Mihai Leu, internat la Institutul Clinic Fundeni. Medic, despre starea fostului campion la box: „Este în ameliorare”

62448715

Campionul mondial la box Mihai Leu se află internat la Institutul Clinic Fundeni, evoluţia acestuia fiind în "ameliorare", a declarat, marţi, prof. dr. Irinel Popescu.  

"Starea este mai bună. Este a treia zi, postoperator, după o intervenţie complexă şi foarte dificilă. (...) Evoluţia este în ameliorare", a spus medicul.

O luptă de un deceniu cu cancerul

Pentru Mihai Leu, campion mondial WBO la categoria semimijlocie, calvarul medical a început în 2014, când a fost diagnosticat cu cancer de colon.

În cei zece ani care au urmat, fostul sportiv a trecut prin numeroase intervenții chirurgicale și complicații, inclusiv montarea unui stent la rinichi.

În noiembrie 2024, o complicație legată de înlocuirea stentului l-a adus pe Leu din nou în situație critică, fiind transferat de urgență de la o clinică privată la Spitalul Fundeni, unde a fost preluat de echipa medicală condusă de renumitul doctor Irinel Popescu.

O carieră strălucită în sport

Mihai Leu este una dintre legendele boxului românesc, cu performanțe remarcabile în palmares.

Campion mondial la juniori în 1987, el și-a încununat cariera profesionistă cu titlul mondial WBO la categoria semimijlocie.

După retragerea din box, Leu a continuat să impresioneze în motorsport, devenind campion național de raliuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62530056
Un individ din Neamţ a fost internat la Psihiatrie după ce a distrus mai multe maşini şi a ameninţat trecătorii cu o dală
Un bărbat în vârstă de 45 ani, din Piatra-Neamţ, a fost internat în secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), după ce a distrus mai multe maşini din parcarea unui hotel din centrul oraşului şi a ameninţat trecătorii cu o dală. 
62539298
VIDEO. Momentul în care doi polițiști salvează viața unui bărbat leșinat într-o benzinărie, în Argeș
Doi polițiști au fost filmați de camerele de supraveghere în timp ce salvau viața unui bărbat căruia i s-a făcut rău în parcarea unei benzinării din județul Argeș.
62480828
România va avea un nou sistem Patriot, în locul celui donat Ucrainei. Statele Unite au aprobat vânzarea
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unităţi de tragere MIM-104 Patriot, anunţă Ambasada SUA la Bucureşti.