Cum ar putea afecta invazia Rusiei în Ucraina pensiile private din Pilonul 2. Fondurile riscă să piardă un miliard de lei

×
Publicitate

România anunță oficial retragerea din două două bănci cu capital rusesc, iar Guvernul a adoptat miercuri proiectele de lege necesare.

 

Este vorba despre ''Banca Internațională de Investiții'', și de ''Banca Internaționala de Cooperare Economică''.

 

Prima a emis obligațiuni și pe piața românească, în care au învestit, mai multe fonduri de pensii. Guvernul anunță însă, că se poartă negocieri, ca să nu apară riscuri, pentru banii acumulați de oameni, la Pilonul 2. Valoarea acestor conturi, a fost deja influenţată, de tulburările de pe burse, cauzate de război.

1,4 miliarde de lei este valoarea totală a obligațiunilor emise de Banca Internațională de Investiții pe piața românească. Printre investitorii principali sunt mai multe fonduri de pensii de la noi, deci indirect românii care contribuie lunar la Pilonul ÎI.

Adrian Codirlașu, Vicepreședinte CFA: ”Obligațiunile ar pierde din valoare în momentul în care compania ar intra în faliment, însă faptul că România s-a retras din acționariatul ei nu generează automat falimentul acestei instituții, ea va continua să funcționeze și va trebui să își îndeplinească obligațiile pe care le are”.

După decizia Guvernului, încep și negocierile de retragere a României din cele două bănci, însă decizia finală va fi luată după votul aleșilor. Cât durează dezbterile din Parlament, Guvernul speră să evite orice risc.

Adrian Câciu, Ministrul de Finanțe: ”Românii nu au de ce să se teamă. Fondurile de pensii cunosc această decizie de 3 luni de zile și cred că, prin negocierile pe care le vom purta împreună, ei ca investitori și noi ca acţionari, vor duce la neutralizarea impactului. În sensul de a nu pierde nimeni nimic”.

Piața de pensii private este deja afectată de contextul economic global, motiv pentru care mulți români au văzut deja o diminuare a câștigurilor din Pilonul II, chiar și cu câteva mii de lei.

Deși numărul participanților la Pilonul II a fost în creștere în ultimele luni, totalul activelor, adică sumele acumulate în conturi au scăzut în februarie cu peste un miliard de lei. Iar după o revenire în lună martie, în aprilie a mai urmat o scădere de 1 miliard.

Fondurile de pensii investesc cea mai mare parte a banilor strânși din contribuții, peste 60%, în titluri de stat sau obligațiuni municipale, considerate printre cele mai sigure, însă afectate acum din cauza inflației. Și investițiile în acțiuni, adică un sfert din total, au fost afectate, pentru că indicii bursieri au scăzut în toată lumea. Astfel de momente nu sunt neobișnuite de-a lungul ciclurilor economice, spun specialiștii.

Adrian Codirlașu, Vicepreședinte CFA: ”E posibil ca atunci când se va reduce inflația să se reducă și ratele de dobândă din piață și atunci instrumentele cu venit din nou să câștige în valoare. Deci va trebui să ne uităm pe un ciclu economic să vedem performanța, care pentru fondurile de pensii rămâne substanțială”.

Rata medie de rentabilitate a fondurilor de pensii administrate privat a fost anul trecut de 5,79%. Oricum ar evolua economia, legea spune că pensia finală nu poate fi sub valoarea contribuțiilor.

 

 

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: “Românii nu au de ce să se teamă. Fondurile de pensii cunosc această decizie de trei luni de zile și cred că, prin negocierile pe care le vom purta împreună, ei ca investitori și noi ca acțonar, vor duce la neutralizarea impactului. (…) în sensul de a nu pierde nimeni nimic”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62258658
Percheziții în 20 de județe din țară. Polițiști au dat de urma unei adevărate rețele de contrabandă cu aur

Percheziții de amploare în 20 de județe din țară unde procurorii DIICOT și polițiști de frontieră au dat de urma unei adevărate rețele de contrabandă cu aur, provenit din Turcia.

62261835
Detalii șocante în cazul copilului mort și ascuns într-un sac de plastic. Tatăl ar fi vrut să ia în continuare îndemnizația

Descoperirea macabră făcută, marți, în Sighetu Marmației a stârnit un val de revoltă printre localnici. Vecinii cred că trupul copilului de 14 ani, găsit într-un sac de plastic, a fost ascuns de mai multe săptămâni chiar de tatăl acestuia.

62261834
Cadavrul unei tinere a fost găsit pe un câmp din Bihor. Încă nu a fost identificată

Trupul unei tinere - despre care există informații că ar fi fost ucisă - a fost găsit pe un câmp din Bihor, la granița cu județul Cluj.

Recomandări
Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.