Cine este Cătălin Denciu, medicul erou care a intrat în flăcări pentru pacienții săi. Este prieten cu Nelu Tătăru

×
Publicitate

Cătălin Denciu, medicul care a intrat în flăcări pentru pacienții săi, are 48 de ani și este specializat în terapie intensivă. Va fi dus duminică cu o aeronavă militară, în Belgia, pentru tratament de specialitate, după ce a suferit arsuri grav.

Medicul este fost coleg de facultate și prieten al ministrului Sănătății, care s-a implicat personal în intervenția de după accident. De altfel, Nelu Tătaru a fost alături de Cătălin Denciu în aeronava care l-a transportat din Iași la București.

Medicul Cătălin Denciu se afla de gardă la secția AŢI de la Spitalul Județean de Urgență. Când s-a întâmplat nenorocirea, a făcut un gest rar de sacrificiu și dăruire. Deşi în jurul său se dezlănţuise iadul, a încercat să-i salveze din flăcări pe bolnavii internați la terapie intensivă. Doar şase din cei 16 pacienţi cu Covid, şi aşa în stare gravă, au scăpat cu viaţă. Medicul s-a ales cu răni grave: arsuri pe aproape jumătate din corp, dintre care unele de gradul 4, la picioare.

Nelu Tătaru: „Suntem şi prieteni. Este un profesionist. am fost colegi din facultate. Îşi face meseria, după cum aţi văzut din această seară, încercând să salveze pe acei pacienţi.”

Medicul a fost adus cu o aeronavă militară de la Iaşi, la Bucureşti. A fost internat la Spitalul Floreasca, unde a primit tratament de specialitate şi i-a fost evaluată starea de sănătate. Duminică va ajunge în Belgia, la secția de arși a Spitalului Militar Reine Astrid.

Ludovic Orban: „Vreau să transmit respectul meu pentru medicul erou care a dat dovadă de curaj şi un spirit de sacrificiu deosbeit în încercarea de a salva pacienţii în momentul izbucnirii incendiului.”

Cei șase pacienți internați la ATI, care au supraviețuit incendiului, au fost preluați de medicii din Iași. Victimele nu au arsuri pe corp, spun medicii care îi tratează.

Pentru a îngriji pacienţii, medicii din Iași şi-au chemat inclusiv colegii de acasă, astfel încât să fie asigurat personalul pentru următoarele 24 de ore. De luni este nevoie însă de cel puţin 30 de medici, asistente și infirmiere cu experiență în terapie intensivă.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62158665
Şeful IGSU: O comisie va verifica dacă s-au făcut modificări care impuneau autorizare ISU la SJU Piatra Neamț
Şeful IGSU Dan Paul Iamandi a declarat că a dispus crearea a două comisii vizând incendiul de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ soldat cu moartea a zece persoane.
62158688
Filmul tragediei de la SJU Piatra Neamț: aproape 30 de minute de coșmar, în care au murit 10 oameni
Au fost momente de coșmar la Spitalul Județean din Piatra Neamț, unde zece bolnavi de COVID-19, în stare gravă, au murit sâmbătă seară într-un incendiu care a cuprins secția de terapie intensivă.
62158687
Tătaru: Suntem toţi vinovaţi că am acceptat 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, întrebat fiind dacă se simte vinovat pentru ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, că vinovăţia aparţine tuturor deoarece "am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală".