Smiley împlinește 40 de ani. O carieră excepțională în fotografii și video
Odată cu sărbătorirea celei de-a 40-a aniversări a lui Andrei Tiberiu Maria, binecunoscutul Smiley, facem o retrospectivă a carierei sale remarcabile în muzică și televiziune.
Cu o carieră de succes care se întinde pe mai bine de două decenii, Smiley a lăsat o amprentă incredibilă asupra industriei muzicale, ca membru al celebrei trupe Simplu, dar și ca artist solo. De la un băiat tânăr pasionat de muzică până la un interpret recunoscut pe plan internațional, povestea lui Smiley este una de dăruire, creativitate și perseverență în căutarea excelenței artistice.
Vedeți în GALERIA FOTO imagini cu Smiley de la începuturile sale muzicale, până la nunta cu Gina Pistol și toate edițiile Vocea României și Românii au Talent!
Tinerețea și debutul în muzică
Pe 27 iulie 1983, în Pitești, a venit pe lume Andrei Tiberiu Maria. Dragostea lui pentru muzică era evidentă încă de la o vârstă fragedă, iar la doar zece ani, plăcerea de a asculta muzică s-a transformat în dorința de a cânta.
Când vorbește despre copilăria sa, Smiley spune că era un agitat, energic și plin de viață. Puțini bănuiau că acest entuziasm fără margini se va canaliza într-o carieră muzicală strălucitoare care avea să cucerească publicul în asemenea manieră
Ca tânăr cântăreț, Smiley și-a făcut debutul în trupa Millenium 3, împreună cu Robert Dulica, Dinu Ionuț Liviu (Boby) și Andrei Ropcea (Randi). Grupul, ghidat de renumitul muzician Ioan Gyuri Pascu, a lansat albumul „D-but”, care a inclus colaborări cu artiști de seamă precum Adrian Ordean din trupa Compact.
Ascensiunea trupei Simplu
În 2002, destinul i-a oferit lui Smiley o oportunitate care avea să-i schimbe viața definitiv. CRBL l-a invitat să se alăture celebrei trupe Simplu, deși inițial Andrei voia să obțină un loc în trupa Akcent. Datorită atitudinii sale joviale și bunei dispoziții de care dădea mereu dovadă, membrii trupei i-au dat porecla „Smiley”, un nume pe care avea să îl poarte și pe scenă.
Ca parte a trupei Simplu, Smiley și-a dezvoltat nu doar abilitățile vocale, ci și talentul pentru dans, deoarece spectacolele lor erau mereu însoțite de coregrafii captivante. Împreună au devenit o forță muzicală de necontestat, iar albumele lor, precum „Oare știi”, „Zece”, „RMX Simplu”, „Simplu Best Of” și „Oficial îmi merge bine”, au cunoscut un mare succes, obținând numeroase discuri de aur.
În timp ce se afla în plină ascensiune cu Simplu, Smiley era hotărât să-și exploreze potențialul ca artist solo. În 2008, a lansat primul său album solo, numit „În lipsa mea”. Acest album a fost primit cu entuziasm și i-a adus lui Smiley un disc de aur. Primul single „În lipsa mea” a fost desemnat „Cea mai bună piesă a anului”, iar Smiley a primit premiul de „Cel mai bun artist solo” la Romanian Music Awards. Acest moment a marcat începutul unei cariere solo care avea să înflorească și să ajungă la noi culmi în anii următori.
Un șir de succese muzicale
De-a lungul timpului, cariera muzicală a lui Smiley l-a adus mereu în atenția publicului Odată cu fiecare nouă apariție, a adunat tot mai multe elogii și a câștigat inimile pasionaților de muzică din România și din întreaga lume. Al doilea album solo, „Plec pe Marte”, a fost premiat cu „Cel mai bun album pop-dance”, în timp ce single-ul „Dream Girl” a dominat clasamentele timp de șase săptămâni consecutive, aducându-i titlurile de „Cel mai bun artist masculin” și „Cel mai bun artist pop” la Romanian Music Awards.
În 2012, single-ul „Dead Man Walking” l-a propulsat în vârful gloriei, devenind cel mai difuzat artist la radio și televiziune. Videoclipul piesei a făcut istorie ca primul în care s-au folosit elemente de realitate augmentată, dovedind abilitățile inovatoare și creativitatea lui Smiley.
Smiley și emisiunile Vocea României și Românii au Talent
În afara talentului său muzical, versatilitatea lui Smiley s-a extins și către alte domenii ale industriei de divertisment. A captivat audiențele ca prezentator al emisiunii de televiziune „Românii au talent”, alături de Pavel Bartoș. De asemenea, a deținut rolul de antrenor în emisiunea de talente „Vocea României”, demonstrându-și capacitatea de a descoperi și sprijini tinere talente în drumul lor către faimă.
O parte importantă din cariera lui Smiley o reprezintă cariera de producător. În 2009 și-a fondat propria casă de producție, HaHaHa Production, numele fiind perfect compatibil cu porecla sa de scenă. Acest pas i-a oferit posibilitatea de a-și explora creativitatea artistică, dar și de a sprijini și promova carierele altor artiști talentați.
Prin intermediul HaHaHa Production, Smiley a produs hituri pentru artiști precum Morandi, Puya, Delia, Wanda, Zero, Elena Gheorghe, CRBL, Anda Adam, Andreea Bănică, Mandinga, Loredana Groza, Andra, Corina, Cream, Emanuel și chiar a realizat colaborări internaționale cu In-Grid și Sway.
