”
ISU Constanța: „Explozia de la Petromidia s-ar fi produs la o instalație de gaz de la rafinărie”

Explozie pe platforma Petromidia, judeţul Constanța,vineri la prânz. O coloană uriaşă de fum s-a ridicat, vizibilă de la mare depărtare şi zeci de echipaje ale pompierilor şi ambulanței au intervenit rapid la locul deflagraţiei.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.