Ajutorul de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici a fost aprobat de Guvern. Banii vor veni în două tranșe

×
Publicitate

Ajutorul Guvernului pentru pensionarii cu venituri mici a fost aprobat în ședința de guvern de joi. Sunt 800 de lei acordați în două tranșe egale, plătite în aprilie și decembrie.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune reglementarea măsurii privind acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 800 lei, în două tranşe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, pentru pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului pensiilor militare de stat aflaţi în evidenţa caselor teritoriale/caselor de pensii sectoriale ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei” se precizează în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Persoanele abia pensionate vor primi doar jumătate din cuantumul ajutorului:

„În cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se deschid după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei. În cazul pensionarilor care în luna martie 2025 respectiv, noiembrie 2025 încasează diferenţe de drepturi băneşti, cuvenite şi neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025 respectiv, noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta Ordonanţă de urgenţă nu se iau în considerare aceste drepturi ”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a spus că impactul social este unul foarte mare, respectiv un ajutor financiar pentru mai mult de 2,5 milioane de pensionari din România.

„Plăţile se vor face prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, iar fondurile sunt cuprinse în bugetul pe anul curent. Sprijinul financiar nu se ia în calcul la stabilirea plafonului privind aprobarea programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă a medicamentelor şi nici la acordarea venitului minim de incluziune şi nici la acordarea biletelor de tratament balnear prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice", a explicat Constantin.

Ajutor și pentru angajații Romsilva

Guvernul a luat o decizie și în privința primelor pe care le au angajații de la Romsilva,un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001.

Prin proiect se stabileşte că "personalul silvic prevăzut la articolul 4 alineat (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc dacă venitul salarial lunar net din luna anterioară acordării acestuia este mai mic decât salariul mediu brut pe economie".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
62524556
Crin Antonescu: Dacă voi fi ales preşedinte, serviciile nu vor avea influenţă în politică. Sunt anti-sistem

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că nu este şi nu a fost niciodată agent al vreunui serviciu de informaţii. 

62357083
Târziu: Suntem martori la cea mai mare victorie a statului subteran. Salvarea vine de la un cuplet binecuvântat de Georgescu

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, eurodeputatul Claudiu Târziu, a declarat miercuri că se apropie ''rapid'' momentul în care trebuie discutat despre responsabilităţi, complicităţi şi trădarea idealului naţional.

 

62527121
Guvernul renunță la impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Pensiile mai mari de 3.000 de lei vor fi impozitate cu 10%

Guvernul vrea să renunțe la impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Asta înseamnă că vor fi din nou taxate la fel ca pensiile din sistemul public, cu 10% pentru sumele care depășesc 3.000 de lei.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.