Experți și lideri globali la Climate Change Summit în București S-au deschis înscrierile pentru cea de-a doua ediție

62385634

Climate Change Summit, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat schimbărilor climatice, cu focus pe identificarea soluțiilor aplicabile în multiple sectoare, va avea loc în perioada 19 - 20 octombrie, la București.

Pe durata celor două zile, zeci de lideri din domeniul inovării climatice şi politicilor de mediu, cercetători, antreprenori şi oficiali guvernamentali se vor reuni într-un efort comun de a găsi soluţii la nivel local și regional pentru un viitor sustenabil. Evenimentul este deschis publicului, iar înscrierile se fac pe climatechange-summit.org. 

Ce este Climate Change Summit

Aflat la cea de-a doua ediție, Climate Change Summit, un proiect organizat de Social Innovation Solutions, organizaţie activă în sustenabilitate, impact social şi inovaţie, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale în calitate de inițiator și partener fondator, a deschis sesiunea de aplicații pentru cei care vor să participe la eveniment. Înscrierile se fac în baza completării unui formular, cei interesați putând participa fizic la eveniment pe 19-20 octombrie, sau online, pe site-ul climatechange-summit.org.

Climate Change Summit este primul eveniment de acest gen din România, care devine loc anual de întâlnire pentru antreprenori, oficiali guvernamentali, cercetători și lideri ai societății civile care împărtășesc o viziune comună pentru un viitor mai verde. Finanțările  sustenabile și rolul pe care start-up-urile îl pot avea în lupta împotriva schimbărilor climatice, soluții sustenabile în energie, agricultură și industria alimentară, economia circulară, tehnologiile momentului și importanța biodiversității sunt doar câteva dintre temele de pe agenda celei de-a doua ediții a evenimentului.

Am gândit Climate Change Summit ca pe o platformă deschisă, o scenă oferită dezbaterii și dialogului, având în minte că nimeni nu poate oferi soluții de unul singur. Trebuie să fim împreună, o comunitate unită care urmărește același țel: un viitor sustenabil. Este un angajament pe care trebuie să-l luăm atât la nivel personal, ca indivizi, cât și la nivel de companie sau instituțional. Este absolut necesar ca modul în care trăim și în care concepem economia să fie regândite prin prisma sustenabilității. Ediția de anul trecut ne-a dat speranțe în privința deschiderii societății către aceste idei și dorim să continuăm să construim în acest sens la cea de-a doua ediție a Climate Change Summit, la care vă invit călduros să participați!”, a spus Francois Bloch, CEO-ul BRD Groupe Société Générale. 

Viitorul pe care ni-l imaginăm are nevoie de acțiune climatică din partea fiecărei persoane, iar subiectul schimbărilor climatice a devenit din ce în ce mai discutat în sfera publică. Cea de-a doua ediție a Summit-ului oferă contextul potrivit pentru conversații aplicate și concentrate pe soluții, facilitate de către experți locali și internaționali, reprezentanți din mediul civic, antreprenorial și instituțional, lideri de business și cercetători. Ultimii ani de crize globale și regionale ne arată cât de important este să construim împreună soluții pentru viitor și ne bucurăm să reușim iar să aducem la Summit expertiză relevantă internațională pentru a construi un viitor sustenabil, acasă, în România.”, Ciprian Stănescu, Președinte și CEO, Social Innovation Solutions.

Invitați și speakeri la Climante Change Summit

Printre cei 60 de invitați ai evenimentului, se numără lideri globali în domeniu, experţi şi antreprenori precum Elina Bardram, Head of International Relations Unit, DG Clima, Comisia Europeană; Hans van der Loo, Președinte, Institute of Integrated Economic Research; Peter Elwin, șeful programului Food & Land Use, Planet Tracker; Georgia Elliott Smith, Managing Director, Element Four, Paolo Piffaretti, CEO, Carbon X; François Bloch, CEO, BRD Groupe Société Générale; Céline Coulibre-Duménil, Director CSR, Auchan Retail International sau Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Société Générale.

Prima ediție a Climate Change Summit a avut loc în octombrie 2022 și a reunit peste 70 de speakeri globali și aproximativ 1200 de participanți la evenimente, discuții și dezbateri despre soluțiile la provocările climatice viitoare și transformările în energie, lanțul alimentar, orașe sau politici. De asemenea, aproape 1 milion de persoane au urmărit transmisiunea live pe Twitter și YouTube. 

Ne bucurăm să fim parteneri strategici la acest eveniment deosebit de important, ce ridică probleme vitale și aduce în focus soluții pentru sustenabilitate. Suntem aliniați în misiunea noastră comună de a informa și educa consumatorii și alte părți interesate, privind efectul schimbărilor climatice. Ne dorim în același timp să deschidem noi căi de comunicare și cooperare în ceea ce privește decarbonizarea produselor alături de partenerii noștri. Principala pârghie de acțiune constă în construirea unui plan comun setând noi standarde pentru practici sustenabile în agricultură, eco-designul produselor, energie regenerabilă, combaterea risipei alimentare, eficacitatea resurselor și proiecte de economie circulară.”, a declarat Corina Dospinoiu, Director Sustenabilitate, Auchan România, partener strategic al evenimentului.

