Județele cu cele mai multe angajări în 2022. Cei cu studii universitare au primit cele mai puține locuri de muncă

62274124
Shutterstock

Un număr de 103.940 persoane au fost angajate în primul semestru al acestui an, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti.

 

Câte persoane au fost angajate în prima parte a anului 2022, în funcție de vârstă

Conform unui comunicat al ANOFM, din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2022, 46.825 au peste 45 de ani, 20.334 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 17.964 au între 25 şi 35 de ani, iar 18.817 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 18.393 sunt tineri NEET (tineri care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare).

Numărul femeilor încadrate este de 47.617, iar al bărbaţilor de 56.323, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 45,81%, respectiv de 54,19%.

În funcţie de rezidenţă, 54.249 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 49.691 persoane sunt din mediul rural.

Cei cu studii gimnaziale au ocupat de două ori mai multe locuri de muncă decât românii care au studii universitare

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (34.289), gimnaziale (25.670), profesionale (24.066), 10.817 fiind cu studii universitare.

Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele şase luni ale anului 2022, 44.241 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile.

Timiș și Neamț, în topul județelor din România cu cele mai multe angajări în 2022

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (9.899), urmat de Timiş (8.127) şi Neamţ (4.724).

În primele şase luni din 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 226.276 persoane.

„Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,” a declarat ANOFM.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62274123
Accident mortal în județul Vaslui. Două femei au fost spulberate de mașină când se întorceau de la biserică

Două femei care se întorceau de la biserică de la slujba de duminică au fost spulberate de o mașină în județul Vaslui, pe raza localității Moara Domnească.

62274119
VIDEO Incendiu la Piatra Arsă, în pădurea dintre Sinaia și Bușteni

Un incendiu de vegetație a izbucnit în zona montană Piatra Arsă, duminică, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.

62274117
Ucigașul iubitului artistei Oana Radu a fost condamnat la închisoare pe viață. Filmul unei crime comise cu sânge rece

Răzvan Ionuț Drăghici, bărbatul care l-a ucis pe fostul iubit al artistei Oana Radu, Alin Suflea, a fost condamnat la închisoare pe viață.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 004inquam photos octav ganea
Răspunsul premierului desemnat, Luca Niculescu, întrebat dacă va negocia cu partidul AUR pentru susținerea Guvernului său

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat, marți, 13 octombrie, seria consultărilor politice pentru formarea viitorului Guvern, întâlnindu-se la Palatul Parlamentului cu reprezentanții parlamentarilor neafiliați.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.