Metrorex a avut unele conturi blocate, timp de câteva zile. Lucrările nu au fost afectate

61871488

Metrorex a avut unele conturi blocate, timp de câteva zile, de constructorii metroului din Drumul Taberei, pentru neplata unor datorii.

Metrorex, compania de stat care administrează reţeaua de metrou din Bucureşti, a avut unele conturi blocate săptămâna trecută, timp de câteva zile, pentru neplata unor datorii, după ce a fost executată o sentinţă dată anul trecut în favoarea consorţiului condus de firma italiană Astaldi, care construieşte metroul din Drumul Taberei, dar activitatea companiei şi lucrările la linia de metrou nu au fost afectate, au precizat, pentru News.ro, surse din domeniul transporturilor, relatează news.ro.

Constructorii metroului de Drumul Taberei au pus poprire recent pe conturile Metrorex, după ce au câştigat în instanţă plata a peste 15 milioane de lei, potrivit Economica.net.

Compania de stat a avut câteva conturi blocate săptămâna trecută, fiind pusă în aplicare o sentinţă dată anul trecut, dar situaţia a fost rezolvată, iar lucrările la metrou nu au fost afectate, au precizat sursele consultate de News.ro.

”Au fost blocate doar câteva conturi săptămâna trecută, nu toate. Nu mai este pusă poprire acum, ca urmare a plăţilor efectuate. Lucrările la linia de metrou şi activitatea companiei nu au avut de suferit”, au precizat sursele consultate de News.ro.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a început recent o anchetă vizând investiţiile făcute din fonduri europene pentru Magistrala 5 de metrou din Bucureşti, a relatat RFI.

Constructorul secţiunii Râul Doamnei - Eroilor din Magistrala 5 este Asocierea Astaldi (Italia) - FCC Construccion (Spania) - Delta ACM (Romania) - AB Construct (România).

Lucrările la Magistrala 5 au început în 2011, primul termen de finalizare a lucrărilor fiind 2014. Termenul a fost amânat de mai multe ori, în luna noiembrie 2016 autorităţile susţinând că lucrările vor fi terminate la finalul anului 2017.

Proiectul Magistrala 5 de metrou - Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiţei va avea o lungime totală de aproape şapte kilometri, un număr de 10 staţii şi un depou. Valoarea totală a proiectului este de circa 3,12 miliarde lei cu TVA.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61943757
DNA: În luna ianuarie au fost condamnaţi 56 de inculpaţi în dosare de corupţie
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat joi că în cursul lunii ianuarie în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie au fost condamnaţi 56 de inculpaţi prin 21 de hotărâri definitive.
61945418
Macara prăbuşită peste un service auto, în Timiş. Pagubele sunt însemnate
O macara s-a prăbuşit peste un service auto joi dimineaţă în localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş. Un bărbat a fost rănit şi transportat imediat la spital.
61945408
Inundaţii în 19 localităţi din şase judeţe. Cele mai mari pagube sunt în Teleorman
Inundaţii în 19 localităţi din şase judeţe; cele mai mari pagube sunt în Teleorman, unde sunt afectate peste 80 de gospodării.