Ministerul Mediului suplimentează cu 15 milioane de lei Programul „Rabla Plus"

61975052
Pro TV

Ministerul Mediului a suplimentat, luni, cu 15 milioane de lei bugetul pentru programul „Rabla Plus”, în contextul în care toate tichetele pentru persoane fizice disponibile au fost epuizate după patru luni de la demararea programului.

„Iată că decizia Guvernului de a transforma România într-un etalon al eco-mobilităţii, la nivel european, s-a dovedit una câştigătoare. În premieră, în doar patru luni de la lansare, bugetul programului 'Rabla Plus' pentru persoane fizice a fost consumat în întregime, cu 334 de rezervări. Acest lucru este îmbucurător, mai ales în contextul discuţiilor despre reducerea emisiilor şi îmbunătăţirea calităţii aerului pe care le-am avut, ieri şi astăzi, în cadrul Consiliului miniştrilor mediului de la Helsinki. Aceste deziderate s-au aflat printre priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE şi iată că ţara noastră livrează rezultate concrete. Şi pentru că apetitul românilor pentru maşini curate este în creştere, am decis să suplimentăm bugetul 'Rabla Plus' pentru persoane fizice cu încă 15 milioane de lei, începând de luni. Ne dorim ca şi această nouă alocare să fie consumată până la sfârşitul anului", a declarat viceprim-ministrul şi ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu.

Potrivit ministerului de resort, în cadrul Programului „Rabla Plus", românii pot beneficia de un ecotichet de 45.000 lei, dar care să nu reprezinte mai mult de 50% din preţul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric.

În cazul achiziţionării unui autovehicul nou, electric, plug-in, cu sursă de alimentare externă, cumpărătorul poate primi 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare al autovehiculului. Acest tip de autovehicul hibrid trebuie să genereze o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (maximum 70 g CO2/km, conform standardului WLTP).

Accesarea programului nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, însă prima de casare oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic" se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de extensia "Rabla Plus".

În cazul în care solicitantul casează o maşină mai veche de opt ani şi decide să achiziţioneze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât şi de ecotichetul de 45.000 lei.

Totodată, în situaţia achiziţionării unui autovehicul electric hibrid plug-in, cumpărătorul va încasa atât prima de casare de 6.500 de lei, cât şi ecotichetul în valoare de 20.000 de lei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62033172
Kovesi, interviu pentru BBC. Ce spune despre cazul lui Liviu Dragnea

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a vorbit duminică, la BBC, despre candidatura sa pentru șefia Parchetului European.

62062500
Bărbat în costum, găsit căzut pe stradă în Reşiţa, cu un plic cu bani lângă el

Un jandarm a salvat un bărbat găsit inconştient pe o stradă din Reşiţa.

61928454
Loto 6/49, 14 iulie 2019. Numerele extrase duminică

Loto 6/49, 14 iulie 2019. Duminică au avut loc noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.