Bărbatul din Argeș care a fost prins sub un munte de pământ a murit. Tânărul lucra la canalizare

×
Publicitate

Un bărbat de 51 de ani din județul Argeș și-a pierdut viața miercuri, sufocat de un mal de pământ care a căzut peste el.

Omul era angajat la o firmă pe care primăria din Bălilești o contractase pentru lucrări de canalizare.

Colegii l-au scos din pământ înainte de sosirea echipajelor de salvare, însă a fost prea târziu.

Bărbatul lucra într-o echipă în care mai erau alți doi muncitori. A intrat într-un șanț adânc de peste doi metri ca să bage o țeavă de canalizare.

Pământul tare, de sub asfaltul ce fusese înlăturat, l-a prins ca într-o menghină.

Șocați, cei doi colegi au chemat în ajutor alți doi muncitori care lucrau la câteva sute de metri distanță și, împreună, au săpat cu mâinile goale ca să-l scoată de sub pământ.

Adrian Știrosu, colegul victimei: „A picat o bucată de pământ și atât.
Reporter: L-a acoperit cu totul ?
Adrian Știrosu, colegul victimei: Nu.
Reporter: V-a strigat ?
Adrian Știrosu, colegul victimei: Da, l-am văzut, am intrat în șanț și l-am scos afară. Am văzut noi, atât.
Reporter: El n-a mai fost conștient ?
Adrian Știrosu, colegul victimei: Ba da, ba da !
Reporter: Și ce v-a zis ?
Adrian Știrosu, colegul victimei: A căzut pământul, atât. Și ne-am dus și am dat cu mâinile.”

Ionuț Tunaru, purtător de cuvânt ISU Argeș: „Pompierii l-au găsit extras pe bărbat, este vorba de un bărbat care se afla în stop cardio-respirator.”

Localniciii au fost martori la manevrele de resuscitare care au durat mai bine de 45 de minute.

Localnică: „Să ne bage canalizare, săracul băiat, mămică. Rău. Nu știu, e foarte greu, săracul de el a venit să ducă și el o bucată de pâine la copilașii lui.”

Din păcate, în final, salvatorii au fost nevoiți să se declare învinși.

Malurile de pământ nu erau asigurate, astfel încât muncitorii să poată intra în siguranță în șanțuri.

Inspectorii ITM au început și ei propria anchetă, pe lângă cea a polițiștilor.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62398900
Ce au găsit procurorii în casele studenților la Medicină în Timișoara care vindeau droguri în campus
15 tineri sunt suspectați că ar fi vândut droguri în campusurile universitare din Timișoara.
62398890
Incendiu puternic la un bloc din Drumul Taberei. O locuință a fost distrusă complet
Un incendiu puternic a cuprins joi dimineață un apartament din cartierul Drumul Taberei din București. Locuința de 70 de metri pătrați a fost complet distrusă, iar două persoane au fost transportate la spital pentru că au fost intoxicate cu fum.
62398872
Subprefectul de Iași a demisionat din funcție. În presa locală au apărut poze în care apare în pat alături de o tânără
Subprefectul de Iaşi Marian Grigoraş şi-a anunţat, miercuri, demisia din funcţie, motivând că nu vrea să afecteze imaginea Prefecturii.