Cel mai căutat om din Brazilia, ucis de poliție. Câți oameni au murit în operațiune

62094881
Getty

Traficantul de droguri cel mai căutat din statul Rio de Janeiro şi cinci dintre presupuşii săi asociaţi au fost ucişi marţi în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, au anunţat autorităţile.

Thomas Jayson Vieira Gomes, supranumit "3N", de 26 de ani, a fost ucis "într-un loc care servea drept buncăr bandei sale" la Itaborai, la circa 40 km de oraşul Rio, a precizat poliţia locală într-un comunicat, potrivit Agerpres.

„Când agenţii au ajuns la faţa locului, traficanţii, puternic înarmaţi, au deschis focul. În timpul schimbului de focuri, 3N şi asociaţii săi au fost împuşcaţi şi au murit în urma rănilor suferite", au adăugat poliţiştii, subliniind că patru puşti de asalt, patru pistoale şi mai multe grenade au fost confiscate.

Poliţia a confirmat pentru AFP că 3N, şeful unei bande care acţiona în favela Salgueiro, din Sao Goncalo, la periferia Rio, era "omul cel mai căutat" din acest stat.

Din ianuarie şi până în octombrie, numărul persoanelor ucise de poliţie (1.546) era deja superior celui total de anul trecut, când acesta atinsese o cifră record, potrivit ultimelor date oficiale făcute publice luni.

În favele, cartiere populare care trăiesc sub controlul facţiunilor criminale, operaţiunile poliţiei sunt adesea dure şi confruntările se soldează cu numeroase victime lovite de gloanţe rătăcite.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62094870
„Muzeul comorilor” din Germania, jefuit ca în filme. Cum s-a realizat spargerea
''Muzeul comorilor'', din oraşul german Dresda, a fost jefuit ca în filmele de acţiune.
62094866
Bilanțul morților din Albania a crescut la 21. Momentul în care un bebeluș e salvat
Cel mai puternic cutremur care a lovit Albania în ultimele decenii a făcut dezastru în mai multe orașe. Cel puțin 21 oameni au murit, iar răniții se numără cu sutele.
62094840
Grecia este devastată de ape. Inundațiile au făcut prăpăd, distrugând mai multe regiuni
Cel puțin trei oameni au murit după furtunile care au provocat inundații și au dat peste cap transporturile în Grecia.