Instituțiile de stat, obligate să cumpere doar alimente produse în România

62126894

Un proiect de lege inițiat de deputați PSD obligă instituțiile de stat să cumpere numai alimente fabricate în România. Inițiativa vine la scurt timp după ce Parlamentul a eliminat obligația marilor magazine de a vinde cel puțin 51% produse românești.

 

Proiectul legislativ prevede ca unitățile militare, spitalele, cantinele sociale, școlile, penitenciarele și alte instituții publice să fie obligate să cumpere numai bunuri alimentare de producție internă, realizate exclusiv din materii prime românești, scrie Profit.

Inițiatorii consideră că măsura este necesară ”în contextul restricțiilor impuse României de organismele europene de a emite acte normative prin care să putem obliga prezenta la raft, cu prioritate, a produselor românești, și al nivelului prohibitiv al taxelor la raft impuse de marii comercianți”.

 

Cui se aplică prevederile proiectului

 

Prevederile se aplică ”tuturor persoanelor juridice de stat, care desfășoară relații comerciale cu produse alimentare respectiv, în primul rând, tuturor structurilor de stat care/prin care se asigură consum colectiv (ca, de exemplu: unități militare, spitale, cantine sociale, unități de învățământ, penitenciare și altele asimilate)”.

De asemenea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va întocmi ”lista producătorilor care pot livra produse realizate exclusiv din materii prime românești” și o va publica pe site-ul ministerului.

 

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62092287
Regulile care trebuie respectate în starea de alertă la metrou, în gări și aeroporturi

Ministrul afacerilor interne și ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor au emis un ordin cu regulile care trebuie respectate pe durata stării de alertă.

62000341
Anunțul STB. Ce tramvaie vor circula fără întrerupere de la 1 iunie

Tramvaiele liniilor 1 şi 10 vor circula fără întrerupere, începând cu 1 iunie, programul acestora fiind prelungit pe toată durata nopţii, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti (STB).

62126891
EXCLUSIV. Mărturia singurului român condamnat pe viaţă pentru crimele sale. "Nu am avut remuşcări. Cine să mă ierte pe mine?"

Într-un interviu acordat în 2011 postului Acasă TV, bărbatul a vorbit cu degajare despre ororile și crimele pe care le-a comis.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Politie general sinucidere
Scene șocante într-un apartament din Brașov. O femeie ar fi fost înjunghiată de soțul ei, care a încercat apoi să se sinucidă

Scene îngrozitoare într-un apartament din Brașov. Vă avertizăm, urmează informații și imagini cu impact emoțional!