Haos pe o stradă din București provocat de un taximetrist băut care a intrat în mai multe mașini. „Nu mai știu ce am făcut”

×
Publicitate

S-au derulat scene uluitoare în Capitală unde un taximetrist băut a lovit în câteva minute 7 maşini şi a rănit o bătrână.

Bărbatul care susţine că nu îşi mai aminteşte nimic, are acum dosar penal, pentru vătămare corporală şi conducere sub influenţa alcoolului.

În plus, firma de taximetrie, i-a desfăcut contractul de colaborare.

În jurul orei 15 şi 20 de minute mai multe persoane au anunţat la 112 că pe strada Nicolae Canea din Bucureşti a avut loc un accident.

Camerele de supraveghere instalate în zona au surprins momentul în care un taxi izbește o mașina oprită și o proiectează într-un autovehicul parcat. Înainte, acelaşi taximetrist a lovit cu oglinda o femeie de 89 de ani.

Victima:
"Eu vorbeam să taie o cracă a apărut o maşină galbenă şi a intrat în dubiţă ...Eu am traversat pe lângă dubiţă şi m-a lovit pe mine în mână şi apoi a plecat la maşinile astea în viteză mare şi le-a lovit şi p-astea".

Martor: "Am auzit o bubuitură şi atunci am ieşit afară am zis că a lovit maşinile astea două ale lui fratimiu dar mai era încă una şi după ce a lovit maşina pe care a împins-o a lovit şi pe a lui vecinu”.

Potrivit martorilor, după impact, taximetristul ar fi leşinat la volan. Și-a revenit la sosirea ambulanței și a polițiștilor. Anchetă de la fața locului a scos la iveală faptul că bărbatul era la al treilea accident în câteva minute.

La 24 de ore distanţă taximetristul nu îşi mai amintea ce a făcut. Știe doar că a băut înainte să se urce la volan.

Taximetrist:
"Wiskeycred că mai mult de 3-400 de grame nu cred , nu cred io nu ştiu , cred că 3-400 de grame. Nu mai știu nimic... nici când m-am urcat în mașină nici când ... deci exact ca ...mi s-a rupt filmul. Nu-mi aduc aminte decât când eram la spital”.

Rezultatul etilotestului a indicat o alcolemie de 1 mg de alcool pur în aerul expirat. Polițiștii urmează să stabilească şi care este valoarea pagubelor. Bărbatul va răspunde penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice şi riscă până la 5 ani de închisoare.

Poliția va cerceta și dacă individul era în cursă sau dacă se deplasa în interes personal. În cazul în care se confirmă că era la serviciu, riscă să-i fie suspendat și dreptul de a mai practica această meserie, iar pedeapsa cu închisoarea urca până la 7 ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62484988
Autoritățile au anunțat data exactă a vârfului viiturii de pe Dunăre. Avertismentul specialiștilor

Directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, Sorin Lucaci, a declarat, joi seară, că vârful viiturii pe Dunăre se va atinge în zilele de 2 şi 3 octombrie.

62483258
Peste 26 de percheziţii în Brăila, la persoane suspectate că au obţinut împrumuturi în baza unor documente falsificate

Poliţiştii şi procurorii au făcut 26 de percheziţii în judeţul Brăila, la persoane suspectate că au obţinut împrumuturi în baza unor documente falsificate.

62485785
Poliția rutieră va fi echipată cu tehnologie de ultimă generație. Procesele verbale vor putea fi completate electronic

Tehnologia de ultimă generație ajunge și la polițiștii rutieri.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 10 07h32m27s864
Un copac s-a prăbușit din senin peste un motociclist care aștepta la semafor, în București. Mai multe mașini avariate

Seară cu ghinion pentru un motociclist care aștepta la semafor, pe Bulevardul Iuliu Maniu din București.