În cadrul primei ediții Climate Change Summit, echipa Social Innovations Solutions a realizat și cel mai mare exercițiu de foresight din România privind schimbările climatice, din care au rezultat 20 de scenarii pentru 2030 și soluții la cele mai probabile provocări din următorii opt ani. Totodată, s-a desfășurat în paralel programul Youth Ambassadors 4 Climate Action în cadrul căruia tineri antreprenori, lideri și experți au explorat cele mai sustenabile soluții pentru un viitor mai bun.   

Misiunea Mastercard este de a crea o economie sustenabilă şi incluzivă. Credem în principiul „force for good”, iar toate acțiunile companiei sunt construite astfel încât să contribuie la bunăstarea oamenilor și prosperitatea planetei. Ne bucurăm să fim, în cel de-al doilea an consecutiv, parte din Climate Change Summit deoarece doar acționând împreună, cu hotărâre și viziune, putem asigura un viitor mai bun generațiilor viitoare.” a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager România şi Croaţia, Mastercard.

Climate Change Summit 2023 este organizat de Social Innovation Solutions, alături de  BRD Groupe Société Générale, Auchan România în calitate de partener strategic, Mastercard - climate partner, și cu susținerea Société Générale Global Solution Center, European Climate Foundation și EPG. Printre partenerii organizaționali se numără Confederația Patronală Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, Romanian Business Leaders, Coaliția pentru Economie Circulară, Ambasada Sustenabilității, WWF România, EFdeN, Institutul European din România, Fundația Leaders, Envisia, Europe Direct, GEYC, Consiliul Tineretului din România, Carbon Expert, Infoclima, Valea Verde, Global Shapers Bucharest Hub, Solutions, Camera Franceză de Comerț și Industrie în România, Camera de Comerț Româno-Elenă, și partenerii media Hotnews și NewsEnergy.

Despre Social Innovation Solutions

Misiunea Social Innovation Solutions (SIS) este de a susține indivizi și organizații să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale. SIS organizează mai multe incubatoare și acceleratoare în România și Europa Centrală și de Est, lucrând cu câteva mii de IMM-uri și ONG-uri în fiecare an prin programe ca Academia de Sustenabilitate, Future Makers și Transformator. De asemenea, SIS dezvoltă mai multe platforme de conversații despre sustenabilite, trenduri de viitor și economie circulară ca Future Summit, Sustainable Futures sau Climate Change Summit și oferă consultanță și programe de executive education în foresight, inovație și sustenabilitate.

Despre BRD Groupe Société Générale

BRD Groupe Société Générale este unul dintre liderii pieței bancare din România. Banca operează o rețea de 451 de unități și are active totale în valoare de 70,5 mld. lei (la 30 martie 2023). BRD deține o poziție de lider pe piața de retail, este un jucător de top pe piața de corporate banking și liderul pieței românești de factoring.

Ca actor social, BRD investește în cultură, educație, tehnologie și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Sub această viziune a fost creată Fundația9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural Rezidenta9 din București. În educație, BRD a creat Școala9, o platformă de jurnalism specializat, și sprijină programe care susțin demersul profesorilor din sistemul formal, dar și planuri, idei și proiecte în sfera inovării și a tehnologiei. Cea mai nouă platformă de jurnalism lansată de BRD este Mindcraft Stories, care își propune să deschidă o conversație despre descoperiri din România și din lume, despre cum tehnologia ne atinge viețile, despre inteligența artificială, robotică, medicină și multe altele.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Un bărbat de 66 de ani din Bistrița-Năsăud a murit după ce a fost lovit de tren

Un bărbat de 66 de ani din municipiul Bistriţa a murit în noaptea de luni spre marţi, după ce a fost lovit de un tren regio în apropierea haltei din localitatea componentă Sărata.

Au fost prinși după ce au furat peste 1.100 de kg de granule metalice. La ce erau folosite

Poliţiştii prahoveni efectuează, marţi dimineaţă, percheziţii într-un dosar privind furtul a 1.136 de kilograme de granule metalice tip catalizator.

România, Ucraina, SUA, dar și alți aliați NATO, manevre militare în Marea Neagră. Care sunt obiectivele exercițiului

Pericolul pe care îl reprezintă minele marine aflate în derivă în Marea Neagră a fost tema exercițiului militar "Sea Breeze 2023", organizat în aceste zile de Forțele Armate ale României și Statelor Unite.

Recomandări
Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Cum vor fi împărțite cele 16,6 miliarde de euro din SAFE. Guvernul a aprobat repartizarea fondurilor

Guvernul a aprobat joi repartizarea fondurilor din Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE). Peste 16,6 miliarde de euro pentru securitatea Europei vor ajunge în România.

Alertă pe Dunăre: Guvernul pregătește scenariul extrem pentru Cernavodă. „Răcire în circuit închis”

Pentru a restabili capacitatea de răcire a Centralei Nuclearelectrice (CNE) Cernavodă, astfel încât să fie repusă în funcțiune.