Gheorghiță anunță că vom trece de 20.000 de cazuri pe zi în curând. Și INSP vehiculează cel puțin 15.000 de cazuri

×
Codul embed a fost copiat

Coordonatorul campanie naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că situaţia este gravă, predicţiile specialiştilor fiind reevaluate. Potrivit ultimelor date, am putea avea o medie săptămânală de 17.000 de cazuri, în 15 octombrie, cu vârfuri care

Suntem pe o creştere exponenţială, peste 700 pacienţi la ATI, 60 de decese raportate zilnic. Nu putem să neglijăm implementarea unor măsuri pentru că sunt nepopulare sau pentru că par discriminatorii. Nu sunt măsuri discriminatorii, sunt măsuri care dau posibilitatea celor care vor să se vaccineze să-şi continue viaţa socială, într-un anumit interval în care situaţia epidemiologică nu este bună. Se aplica în localităţile unde rata de infectare este de peste 3 la mie”, a declarat, vineri seară, la B1 TV, Valeriu Gheorghiţă, notează News.ro.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a anunţat că specialiştii au reevaluat predicţiile: ”Anunţam o predicţie pentru 15 septembrie de aproximativ 2.500 de cazuri zilnic, media pe ultimele 7 zile. Am avut 2.700 aproape. Deci mai mult decât predicţia noastră, ca medie pe ultimele 7 zile, că au fost vârfuri cu aproape 4.500 de cazuri. S-a reevaluat această predicţie pentru următoarele 4 săptămâni, până la 15 octombrie, şi situaţia e cât se poate de serioasă. Ne aşteptăm ca la 1 octombrie să ajungem la un număr mediu de cazuri la 7 zile de aproape 7.000, dar cu vârfuri şi de 10.000 pe zi, iar la 15 octombrie am putea să depăşim 17.000 pe zi, media la 7 zile, ceea ce înseamnă o situaţie evident mult mai gravă – vârfuri de 20.000 de cazuri. Cam acestea sunt predicţiile”.

 

Și INSP anunță cel puțin 15.000 de cazuri pe zi

 

Citește și
europa
România, prima în topul țărilor cu cele mai multe infectări din Europa. A intrat pe lista roșie
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Adriana Pistol, medic epidemiolog și directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, avertizează că vom depăși 15.000 de cazuri pe zi dacă oamenii nu se vaccinează şi nu respectă regulile anti-COVID.

Dacă ne uităm numai pe cifrele zilei de astăzi, avem o rată de pozitivitate de aproape 10%. În ultima perioadă observăm o creştere a mediei de vârstă a cazurilor infectate care a ajuns ă jur de 48 de ani şi o creştere a mediei de vârstă a cazurilor decedate care se situează în jurul vârstei de 71 de ani”, a afirmat Adrian Pistol sâmbătă după amiază, în cadrul unei conferinţe de presă.

Medicul a explicat că aceste fenomene „destul de bruşte” faţă de valurile anterioare se explică prin acoperirea vaccinală insuficientă, de aproximativ 30% în populaţia generală, dar şi prin faptul că există o transmitere „comunitară extinsă” a tulpinii virale Delta, care sete mult mai contagioasă, dar şi prin faptul că nu se respectă în totalitate măsurile de distanţare fizică şi celelalte măsuri sanitare.

Nu doar aparatul instituţional poate să rezolve o astfel de situaţie, ci întreaga comunitate trebuie să aibă un aport la rezolvarea acestei situaţii prin o atitudine voluntară, individuală de a ,limita mobilitatea şi contactul în spaţii aglomerate şi, nu în ultimul rând, vaccinarea. Prin vaccinare putem, cei care suntem eligibili la vaccinare, să contribuim în mod substanţial la reducerea numărului de cazuri, la reducerea numărului de decese. (...) Din calculele făcute de noi, dacă această participare a tuturor la managementul acestei situaţii nu se va petrece undeva la sfârşitul lunii octombrie vom depăşi 15.000 de cazuri pe zi, ceea ce nu am avut în valurile anterioare. De ce acest lucru? Repet: pentru că vorbim de o tulpină virală cu o rată mai mare de transmisibilitate”, adaugă medicul, citat de News.ro.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, noile măsuri pentru localităţile cu incidenţă cuprinsă între 3 şi 6 la mie, pe baza propunerilor CNSU. Prevederile care vizează atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul aplicaţiei mobile «Check DCC» vor intra în vigoare la data de 20 septembrie 2021. Cetăţenii străini care provin din state care nu emit certificatul verde, fac dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării cu documente emise de statele respective.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Numărul persoanelor cu COVID-19 la nivel naţional s-a dublat într-o săptămână. Anunțul făcut de Raed Arafat
Numărul persoanelor cu COVID-19 la nivel naţional s-a dublat într-o săptămână. Anunțul făcut de Raed Arafat

Statisticile realizate la nivel naţional arată că numărul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 s-a dublat în ultima săptămână, iar numărul pacienţilor care au avut nevoie de internare în terapie intensivă a crescut cu câteva sute în ultimele opt zile.

România, prima în topul țărilor cu cele mai multe infectări din Europa. A intrat pe lista roșie
România, prima în topul țărilor cu cele mai multe infectări din Europa. A intrat pe lista roșie

Am ajuns ultimii la vaccinare anti-Covid, dar primii la infectare, în Europa. Potrivit unei analize a portalului „Worldometers”, în ultima săptămână România a avut cea mai mare creștere a infectărilor cu Sars Cov 2 față de săptămâna anterioară.

O gravidă venită în vacanță în România a murit după ce a fost depistată cu varianta Delta
O gravidă venită în vacanță în România a murit după ce a fost depistată cu varianta Delta

Poveste de coșmar pentru o familie de tineri veniți să-și petreacă concediul în România. O femeie de 36 de ani și pruncul ei abia născut și-au pierdut viața după clipe cumplite de la infecția cu coronavirus.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.