Animalul era în apă şi nu ar fi fost lasă să iasă din apă până când au intervenit martorii, aceştia sunând şi la 112. Ulterior, anchetatorii au aflat că nu ar fi fost prina dată când câinele era abuzat.

Poliţiştii Serviciului pentru Protecţia Animalelor din cadrul DGPMB au mers astăzi la domiciliul deţinătorului câinelui care ar fi fost abuzat ieri în Parcul Tineretului şi au deschis un dosar penal pentru continuarea verificărilor. Totodată, a fost dispusă plasarea animalului în adăpost”, anunţă ASPA Bucureşti, potrivit News.ro.

Câinele, un mascul din rasa Malinois, în vârstă de 7 luni, a fost preluat de ASPA şi transportat la adăpostul ASPA Mihăileşti, unde vor fi efectuate evaluări şi investigaţii medicale.

”În prezent, câinele este în siguranţă şi primeşte îngrijirile necesare. Potrivit martorilor, ieri, în Parcul Tineretului, proprietarul şi-ar fi aruncat câinele în lac şi nu l-ar fi lăsat să iasă din apă. La intervenţia persoanelor aflate în zonă, animalul a fost scos din lac, fiind vizibil extenuat”, au precizat oficialii ASPA Bucureşti.

Citește și
Trafic blocat în București după semimaraton: restricții și aglomerație pe marile bulevarde

Aceştia explică faptul că martorii au apelat 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Secţiei 14 Poliţie, care a aplicat o sancţiune contravenţională proprietarului.

Ulterior, au apărut şi alte informaţii şi mărturii potrivit cărora animalul ar fi fost agresat în public şi în alte situaţii.

Mai multe persoane au relatat incidedntul pe reţelele de socializare, internauţii arătându-se extrem de revoltaţi de gestul bărbatului, care a fost sancţionat şi contravenţional.

”Un câine nu ajunge într-un lac, într-o stare de panică, «din greşeală»”, a scris un bărbat.

Reprezentanii organizaţiei Kola Kariola afirmă că acelaşi bărbat ar fi fost văzut pe Calea Ferentari încercând să arunce câinele în faţa maşinilor.

Reprezentanţii Asociaţiei Ramses scriu că, indiferent dacă intenţia reală a fost sau nu de a ucide animalul, ”ceea ce descriu martorii reprezintă un act grav de violenţă”.

”Un câine ţinut în apă împotriva voinţei lui, împiedicat să iasă şi lovit în timp ce se zbate nu se află într-un mediu sigur”, a transmis organizaţia.