Mărturii ale victimelor clanului Ghiocel, care s-a îmbogățit din furturi. Mașinile lor ar putea fi vândute de stat

×
Publicitate

Mașinile clanului Ghiocel, sechestrate de procurorii în dosarul investigat de FBI în America ar putea fi vândute de autorități.

Ele valorează în total aproximativ 800.000 de dolari și pot fi scoase la licitație pentru despăgubirea zecilor de americani jefuiți de suspecți în San Diego.

Mii de persoane au accesat siteul ANABI, autoritatea care se ocupă de astfel de vânzări, după publicarea anunțului.

Între timp, ancheta continuă pentru a stabili toate legăturile clanului, inclusiv cu rețelele de traficanți de persoane care acţionează la granița dintre Mexic și SUA.

Cele 4 autoturisme aflate acum în custodia Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate vor fi scoase la licitaţie doar dacă cer asta judecătorii sau proprietarii. Cea mai ieftină dintre maşini va avea un preţ de pornire de 40.000 de dolari, iar cea mai scumpă peste 300.000. Banii vor rămâne în conturi până la finalizarea procesului penal în care membrii clanului Ghiocel sunt cercetaţi de autorităţile americane pentru furt, tâlhărie, grup infracţional organizat şi spălare de bani. Iată ce le-au spus poliţiştilor victimele.

Victima clanului Ghiocel: "Mi-e atât de rușine... nu ar fi trebuit să cad în această capcană. M-am apropiat de mașina lor, iar femeia mi-a spus că e ziua ei și că dorește să-mi dea cadou un colier și niște bani. I-am spus că nu e nevoie dar ea a insistat că e o tradiție în țara ei și mi-a pus la gât un colier. Abia după ce s-au făcut nevăzuți am realizat că nu mai am la gât colierul meu. Era moștenire de la mama. Am simțit că am pierdut-o din nou pe ea."

În timp ce anchetatorii îi căutau prin străinătate, acasă în România membrii clanului Ghiocel petreceau în palatele lor.

Vecin: Când vin de afară fac chefuri și de multe ori se mai dă telefon și la poliție și vine poliția și jandarmeria să-i potolească.
Reporter: Fac petreceri mai zgomotoase?
Vecin: Mai zgomotoase, da.
Reporter: Se întind așa pe stradă?
Vecin: Până pe jumatea străzii, ei sunt legea.

Vecină: Ne-au înșelat încrederea acum vreo 6 ani, l-au păcălit pe soțul cu un lănțic zicând că e de aur și nu a fost de aur.
Reporter: Și soțul l-a cumpărat?
Vecină: Da, a dat atunci 3 milioane.

Cei din clanul Ghiocel sunt acuzaţi şi că au cerut cu acte false ajutor financiar în perioada pandemiei. Metoda a fost folosită şi de un alt interlop român prins de americani tot luna aceasta, după ce ar fi păgubit statul american cu aproape 5 milioane de dolari.

Constantin Sandu, zis "Bibi", ar fi avut spun anchetatorii americani peste 200 de complici şi nu este exclus să existe o legătură între aceştia şi clanul Ghiocel. Mai ales că românul în vârstă de 33 de ani a fost arestat tot la graniţa cu Mexic, acolo unde au fost arestaţi şi Eduard cu Floarea Ghiocel, liderii clanului. De altfel graniţa cu Mexicul este o rută preferată de românii certaţi cu legea.

Potrivit poliţiei de frontieră din America, din octombire 2021 până în septembrie 2022, peste 7.000 de români au fost prinşi intrând ilegal în America, cei mai mulţi fiind depistaţi la frontiera mexicană.

US Custom and Border Protection : „Anul acesta, în primele două luni au fost prinşi intrând ilegal în SUA, 790 de cetăţeni romani. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cifrele sunt în scădere. Asta pentru că şi grănicerii mexicani şi-au înăsprit controalele, iar victime au căzut şi romani de bună credinţă care şi-au pierdut vacanţele în Mexic.”

Autorităţile mexicane au devenit mai vigilente cu românii după celebrul caz "rechinul". Acesta este un interlop român arestat în 2021, după ce ar fi furat 240 de milioane de dolari clonând carduri.

Articol recomandat de sport.ro
Cecul de la US Open rotunjește averea Soranei Cîrstea: câte milioane a adunat doar din tenis
Cecul de la US Open rotunjește averea Soranei Cîrstea: câte milioane a adunat doar din tenis
Citește și...
Un baraj din Dolj s-a rupt. O șosea și mai multe terenuri au fost inundate. VIDEO

Un baraj privat, deţinut de o persoană care operează o amenajare piscicolă în localitatea Verbiţa din judeţul Dolj s-a rupt, vineri, apa deversându-se peste mai multe terenuri agricole şi pe un drum judeţean.

O femeie din Mureș a murit într-un mod tragic. A rămas prinsă în casa cuprinsă de flăcări

Sfârșit tragic pentru o femeie de 84 de ani din județul Mureș care a murit captivă în locuința cuprinsă de flăcări.

Reacția unui preot din Brașov când a fost prins excavând un deal de jur-împrejur fără autorizație. GALERIE FOTO

Un preot din Brașov s-a ales cu plângere penală la Parchet după ce a săpat cu excavatoarele un deal fara a avea autorizație de construcție.

Recomandări
Graficul folosit de Bolojan ca argument că „măsurile au funcționat”. Pentru ce le mulțumește românilor

„Am schimbat direcția anul trecut, iar măsurile luate până acum au funcționat. Deficitul a scăzut și anul acesta (graficul 1). În primele 7 luni din 2026 este mai mic cu 37% față de perioada similară din 2025”, a scris pe Facebook Ilie Bolojan.

Variantele de premier discutate, potrivit partidelor. Nicușor Dan se pregătește să anunțe consultări oficiale

Președintele Nicușor Dan se pregătește să anunțe consultări oficiale cu partidele înainte de a face o nouă desemnare pentru funcția de premier.

China injectează o sumă colosală în bănci pentru a stimula „economia reală”. Cea mai mică creștere economică din 1991

China injectează 54 de miliarde de dolari în mai multe bănci și companii de asigurări de stat pentru a stimula ”economia reală”, în contextul tensiunilor cu Occidentul, impactul crizei din Golf și îmbătrânirea populației.