Gestul impresionant făcut de fostul principe Nicolae și proaspăta soție, imediat după nuntă

×
Publicitate

După nunta de vis care care a avut loc duminică la Sinaia, nepotul regelui Mihai, Nicolae, și aleasă inimii sale, Alina Maria, au depus flori la Monumentul Eroilor din Sinaia, la fel cum au făcut și alţi înaintaşi din Familia Regală, în ziua nunții lor.

Nunta de duminică a fost ca un basm. O mulţime de oameni i-au felicitat cu entuziasm pe cei doi, iar seara, alături de invitați - peste două sute la număr - mirii au petrecut la Cazinoul din Sinaia.

Luni dimineaţă, cuplul Nicolae şi Alina Maria a mers la cimitirul eroilor din Sinaia. Aici, cei doi soţi au depus buchete de flori în memoria eroilor primului război mondial.

”Emoţie, nobleţe, eleganță şi suflet bun. Asta am simţit şi la nuntă şi astăzi la depunerea coroanelor de flori. Un titlu, dacă te naşti cu el, acolo rămâne, nu poate să ţi-l ia nimeni şi nobleţa stă în ce e aici, în interior”, a transmis o localnică.

Nunta de duminică a avut o strălucire princiară. Cei doi miri şi-au făcut apariţia la prânz la Biserică Sfântul Ilie din Sinaia.

Alături de cele două perechi de naşi, mirii s-au îndreptat spre altar. Îmbrăcată într-o rochie cu trenă lungă şi o tăietură adâncă la spate, mireasa a fost însoţită şi de domnişoarele de onoare.

Zece preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel, au oficiat slujba.

După slujbă, Nicolae şi Alina Maria au fost aplaudaţi de mulţimea care îi aştepta afară şi care a urmărit ceremonia transmisă pe un ecran aflat în curtea bisericii.

După momentele emoţionante de la biserică, a urmat petrecerea, organizată la Cazinoul din Sinaia.

Alături le-au fost invitaţi de seamă. Doamnele, în ținute de gală, au păşit în frumoasa clădire de început de secol la braţul domnilor îmbrăcaţi la patru ace.

Din familia regală nu a participat la nuntă decât sora lui Nicolae, Karina.

Custodele Coroanei, Margareta a anunţat pe site-ul oficial că în aceste zile se află într-o vizită în Alsacia. Nici mama lui Nicolae, principesa Elena, nu a venit la căsătoria băiatului ei.

Marți, tinerii căsătoriţi vor merge la Mănăstirea Curtea de Argeş să se reculeagă la mormântul bunicilor, Regele Mihai şi Regina Ana.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
61911672
Anunțul făcut de RADET privind reţeaua de termoficare. Când vor da drumul la căldură

RADET a anunţat, luni, că încărcarea instalaţiilor a fost finalizată, reţeaua de termoficare fiind pregătită pentru noul sezon de încălzire 2018-2019, iar echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent.

61989601
Klemm, despre schimbările din Justiţie: ”Ameninţă să întoarcă timpul la începutul anilor 2000”

Recentele schimbări cumulate din Justiţia română "ameninţă să întoarcă timpul la începutul anilor 2000", o perioadă marcată, în România, de corupţie, a declarat, luni, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, la Facultatea de Drept.

61925219
Un bărbat din Arad, împuşcat în picior când se îndrepta spre casă

Un bărbat de 39 de ani din Arad, cunoscut în lumea interlopă, conform anchetatorilor, a fost împuşcat pe stradă, luni dimineaţă, în timp ce se îndrepta spre casă, fiind rănit în picior.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 29 12h49m54s338
„Zici că eram într-un film”. Mărturii cutremurătoare după accidentul feroviar din Spania. Salvatorii caută restul victimelor

Ministrul nostru de externe a anunțat că un român a fost rănit în cumplitul accident feroviar din Spania. A primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să mai fie investigat medical în cursul zilei de joi.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.