Planul Roşu, activat după un accident în Gorj. "Venea grăbit, a ieşit un măcel"

×
Publicitate

A fost cod roşu de intervenţie luni dimineaţă în judeţul Gorj, după un accident cu nouă muncitori răniţi.

Un şofer neatent care îi ducea pe oameni într-o maşină de transportat marfă a intrat cu viteză mare, fără să se asigure, într-o intersecţie şi a lovit în plin alte două maşini care circulau regulamentar.

Accidentul s-a produs în jurul orei 7 în comună Teleşti. Şoferul responsabil de cele întâmplate intenţiona să ia de pe traseu un coleg pentru a merge apoi la serviciu împreună. Dar nu a mai oprit însă la poarta casei. Şi-a continuat drumul, şi a intrat în intersecţie fără să se asigure.

Patronul şoferului spune că acesta „a fost şofer de director, n a avut nicio problemă”.

„Aştia veneau unul în spatele altuia, cum s-a întâmplat Dumnezeu ştie. Probabil ăla vorbea la telefon, că dacă nu l-a văzut pe ăla la poarta s-a dus să îl ia la muncă şi din graba aia Venea grăbit, a ieşit în fata ăstora şi s a întâmplat un măcel”, spune un localnic.

Mai mulţi localnici aflaţi în zona au intervenit pentru a acorda primul ajutor până la sosirea echipajelor de descarcerare. Au fost nouă răniţi în accident, iar doi martori au suferit atacuri de panică.

accident Gorj

Florin Chisim - purtător de cuvânt ISU Gorj: „Una dintre victime era încarcerată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj intervenind pentru descarcerarea acesteia. Trei dintre victime au suferit leziuni grave şi au fost transportate la unitatea de primiri urgente a spitalului din Târgu Jiu.”

Accidentul a scos la iveală şi condiţiile în care erau transportaţi mai mulţi muncitori spre o firmă de la Târgu Jiu. Stăteau pe nişte bănci de lemn, într-o maşină de marfă.

Accidentul a intrat şi în atenţia inspectorilor de muncă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61876022
Un român aflat pe o navă elvețiană a fost răpit, în largul apelor nigeriene

O navă sub pavilion elveţian a fost atacată în largul apelor nigeriene, a anunţat sâmbătă Ministerul de Externe de la Berna; presa informează că 12 din cei 19 membri ai echipajului au fost răpiţi, transmite AFP.

61987839
Propaganda pentru referendum s-a ”urcat” pe bloc: ”doi bărbați vor adopta copilul tău”

Un banner de aproximativ 15 metri lungime a apărut pe un bloc din Timișoara.

61983481
Patriarhul Daniel le cere credincioșilor să apere și să promoveze „familia binecuvântată”

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj credincioșilor, în care a vorbit despre familia tradițională, „bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, care poate da naștere la copii.”

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".