150 de kilograme de articole pirotehnice interzise, găsite în casa unui bărbat din Gorj

×
Codul embed a fost copiat

Nu mai puţin de 175 de kilograme de articole pirotehnice interzise la vânzare au fost confiscate de poliţiştii din Gorj de la doi bărbaţi.

Aceştia se pregăteau să le vândă în aceste zile, când cererea este destul de ridicată chiar dacă astfel de operaţiuni sunt ilegale. Ambii sunt acum cercetaţi într-un dosar penal.

Trei percherziții au făcut în total poliţiştii din Gorj. La una dintre adrese, bărbatul respectiv avea autorizaţie să vândă obiecte pirotehnice, însă pe lângă produsele legale puse pe tarabă, le oferea clienţilor şi articole interzise.

În locuinţa lui, anchetatorii au descoperit 150 de kilograme de astfel de produse. Restul de 25 de kilograme au fost găsite în casa unui bărbat care deţine un magazin sătesc, unde urma să vândă pocnitorile. Marfa ilegală găsită de poliţişti la percheziţii ar fi valorat peste zece mii de lei. Şi în Mureş au fost confiscate sute de kilograme de materiale pirotehnice, Iar în Bistriţa Năsăud poliţiştii au retras de pe piaţă aproape o tonă şi jumate de artificii ilegale.

În Sighişoara şi Reghin, poliţiştii au descins în forţă în locuinţele mai multor persoane. Aici unde au fost găsite cutii întregi cu sute de kilograme de artificii şi petarde, fără autorizaţii.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, bilanț 30 decembrie. 4.875 de cazuri noi de infectare
Cum a așteptat Ucraina asaltul rușilor în Harkov. Dezvăluirile unor soldați ucraineni despre scenele haotice de pe front

Emilia Farcaş, purtător de cuvânt IPJ Mureş: ”În urma percheziţiilor au fost ridicate 59 de mii 129 de bucăţi de articole pirotehnice din categoriile f1 f2 f3 şi f4 în greutate total de 399 de kg în valoare de aproximativ 40 de mii de lei”.

Poliţiştii bănuiesc că suspecţii au cumpărat din mediul online o cantitate impresionantă de materiale pirotehnice, cu gândul de a le vinde ilegal în preajma sărbătorilor. Puţini ştiu însă că artificiile sau petardele neconforme sau fără avize pot fi foarte periculoase.

Mihai Palecean, reprezentant poliție: ”Sunt împărţite în clase în funcţie de materialul exploziv pe care îl conţin, sunt trecute şi tipurile de material pirotehnice cum ar fi steluţe, rachete, bombe, jerbe, acestea fiecare având cantitate de material pirotehnic. Cu cât cantitatea de material pirotehnic creşte cu atât creşte şi clasa şi regulile de siguranţă sunt mult mai dure”.

Specialiştii ne atrag atenţia să verificăm eticheta de pe cutiile cu artificii sau petarde înainte să le folosim pentru că un moment de bucurie să nu aibă un deznodământ tragic.

Mihai Palecean: ”Pentru persoane fizice, pentru activităţile propriii trebuie să folosească articole pirotehnice din clasele mici, adică de clasa 1 şi doi. De asemenea pentru a fi utilizate în siguranţă trebuie consultată cutia cu instrucţiunile, care trebuie să fie traduse în limba romană şi verificate de cel care urmează să fie folosite în siguranţă şi dacă sunt de clase mari pot pune în pericol viaţa utilizatorului”.

Şi în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost confiscate aproape două tone de articole pirotehnice, în valoare de peste 40 mii lei.

Controalele vor continua şi mâine, în pieţe şi în zonele intens circulate.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dispariția suspectă a rivalei Simonei Halep: o nouă acuzație incredibilă primită sportiva retrasă peste noapte din tenis
FOTO Dispariția suspectă a rivalei Simonei Halep: o nouă acuzație incredibilă primită sportiva retrasă peste noapte din tenis
Citește și...
A murit un îndrăgit cântăreț de muzică populară. Era infectat cu coronavirus
A murit un îndrăgit cântăreț de muzică populară. Era infectat cu coronavirus

A murit un îndrăgit cântăreț de muzică populară. Era infectat cu coronavirus

Coronavirus România, bilanț 30 decembrie. 4.875 de cazuri noi de infectare
Coronavirus România, bilanț 30 decembrie. 4.875 de cazuri noi de infectare

Coronavirus România, bilanț 30 decembrie. Până astăzi, 30 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 627.941 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

A murit cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău. Era infectat cu coronavirus
A murit cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău. Era infectat cu coronavirus

Cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău a decedat în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 91 de ani.

Recomandări
Cum a fost anunțată moartea președintelui Ebrahim Raisi la televiziunea iraniană de stat. Mesajul Israelului
Cum a fost anunțată moartea președintelui Ebrahim Raisi la televiziunea iraniană de stat. Mesajul Israelului

Este oficial, președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în catastrofa aviatică petrecută în nord-vestul țării. Aparatul de zbor care îl transporta, vechi de 45 de ani, s-a prăbușit într-o zonă muntoasă greu accesibilă, în condiții de ceață puternică.  

Miron Cozma a sărit să bată una dintre victimele Mineriadei. ”Minerii au venit să planteze panseluțe? Exact!”
Miron Cozma a sărit să bată una dintre victimele Mineriadei. ”Minerii au venit să planteze panseluțe? Exact!”

Au fost momente tensionate și chiar îmbrânceli la Parchetul Militar după audierea lui Miron Cozma în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.  

Ce se va întâmpla în Iran, după moartea președintelui. „Liderul suprem nu mai deține puterea absolută”
Ce se va întâmpla în Iran, după moartea președintelui. „Liderul suprem nu mai deține puterea absolută”

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, “nu mai deține puterea absolută în țară”, iar dacă poporul va vota pentru un președinte mai moderat, acesta va fi obligat să accepte rezultatul votului.