Dorin Cioabă, reconfirmat în funcția de președinte al romilor

61909400
Pro TV

Dorin Cioabă a fost reconfirmat pentru următorii patru ani în funcţia de preşedinte al romilor de pretutindeni, statutul de rege al etniei fiind dobândit pe viaţă, a precizat acesta, luni, pentru AGERPRES.

"Am un nou mandat de patru ani de preşedinte al Uniunii Internaţionale a Romilor, este cea mai înaltă funcţie. Au fost 27 de state prezente din 37 şi cu toţii au votat pentru a mai avea un nou mandat", a declarat Cioabă, informează Agerpres.ro

Preşedintele romilor de pretutindeni doreşte să stea la masă cu reprezentanţii Uniunii Europene, pentru a discuta despre problemele etniei, altfel susţine că romii vor picheta sediului Parlamentului European.

"În mandatul acesta, printre altele, mi-au propus ca organizaţia romilor să fie cât mai vizibilă în relaţia cu instituţiile internaţionale, în sensul că am vrea să încheiem parteneriate cu Comunitatea Europeană şi ONU. Şi dacă nu vor să stea la masă cu noi, chiar ne gândim să pichetăm sediul Parlamentului European în cel mai scurt timp. Dacă ei vor să facă politici pentru romi, trebuie să consulte această organizaţie, să nu ne mai dea deoparte, să nu ne bage în seamă. Ei fac politici pentru romi, dar fără romi. Acesta este un lucru foarte grav", a spus Cioabă.

Un alt obiectiv al preşedintelui şi regelui romilor, Dorin Cioabă, este organizarea în 2019 a primei Olimpiade a romilor, cel mai probabil în Grecia.

"Olimpiada romilor, care va aduce o vizibilitate maximă, este un alt obiectiv. Flacăra a plecat de la Sibiu, în Bulgaria, o să ajungă în Grecia. În Grecia o să avem prima întâlnire a Comitetului Olimpic al Romilor, după care la anul credem că în Grecia va fi Olimpiada", a adăugat Dorin Cioabă.

Romii au decis să îşi organizeze, peste un an de zile, propria Olimpiadă internaţională în speranţa că aşa vor fi primiţi la Jocurile Olimpice în calitate de naţiune fără teritoriu, potrivit sursei citate.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61955282
Elev în vârstă de 17 ani din Buzău, cercetat penal după ce și-a înjunghiat un prieten la băutură
Un tânăr în vârstă de 17 ani, elev la Liceul Sportiv din Buzău, este cercetat penal pentru lovire sau alte violenţe, după ce şi-a înjunghiat un prieten, în vârstă de 27 de ani.
61455433
Raportul în cazul tragediei din Apuseni. Expert: eroare umană și probleme tehnice
A fost încheiată în sfârșit, expertiza în cazul accidentului aviatic din munții Apuseni, de acum 4 ani. Atunci, un avion al școlii superioare de aviație a aterizat forțat într-o pădure, la limita județelor Alba și Cluj.
61955280
Bărbat prins în flagrant în timp ce jefuia persoane, în Pitești
Un bărbat de 31 de ani, din Slatina, a fost surprins în flagrant de un echipaj de polițiști din Pitești, în timp ce încerca să sustragă un portofel din bagajul de mână a unei persoane.