Horoscop 8 iulie 2019, prezentat de Neti Sandu. Racii vor recupera o sumă mare de bani

×
Publicitate

Confirmări azi. O să aflăm ce n-a mers şi de ce într-o relaţie şi or să ne vină idei despre cum am putea proceda de-acum înainte ca să ne meargă bine.

Vibraţia zilei este 8 şi o să cheltuim cu milă banii.

Horoscop 8 iulie 2019 RAC

Poate faceţi nişte cumpărături prin casă, că vreţi să împrospătaţi interiorul, să vă placă şi mai mult la voi acasă. O să puteţi recupera nişte bani şi fără să faceţi nimic, dar şi cu puţin ajutor din partea unor colegi, prieteni care vor interveni în favoarea voastră.

Horoscop 8 iulie 2019 LEU

O să aflaţi de ce a lipsit de la întâlnire cineva în care aţi investit sufleteşte şi o să vă spună şi când poate veni. Or să vă parvină nişte răspunsuri la cererile pe care le-aţi trimis mai demult către şefi şi o să ştiţi dacă veţi primi banii, avantajele cerute, concediul la care visaţi.

Horoscop 8 iulie 2019 FECIOARĂ

Poate v-aţi propus să cheltuiţi nişte bani ca să reutilaţi bucătăria sau să luaţi câte ceva pentru grădină. Apare o atenţionare în sfera sănătăţii şi dacă nu va-ngrijiti că lumea o s-aveţi de tras ponoasele, şi efectele pot s-apară chiar şi luna viitoare.

Horoscop 8 iulie 2019 BALANŢĂ

Poate plecaţi cu copiii la munte sau poate ei îşi doresc mult să facă o baie-n mare şi daţi o fugă până la malul mare - dac-aveți liber, sunteţi în concediu. Sunt nişte prieteni care vor să vă strângeţi iar şi să aveţi o preocupare de timp liber care să vă spele de stres, şi să vă infuzeze o stare de bun adispozitie.

Horoscop 8 iulie 2019 SCORPION

O să primiţi un rest de plată şi o să-l ţineţi de buzunar până în week-end ca să vă duceţi la distracţie. Se poate să fi uitat de vreo factură pe care trebuia s-o plătiţi şi o să vă achitaţi de orice datorie fatza de vreun prieten, un coleg şi o să fiţi cu plăţile la zi.

Horoscop 8 iulie 2019 SĂGETĂTOR

Poate va trebui să faceţi un drum prin ţară, să rezolvaţi nişte probleme fie de serviciu, fie de viaţă personală - şi nu de pe o zi pe alta. E cineva care nu v-a uitat şi abia acum vă invită la o cafea, o cină în doi sau poate vă invită într-un city break surpriză şi o să crească frumos relaţia voastră dacă nici voi n-aţi anulat relaţia.

Horoscop 8 iulie 2019 CAPRICORN

Poate-i faceţi o verificare maşinii şi dacă vedeţi că nu mai prezintă siguranţă începeţi să strângeţi bani ca să vă luaţi alta....musai. O să vă daţi peste cap să vă achitaţi de toate treburile de serviciu de obligaţiile familiale, ca să vă rămână şi un timp al vostru, să vă delectaţi cu una dintre activităţile preferate.

Horoscop 8 iulie 2019 VĂRSĂTOR

O companie agreabilă pentru diseară, poate ieşiţi pe undeva şi o să aflaţi noutăţi legate de unde v-aţi putea petrece vacanţă. O întâlnire neaşteptată şi veştile or să fie la fel, o să aflaţi ceva care vă poate folosi în afaceri, prindeţi un pont şi faceţi rost de bani.

Horoscop 8 iulie 2019 PEȘTI

Poate v-aţi hotărât să luaţi nişte obiecte pentru casă, după ce-aţi fi făcut vreo curăţenie generală, o reamenajare interioară, exterioară. Banii pe care trebuia să-i primiţi mai de multă vreme sosesc şi o să strângeţi un capital pe care-l veţi folosi în vacanţă ca să vă simţiţi bine în doi sau poate cu familia.

Horoscop 8 iulie 2019 BERBEC

Poate daţi de nişte bilete de vacanţă şi să vă-ncadrați în buget, să le puteţi face o surpriză frumoasă alor voştri. Vă pot intra şi vouă nişte bani dintr-o sursă paralelă cu serviciul şi să înlocuiţi câte ceva prin casă, ori să construiţi un garaj, un foişor, ori altceva prin jurul casei.

Horoscop 8 iulie 2019 TAUR

Poate vă faceţi analizele medicale, înainte de vacanţă, să trataţi nişte dureri sau să vedeţi cum staţi, în general. Voi să faceţi planuri cu bătaie lungă, dar or să vă ia prin surprindere nişte lucruri care or să vă deturneze de la ce v-aţi propus, şi-o să schimbaţi macazul.

Horoscop 8 iulie 2019 GEMENI

Poate-aveți de încheiat o situaţie şcolară, or mai fi şi alte acte de parafat şi o să vă descurcaţi. Proiecte noi la orizont şi o să primiţi ajutor din partea şefilor, daţi şi de bani ca să meargă bine toată treaba şi să câştigaţi bani, în mod constant.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Horoscop 6 iulie 2019, prezentat de Neti Sandu. Fecioarele își vor întâlni perechea

O zi chiar frumoasă. Alegem oameni care să ne-nsoţească pe parcursul zilei spre o destinaţie care să ne-aducă linişte, relaxare, împăcarea cu noi înşine.

Horoscop 5 iulie 2019 prezentat de Neti Sandu. Gemenii își găsesc partenerul printre prieteni

Horoscop 5 iulie 2019, prezentat de Neti Sandu. O să facem abstracţie de lucrurile care nu ne convin şi or să conteze în ochii voştri doar cele care ne fac fericiţi şi le-aduc bucurie şi celor dragi nouă.

Horoscop 4 iulie 2019 prezentat de Neti Sandu. Scorpionii pot câștiga bani printr-un proces

Horoscop 4 iulie 2019, prezentat de Neti Sandu. Or să ne fie satisfăcute nişte curiozităţi, aflăm nişte cauze, dedesubturi ale unor situaţii care ne-au bulversat la un moment dat şi o să ştim ce-avem de făcut în continuare.

Recomandări
Ce urmează după decizia CCR privind legea integrității. Opțiunea pe care o are la dispoziție Nicușor Dan

Amendamentul PSD din legea integrității care îl lasă fără mandat pe primarul Timișoarei Dominic Fritz a fost declarat constituțional de judecătorii CCR.

Energia produsă la Rovinari, de 2-3 ori mai ieftină decât cea importată. Cât costă un megawatt-oră

În plină criză energetică, România mizează din nou mai mult pe centralele pe cărbune. La Rovinari funcționează acum trei capacități de producție, în loc de două pentru a acoperi o parte din deficitul generat de oprirea Unității 2 de la Cernavodă. 

Opere ale pictorului Alexandru Țipoia, prezentate în premieră la Inspectorul Pro. Familia vrea să le doneze statului

Creația pictorului Alexandru Țipoia este oferită gratuit statului român. Dar, procesul de donație s-a blocat în birocrație, spune familia.