Profanare de morminte în Cluj. Smulgeau dinții de aur și tăiau brațele cadavrelor, după ce vedeau înmormântările pe Facebook

×
Codul embed a fost copiat

Trei bărbați din Călărași au fost reținuti după ce au profanat șase morminte în județul Cluj. Anchetatorii au aflat că sunt aceeași indivizi care, luna trecută, au vandalizat 13 locuri de veci în Dâmbovița.

Printre acestea, și cavoul unui copil de numai doi ani. Jefuitorii de morminte ar fi furat în total peste zece mii de lei și mai multe bijuterii.

Suspecții, care nu sunt la prima faptă de acest fel, au fost prinși pe Autostrada Sebeș-Turda, după ce au vandalizat șase morminte din localitatea Huedin, din județul Cluj, de unde au furat 100 de euro și 10 lei. Bărbații urmăreau înmormântările unor persoane cu familii înstărite.

Indivizii au urmărit videourile în direct difuzate pe rețelele sociale, ca să descopere dacă familia celui înmormântat este bogată. Apoi au dezgropat sicriele și au furat tot ce e de valoare, bani și bijuterii.

Hoții au profanat două cadavre, ca să ia inele de pe trupuri sau dinți de aur. Cei trei indivizi sunt originari din Călărași, iar luna trecută au fost implicați într-un alt jaf, în localitatea Corbii Mari, acolo unde 13 morminte au fost găsite vandalizate. Printre ele, cavoul unui copil de numai doi ani, de unde jefuitorii de morminte ar fi furat peste zece mii de lei şi mai multe bijuterii din aur. Luni, indivizii au fost prinși și duși la audieri.

Citește și
Mormintele dintr-un cimitir din Botoșani, vandalizate de doi copii. „Eu cred că ei au vrut să facă ca în filme”
Mormintele dintr-un cimitir din Botoșani, vandalizate de doi copii. „Eu cred că ei au vrut să facă ca în filme”

Suspecții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Articol recomandat de sport.ro
Șucu, vizat direct de un acționar de la Genoa: „Acest domn din România…“
Șucu, vizat direct de un acționar de la Genoa: „Acest domn din România…“
Citește și...
Mai multe morminte dintr-un cimitir din județul Mureș, distruse de hoți
Mai multe morminte dintr-un cimitir din județul Mureș, distruse de hoți

Mai multe morminte din localitatea Band din județul Mureș au fost profanate, iar sătenii, veniți să aprindă o lumânare în memoria celor dragi, au găsit dezastrul și au sunat la poliție.

Mormintele dintr-un cimitir din Botoșani, vandalizate de doi copii. „Eu cred că ei au vrut să facă ca în filme”
Mormintele dintr-un cimitir din Botoșani, vandalizate de doi copii. „Eu cred că ei au vrut să facă ca în filme”

Ancheta într-o comună din judeţul Botoşani, după ce, în urmă cu două zile, toate pietrele funerare din cimitir au fost distruse.

Doi tineri din Mehedinți, condamnați la închisoare după ce au furat mâna unui cadavru pentru un inel de aur
Doi tineri din Mehedinți, condamnați la închisoare după ce au furat mâna unui cadavru pentru un inel de aur

Doi tineri de 19 ani din localitatea Pătuelele, Mehedinţi, au fost condamnaţi la câte 11 luni de închisoare cu executare pentru profanare de morminte şi furt calificat, scrie Gazeta de Sud.

Recomandări
Ce prevede ”ordonanța trenuleț” pentru 2025. Înghețări de pensii și salarii la stat, eliminarea tichetelor de masă
Ce prevede ”ordonanța trenuleț” pentru 2025. Înghețări de pensii și salarii la stat, eliminarea tichetelor de masă

Cu câteva zile înainte de finele anului, liderii coaliției de guvernare și miniștrii s-au reunit la Palatul Victoria, pentru a stabili cum vor fi reduse cheltuielile bugetare în 2025.

În 2025 ne putem aștepta la noi creșteri de taxe, avertizează economiștii. Primele scumpiri se vor vedea la combustibili
În 2025 ne putem aștepta la noi creșteri de taxe, avertizează economiștii. Primele scumpiri se vor vedea la combustibili

La începutul anului 2025, primele scumpiri se vor vedea la pompă. Prețurile la benzină și motorină vor crește, ca urmare a majorării accizelor la carburanți cu 6 procente. 

Azerbaijan Airlines anunță oficial că avionul s-a prăbușit din cauza ”unui amestec extern fizic şi tehnic”
Azerbaijan Airlines anunță oficial că avionul s-a prăbușit din cauza ”unui amestec extern fizic şi tehnic”

Prăbuşirea avionului de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, care s-a soldat cu 38 de morţi, miercuri, în ziua Crăciunului, a fost cauzată de un ”amestec exterrn, fizic şi tehnic”.