După numeroase controverse, denumirea Parcului “Tolbuhin” din București va fi schimbată. Cum se va numi

62244220
StirilePROTV

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, miercuri, în unanimitate, proiectul care prevede schimbarea denumirii Parcului Tolbuhin, din Sectorul 2, în "Grădina Mătăsari".

"În faţa unei agresiuni cum nu s-a mai întâlnit de mai bine de 70 de ani, noi am ales să stăm de partea corectă a istoriei. Mareşalul Tolbuhin a reprezentat braţul opresiv al doctrinei staliniste în România, care a dus într-un final la suprimarea totală a voinţei românilor. A venit momentul ca, în acest context, să ne îndepărtăm de astfel de simboluri sovietice ale unei ere sumbre din istoria noastră. Considerăm că redenumirea Parcului, iniţiată de colegii noştri din Sectorul 2, este un demers necesar care să sublinieze delimitarea noastră de aceste simboluri staliniste", a spus consilierul general USR Florin Covaci.

Potrivit referatului de aprobare, propunerea vine ca urmare a sesizărilor cetăţenilor din Sectorul 2 privind redenumirea zonei verzi din Bd. Pache Protopopescu nr. 115, în concordanţă cu tradiţia istorică a zonei şi cu "simbolurile istorice valoroase" ce ar putea fi promovate.

"Denumirea de 'Mătăsari' are valoare istorică aparte, pentru că parcul în referinţă este localizat în cartierul în care locuiau negustorii care vindeau mătăsuri în Obor, iar azi zona respectivă a redevenit un punct cultural important", prevede referatul de aprobare.

CGMB a aprobat în unanimitate şi proiectul privind atribuirea denumirii Intrarea Laurenţiu M. Popescu drumului de exploatare DE 9/26/1 din Sectorul 6, care începe din Prelungirea Ghencea şi care asigură accesul la imobilele situate în Prelungirea Ghencea nr. 143 A-G şi Prelungirea Ghencea nr. 145 A-M.

Propunerea vine ca urmare a adresei Institutului Naţional de Patologie Victor Babeş, prin care se solicită atribuirea denumirii de Academician Laurenţiu M. Popescu Bulevardului Eroii Sanitari. Pe de altă parte, conform raportului de specialitate, schimbarea denumirii unui bulevard presupune costuri privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor afectaţi de această modificare.

Academicianul Laurenţiu M. Popescu (născut pe 15 aprilie 1944 şi decedat pe 3 august 2015), împreună cu echipa sa de cercetători de la Institutul Naţional de Patologie Victor Babeş, a descoperit un nou tip de celule umane, telocitele, denumite iniţial "celulele Popescu". Telocitele sunt văzute în străinătate drept cheia regenerării ţesuturilor, în combinaţie cu celulele stem, cu ajutorul cărora ar putea fi tratat infarctul miocardic.

Amintim că după ce Rusia a atacat Ucraina, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a decis să înlăture totemul de la intrarea în Parcul “Fiodor Tolbuhin”.

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Accident grav între un microbuz și un autoturism, pe DN1A. Sunt 11 răniți. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Un accident grav s-a produs, miercuri seara, în comuna Butimanu, pe DN 1A, între un microbuz și un autoturism.

Harta trupelor NATO mobilizate pe flancul estic, inclusiv în România. Stoltenberg: “Un summit istoric”

La summitul de la Madrid, președintele american, Joe Biden, a anunțat că Statele Unite își vor extinde prezența militară în Europa, terestră, maritimă și aeriană, după ce Vladimir Putin a "spulberat pacea", invadând Europa.

La cât ar putea Guvernul să limiteze valoarea tichetelor de masă, de vacanță, a primelor de sarbători și a altor beneficii

Tichetele de masă sau de vacanță, primele de sărbători și abonamentele la sală sau la clinici private ar urma sa fie limitate la o treime din salariul de bază. Miercuri seara, liderii coaliției decid ce modificări vor face la Codul Fiscal.  

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Nicușor Dan, editorial în presa americană: „Când toți românii au fost americani pentru o zi”

Președintele Nicușor Dan a semnat un editorial în „The Washington Times”, la comemorarea a 25 de ani de la cel mai mare atac terorist, din 11 septembrie 2001, vorbind despre sentimentele încercate de români atunci și acum.

Topul pensiilor din România după județ. Peste 1.300 de lei diferență între extreme

Pensia medie lunară a ajuns la 2.942 de lei în trimestrul al doilea din 2026, în creștere cu 0,3% față de primele trei luni ale anului, potrivit datelor INS.