Măsuri de securitate fără precedent în zonele din România unde va merge Papa Francisc

×
Publicitate

Pregătirile pentru vizita Papei Francisc sunt aproape gata și la Șumuleu Ciuc - în Harghita, Blaj și Iași - celelalte trei locuri unde va ajunge Sfântul părinte.

Forțele de securitate au inspectat miercuri zonele, ca să se asigure că în timpul celei mai lungi vizite pe care Papa o va face într-o țară europeană nu se vor înregistra incidente.

Se estimează că două sute de mii de oameni vor primi binecuvântarea Papei Francisc la Sumuleu Ciuc, în Harghita.

Biserica franciscană de aici este principalul loc de pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est. Ca să se asigure că vizita Papei nu va fi tulburată, forţele de securitate au făcut controale în zonă.

Oamenii din Miercurea Ciuc au asistat la repetiţia generală a coloanei care îl va însoţi pe sfântul părinte prin oraş, în drumul spre mănăstirea franciscană de la Sumuleu.

Trupele speciale au inspectat traseul şi fiecare gură de canal a fost sigilată de pirotehnişti.

Localnicii au fost avertizaţi că nu au voie să iasă la ferestre şi pe balcoane când va trece Papa - ca să îl filmeze ori să îl fotografieze. Dronele vor fi de asemenea interzise.

Pe Dealul Sumuleului - unde se află un altar în aer liber, de unde va vorbi Suveranul Pontif - au ajuns deja forțe ale Ministerului de Interne, armatei, SRI, SIE şi SPP. 600 de voluntari sunt implicaţi în organizarea evenimentului.

Şase femei din Leliceni - Harghita au cusut peste 500 de veşminte pentru prelaţii care vor participa la eveniment.

Pelerinii care vor să îl vadă pe Papa Francisc pe Dealul de la Sumuleu Ciuc trebuie să ajungă în zona până sâmbătă, la ora 9 dimineaţa. Dealul a fost împărţit deja în 16 sectoare şi fiecare pelerin are un loc bine stabilit.

Oamenii trebuie să aibă la ei doar obiecte de mici dimensiuni: umbrele telescopice, scaune pliante şi cărucioare sport pentru copii.

"Au fost şi delegaţiile de la Vatican miercuri şi din câte am înţeles s-au declarat mulţumite. Noi la fiecare slujbă îl pomenim pe Papa de la Roma, să vină el la tine acasă, vă daţi seama ce emoţie”, a spus conf. univ. Olah Zoltan, Facultatea de Teologie Romano-Catolică UBB Cluj.

De la Sumuleu Ciuc, Papa Francisc va merge sâmbătă la Iaşi cu elicopterul.

Pregătirile pentru venirea Papei sunt pe ultima sută de metri. Punctul culminant va avea loc în faţa Palatului Culturii. Sfântul părinte va urca pe această scenă în faţa căreia sunt aşteptate peste 60 de mii de persoane.

Pentru pelerinii care vor ajunge la Iaşi cu maşina - la intrarea în oraş, dinspre Bacău, au fost organizate doua parcări. De aici, oamenii vor fi preluaţi de mijloacele de transport în comun.

"Nu va fi primită nico persoană în stare de ebrietate, comercianţii nu vor putea pe zona centrală distribui, vinde sau alata metodă de a da băuturi alcoolice. Orice lichid va putea fi comercializat în orice recipient, mai puţin sticla, metal sau alt metal greu”, a spus Mihai Chirica, primarul Iașiului.

Accesul în perimetrul securizat unde va fi prezent sfântul părinte, se va face până la ora 16 - cel mai târziu - pe baza unui permis special şi a actului de indentitate.

Dacă va ploua, oamenii vor avea la dispoziţie 30 de mii de pelerine.

Pentru Papa Francisc, reprezentanţii bisericii catolice au pregătit şi un cadou.

Duminică - în ultima zi a vizitei în România - Papa Francisc va merge la Blaj. 70 de mii de oameni sunt aşteptaţi.

Câmpia Libertăţi - unde sfântul părinte va beatifica şapte episcopi romani greco-catolici şi va celebra sfânta liturghie - a fost închisă din motive de securitate şi s-a lucrat la montarea scenei.

"Pelerinilor li se recomandă să ajungă la Blaj până la 7 dimineaţa - astfel încât, până la ora 10 până când se poate face accesul pe câmpia libertăţii. Sunt şase locuri de acces pe Câmpia Libertăţii, există şi scaune în anumite sectoare”, a spus Nicu Goga, responsabil comunicare.

În Blaj au fost reparate parcurile, s-au montat steaguri pe străzi şi au fost plantate flori în culorile papale.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Fenomenele meteo care au făcut prăpăd în Sălaj vor lovi și alte zone ale țării

Pelerinii care vor veni să-l vadă pe Papa Francisc nu vor avea vreme bună. În următoarele zile şi la noapte, meteorologii anunţă furtuni cu descărcări electrice, grindină şi ploi torenţiale în mai toate zonele ţării.

Vizita Papei. Bucureștiul se transformă: școli închise, străzi golite, măsuri antitero

110 unităţi de învăţământ de stat şi private, grădiniţe, şcoli sau licee, sunt închise încă de joi în Capitală, a anunţat Inspectoratul Şcolar Bucureşti.

Vremea rea face victime. Un bărbat a murit electrocutat în subsolul unui bloc

Din păcate, vremea rea a făcut şi victime. În Lupeni un bărbat a murit, cel mai probabil electrocutat, după ce a fost surprins de apă atunci când lucra la un branşament electric.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.