Managerii de spitale, obligați la transparență totală. Activitatea lor va fi monitorizată prin indicatori clari

62559916
Inquam

Managerii de spitale vor trebui să publice pe site-ul instituţiei date clare despre activitatea medicală, economică şi administrativă, inclusiv indicatori de performanţă atât pentru ei, cât şi pentru şefii de secţie.

Aceste noi reglementări au fost aprobate în şedinţa de Guvern, la solicitarea Ministerului Sănătăţii.

„Am aprobat un nou set de măsuri prin care creştem transparenţa şi responsabilitatea în spitalele publice. Managerii vor fi obligaţi să publice pe site-ul spitalului date clare despre activitatea medicală, economică şi administrativă, inclusiv indicatori de performanţă atât pentru ei, cât şi pentru şefii de secţie.”, anunţă, vineri, pe pagina de Facebook, ministrul Alexandru Rogobete.

Printre informaţiile obligatorii se vor regăsi: numărul de transferuri către alte unităţi, serviciile acordate pe fiecare specialitate, contractele de achiziţie publică, dar şi indicatori privind satisfacţia pacienţilor şi feedback-ul primit din partea acestora.

Potrivit ministrului Sănătăţii, aceşti indicatori de performanţă nu vor fi doar cifre pe hârtie, ci instrumente prin care se poate evalua obiectiv activitatea fiecărui manager şi şef de secţie.

„Dacă vrem spitale mai bune, trebuie să ştim exact cine îşi face treaba şi cine nu. În centrul acestor măsuri stă pacientul. Pacienţii trebuie să fie ascultaţi, iar experienţa lor în spital să conteze în mod real în evaluarea conducerii şi a echipelor medicale. Feedback-ul lor va deveni un criteriu concret în măsurarea performanţei. Mi-am asumat încă de la început transparentizarea activităţii spitalelor publice şi introducerea unor criterii clare de performanţă. Astăzi, am făcut încă un pas în această direcţie. Încrederea oamenilor în sistemul de sănătate nu se câştigă prin vorbe, ci prin fapte, prin reguli clare şi prin implicarea reală a pacienţilor în modul în care funcţionează spitalele. Vom continua să fim fermi şi transparenţi, pentru ca sănătatea din România să fie despre performanţă, responsabilitate şi respect faţă de pacienţi'', a spus ministrul. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62505889
Universitățile de stat pregătesc peste 2000 de programe în anul universitar viitor. Schimbări majore în oferta educațională

Universităţile de stat vor oferi 2.310 specializări/programe de licenţă în anul universitar 2025 - 2026, conform unei hotărâri aprobate în şedinţa de vineri a Guvernului.

62536263
Crin Antonescu critică dur atitudinea „băsiștilor” la funeraliile lui Ion Iliescu. Ce i-a reproșat președintelui Nicușor Dan

Fostul președinte PNL, Crin Antonescu a transmis un mesaj pe Facebook în care critică ferm comportamentul celor pe care îi numește „băsiști” și „post-băsiști reziști” în contextul funeraliilor cu onoruri de stat.

62309229
Circulația tramvaielor liniilor 4 și 40 din București va fi suspendată din 11 august. Șinele intră în reparații

Circulația tramvaielor pe liniile 4 și 40 va fi suspendată din 11 august, pentru executarea lucrărilor de reabilitare a căii de rulare de pe Bulevardul Chișinău din București. 

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.