Mamă şi fiică, rănite într-un accident rutier produs în Botoșani

61976211

Două persoane, mamă şi fiică, au fost rănite într-un accident rutier produs, sâmbătă, pe un drum comunal din localitatea Băluşeni.

Un bărbat de 62 de ani, din Bucureşti, a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea, a intrat într-un şanţ betonat de pe partea stângă a drumului şi a lovit un cap de pod, potrivit Agerpres.

În urma impactului, femeia de 46 de ani aflată pe scaunul din dreapta al maşinii a rămas încarcerată, având nevoie de intervenţia echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a fi scoasă. Aflată în stare gravă, aceasta a fost transportată cu o ambulanţă de terapie intensivă mobilă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.

De asemenea, fiica acesteia, în vârstă de 22 de ani, a fost preluată de un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi transportată la aceeaşi unitate medicală.

Şoferul care a produs accidentul susţine că a intrat în şanţ după ce a încercat să evite un alt autoturism care venea din sens opus.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
61976187
Povestea impresionantă a lui Arian. La 13 ani, a devenit campion la natație, deși a rămas fără un picior
Poveste impresionantă a unui copil de 13 ani din Oradea: a găsit puterea de deveni campion la natație, după ce a suferit un accident cumplit, iar medicii i-au amputat piciorul stâng.
61976168
Protest în Râşnov din cauza şoselei în şantier. "Când trec camioanele, casele se mişcă"
Nu mai reprezintă o noutate faptul că țara noastră are mari restanțe la capitolul - șosele. Însă oamenii din Râșnov, județul Brașov, au izbucnit vineri-
61976158
Eclipsa de lună de pe 27 iulie 2018. Coadă la Observatorul Astronomic
Universul a oferit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un spectacol cosmic de poveste, care are loc o dată la o sută de ani.