Grav accident în Dâmbovița, produs de un șofer de 75 de ani. Două persoane au murit

×
Publicitate

Tragedie, luni, pe un drum național din județul Dâmbovița. Doi soți au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită frontal de un autoturism condus de un șofer de 75 de ani.

 

Din primele date, șoferul vinovat ar fi intrat într-o depășire neregulamentară şi nu a reușit să evite impactul cu vehiculul care venea din sens opus.

Cei doi soţi se aflau în mașină împreună cu fiul lor, de 19 ani. Veneau dinspre Târgovişte și se îndreptau spre Câmpulung. Pe drum, un autoturism condus de un şofer de 75 de ani, care ar fi intrat într-o depășire riscantă din primele date ale poliţiei, i-a lovit în plin. Femeia și bărbatul nu au mai avut nicio șansa. Fiul lor, grav rănit, a fost dus de urgență la spital.

La faţa locului au venit echipajele de la descarcerare, pompierii și polițiștii. Și șoferul de 75 de ani a fost dus cu răni la spital.


Au fost trei victime în accident, două de sex masculin, una se sex feminin, dintre care două persoane prezentau semne incompatibile cu viaţa. A fost găsită o persoană încarcerată care prezenta semne vitale, a precizat reprezentantul ISU.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62179732
Carantina a fost prelungită cu 14 zile pentru oraşul Bragadiru, unde incidenţa este 12,76 la mie
Prefectura Ilfov anunţă, luni seară, că măsura de carantinare zonală a fost prelungită cu 14 zile pentru oraşul Bragadiru, începând cu data de 29.03.2021, ora 22:00.
62181890
Niciun pat ATI pentru bolnavii Covid din Iași de 2 săptămâni. Motivul incredibil pentru care nu pot folosi unitatea mobilă
Situație dramatică la Iași, unde nu mai este niciun loc liber la ATI pentru bolnavii de Covid de două săptămâni.
62181889
Incendiu într-un bloc din Câmpulung Muscel. Un bărbat beat a adormit în timp ce își pregătea cina
Un bărbat din Câmpulung Muscel a pus pompierii în alertă luni seară, după ce s-a apucat să-și pregătească cina.