Femeie în comă, după ce s-ar fi aruncat de la etajul unui bloc din Teleorman. Este cunoscută drept consumatoare de droguri

62375328

O femeie în vârstă de 31 de ani din județul Teleorman a ajuns la spital, în comă, după ce s-ar fi aruncat de la etajul unui bloc din Alexandria. Primele date arată că aceasta este consumatoare de substanţe stupefiante.

Incidentul a avut loc, joi, pe strada Dunării din municipiul Alexandria. Un trecător a sunat la 112 anunţând că o femeie s-a aruncat de la etajul unui bloc şi zace pe asfalt.

„La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii Poliţiei Municipiului Alexandria. În faţa unui bloc, a fost găsită o femeie, de 31 de ani, din municipiul Alexandria, care era căzută pe asfalt şi i se acordau îngrijiri medicale. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că aceasta s-a aflat, în noaptea de 9 spre 10 august, în apartamentul unui bărbat, în vârsta de 26 de ani, împreună cu acesta. S-a pătruns în locaţia menţionată prin forţarea uşii de acces, a fost depistat bărbatul, fiind condus la sediul Poliţiei, pentru cercetări”, informează Poliţia judeţeană Teleorman. 

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că femeia şi bărbatul care se afla în apartament sunt consumatori de droguri. Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care femeia a ajuns să cadă de la etajul cinci al blocului şi nici dacă cei doi aveau o relaţie de concubinaj. Sursele citate au precizat că nu bărbatul a anunţat autorităţile despre eveniment. 

Femeia, aflată în comă de gradul trei, a fost transportată la spital. Poliţiştii fac cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62375324
O mașină a fost lovită de tren în Brașov, după ce șoferul nu a oprit la trecerea de cale ferată. Șase persoane au fost rănite

Vacanța unei familii de români stabiliți în Franța fost întreruptă violent, joi, pe o cale ferată din Brașov.

62375326
Alţi patru artişti care au cântat la Untold, amendaţi de jandarmi pentru versuri cu limbaj vulgar, licenţios sau rasist

Alţi patru artişti care au susţinut concerte la festivalul Untold de la Cluj-Napoca au fost amendaţi de jandarmi cu câte o mie de lei pentru că au prezentat versuri cu limbaj vulgar, licenţios sau rasist.

62360791
Controale la 13 spitale din Argeş. Prefectura a primit sesizări - unii aparținători spun că nu pot lua legătura cu rudele

O echipă de control formată din reprezentanţi ai mai multor instituţii a început, joi, verificări la 13 spitale publice din judeţul Argeş, aflate în administrarea Consiliului Judeţean sau a autorităţilor publice locale.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.