Horoscop 20 iulie 2018. Zodia care se bucură de câștiguri financiare importante

×
Codul embed a fost copiat

Veşti amestecate vineri. O să dăm zor să ne achităm de toate obligaţiile morale, financiare, să nu ne punem singuri piedici şi să nu reuşim ce ne-am propus.

Vibraţia zilei este 2 şi vom reuşi mult mai uşor cu ajutorul unui partener de suflet.

RAC
Le-aţi rămas datori unor angajatori, parteneri de afaceri cu nişte ore de muncă sau cu un răspuns referitor la implicarea voastră într-un proiect. O să puteţi pune multe lucruri la punct şi să vă bucuraţi de câştiguri, atât în plan material, cât şi în cel spiritual. Chiar e momentul să vă reinventaţi.

LEU
Viaţa sentimentală traversează o perioadă mai agitată şi o s-o gestionaţi din mers, s-atingeţi acel echilibru de care aveți nevoie. Aveţi idei de afaceri şi de umplut timpul liber cu activităţi care să vă pună mintea, sufletul, corpul în mişcare, să nu vă anchilozaţi.

FECIOARĂ
O să vă meargă şi vouă mai bine din punct de vedere sentimental şi o să vă gândiţi serios la ce-aveţi de făcut de-aici înainte în relaţie. E posibil să luaţi nişte bani şi să v-ajungă pentru o plecare, la sfârşit de săptămână, la o rudă, un prieten care v-aşteaptă la un grătar, o cafea.

Citește și
horoscop
Horoscop 18 iulie 2018. Zodia care va primi o ofertă de muncă din străinătate

BALANȚĂ
Se poate să vă ia pe nepregătite o veste că trebuie să plecaţi urgent undeva sau să achitaţi nişte dări, dar o să fiţi pe fază. Se-anunţă o reuşită în plan personal, poate vindeţi, cumpăraţi o casă, vă instalaţi la o altă adresă, poate chiar plecaţi din oraş sau din ţară.

SCORPION
E posibil să vă treziţi cu o invitaţie la malul mării, sau la un concert, un târg prin oraş şi o să vă facă plăcere să vă duceţi. Poate faceţi o curăţenie generală şi scăpaţi de toate acareturile de care va-mpiedicati prin casă, pe-afară şi aduceţi unele îmbunătăţiri locuinţei.

SĂGETĂTOR
O cină în doi v-ar ajuta să revigoraţi atmosfera din relaţia de cuplu şi poate veţi lua şi o decizie. Cu cât amânaţi o plecare spre o destinaţie de vacanţă, cu-atât va-ndepartati de locul respectiv şi n-o să mai ajungeţi deloc pentru c-or să intervină alte priorităţi tot timpul.

CAPRICORN
Poate va fi nevoie să faceţi nişte investigaţii medicale, să luaţi şi un tratament ca să vă vindecaţi, nu trebuie neglijată sănătatea. Aţi putea renunţa la o colaborare în favoarea alteia, dacă nu veţi fi acaparaţi cu totul de o activitate de timp liber, dedicată familiei, în care să-i implicaţi şi pe copii.

VĂRSĂTOR
V-ar putea veni ceva bani în plus şi-o să vă puneţi la punct garderoba de vacanţă şi să le luaţi şi alor voştri ce le trebuie. Se poate să umblaţi după acte, aprobări, să reactualizaţi datele de pe legitimaţii, carduri, să prelungiţi vreun abonament şi să vă luptaţi pentru discounturi.

PEŞTI
Poate se hotărăşte în consiliul de familie să vă luaţi o casă mai mare sau să mai construiţi o cameră, să ridicaţi un etaj. Pare să fie o atmosferă destinsă în relaţia de cuplu, e o acalmie după o perioadă de încordare, tensiuni, şi o să vă gândiţi la un respiro în doi, la mare, la munte.

BERBEC
Se poate să luaţi parte la un eveniment la care aveţi ceva de spus, de făcut, ca să le daţi o mână de ajutor unor cunoscuţi. Se poate să fiţi pe picior de plecare, într-o staţiune de agrement, unii dintre voi vă puteţi găsi şi ceva - temporar - de lucru şi să nu fie ceva complicat, greu.

TAUR
O să cheltuiţi nişte bani în casă, şi o să fie totul util, practic, confortabil, şi să vă simţiţi şi mai bine decât pân-acum. O să puteţi rezolva lucruri importante care să vă deschidă un alt drum de viaţă personală şi până la sfârşitul anului vă puteţi căsători, sau anul viitor.

GEMENI
E rost de ieşit pe la mondenităţi, să lărgiţi cercul de cunoscuţi şi poate vă faceţi relaţii, găsiţi sponsori. Poate vă conving nişte angajatori să lucraţi pentru ei, o să va-ntelegeti şi în privinţa banilor şi o s-aveţi mai mult spor în casă, cu suplimentul salarial pe care-l veţi primi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Horoscop 19 iulie 2018. Zodia care își va reface viața sentimentală
Horoscop 19 iulie 2018. Zodia care își va reface viața sentimentală

Horoscop 19 iulie 2018. O să ne străduim să-ndreptăm nişte situaţii, să recuperăm ce-am pierdut sau n-am apucat să cerem, să ne facem, practic, dreptate.

Horoscop 18 iulie 2018. Zodia care va primi o ofertă de muncă din străinătate
Horoscop 18 iulie 2018. Zodia care va primi o ofertă de muncă din străinătate

Horoscop 18 iulie 2018. O să ne ocupăm şi de lucrurile concrete, materiale şi de cele care nu se văd dar se simt, cele spirituale cu care o să ne hrănim frumos, sufleteşte.

Horoscop 17 iulie 2018. Zodia care va primi o mărire de salariu
Horoscop 17 iulie 2018. Zodia care va primi o mărire de salariu

Horoscop 17 iulie 2018. O să ne străduim să împăcăm pe toată lumea, să facem tot ce depinde strict de noi ca să ne achităm de obligaţii şi să nu ni se poate reproşa nimic.

Recomandări
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”

După nenumărate tensiuni, PSD, PNL și UDMR ar putea ajunge curând la un acord în coaliție. Sâmbătă au purtat noi negocieri la Parlament, pentru a definitiva lista cu ministere.  

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..