2022 – o bornă importantă în cariera lui Smiley
Anul 2022 a marcat un moment important în cariera lui Smiley. A sărbătorit cea de-a 10-a aniversare a carierei sale solo printr-un ambițios proiect intitulat #Smiley10, un maraton de lansări muzicale, inovații și confesiuni sincere. În această perioadă, a mai jucat în filmele „Legații” și „Odată pentru totdeauna”, în roluri principale.
În 2023, Smiley a apărut în filmul Ramon, produs de Pavel Bartoș. Smiley și Bartoș au o relație foarte apropiată, dincolo de faptul că sunt coprezentatori la „Românii au talent” încă de la primul sezon, cei doi sunt prieteni foarte buni și dincolo de camere.
„Noi suntem prieteni. În ziua de azi avem cunoscuți, amici. Dar prieteni, câți avem? Smiley este o întâlnire umană și profesională majoră pentru mine. Multă lume mă întreabă, cum a fost când ne-am cunoscut. Eu le răspund că a fost foarte greu. Am avut nevoie de 2 min și 38 de secunde să ne împrietenim foarte tare, spunea Pavel Bartoș despre relația pe care o are cu Smiley.
Cât despre filmul Ramon, Smiley spunea că „Eu sunt un regizor care practic declanșează toată povestea pe care o să o vedeți în film. E scânteia care aprinde focul. E o comedie lejeră, foarte frumoasă, te simți bine uitându-te”.
În plus, Smiley a făcut o mutare strategică pentru a-și consolida influența muzicală la nivel internațional prin lansarea Romdrops, o nouă companie internațională de producție muzicală. Prin colaborarea cu Milk&Honey și producătorul laureat cu premiul Grammy, Oak Felder, Romdrops a avut scopul de a face o impresie semnificativă pe scena muzicală globală.
Tot în 2022, a lansat melodia „Scumpă Foc” în colaborare cu Juno, care a stat nu mai puțin de 20 de săptămâni în top 10 pe posturile de radio și a fost desemnată piesa anului de către Mediaforest. De asemenea, colaborarea cu Andra în piesa „Doar Vina Ta” a consolidat poziția dominantă a lui Smiley în peisajul muzical românesc.
Influența muzicală a lui Smiley
Smiley a avut un impact semnificativ asupra muzicii românești. Este unul dintre cei mai populari și de succes artiști români din toate timpurile, iar muzica sa a contribuit la promovarea muzicii românești către un public mai larg. De asemenea, prin munca sa de compozitor și producător a contribuit la conturarea sunetului muzicii pop românești.
Muzica lui Smiley este caracterizată de melodii antrenante, ritmuri vesele și versuri pozitive. Piesele sale abordează adesea teme precum dragostea, prietenia și fericirea. El are o abilitate unică de a se conecta cu publicul său, iar muzica sa pare mereu să pună un zâmbet pe fețele oamenilor.
Impactul lui Smiley asupra muzicii românești este incontestabil. Este un adevărat star, iar muzica sa va continua să fie savurată de oameni de toate vârstele în mulți ani de acum încolo.
Viața personală a lui Smiley
Tatăl lui Smiley se numește Ion Maria și a fost de profesie pilot militar. Chiar dacă tatăl artistului nu a făcut parte din lumea showbiz-ului, a avut o carieră de lăudat. Ion Maria a fost pilot de avion în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Mai apoi, tatăl lui Smiley a devenit director la o fabrică de pâine din Cernica.
Mama artistului se numește Ioana Maria și este contabilă. Mama artistului a lucrat în tinerețe la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice din Pitești, iar după ce fiul său și-a început cariera în muzică, doamna Maria a preluat contabilitatea noului studio, dar și a noii case de discuri HaHaHa Production, iar cei doi lucrează împreună acum.
Cum arătau aniversările lui Smiley când era copil
Smiley împlinește 40 de ani și le are alături pe soția și fiica sa. Dar în podcastul lui Mihai Bobonete, colegul său de la Românii au talent, a povestit un moment emoționant din copilăria sa.
„Când am împlinit 18 ani, părinții mei mi-au făcut cadou de ziua mea, o înregistrare cu mine la 3 ani. Pe care ei au făcut-o pe vremea aia”, a povestit Smiley.
Este vorba de o înregistrare de la o serbare la care el a învățat toate rolurile din piesă, inclusiv ale celorlalți copii, și când a urcat pe scenă, s-a blocat și nu a mai putut să spună niciun cuvânt. Părinții lui s-au decis să-l ajute să treacă peste acel moment din copilăria sa, organizând încă odată serbarea la ei acasă. „Au fost foarte inspirați. Iar eu m-am gândit că acum, când a avansat tehnologia, putem să facem o filmare pe care să o păstrăm”.
Povestea de dragoste cu Gina Pistol
Smiley și Gina Pistol trăiesc o frumoasă poveste de iubire de mai bine de șase ani. Cei doi au impreună o fetiță superbă, pe nume Josephine Ana-Maria. Nu mulți știu însă cum s-au apropiat și au ajuns împreună cei doi. Ceea ce i-a legat este cel puțin inedit.
În podcastul lui Horia Brenciu, Gina a povestit că toată povestea lor de iubire a pornit de la... gomboți cu prune. Cei doi discutau online, iar cea care a făcut primul pas și a propus o întâlnire a fost Gina.
"Noi vorbeam așa.. .ne recomandam filme, una alta, înainte să fim împreună. Îi trimiteam tot felul de meme-uri din astea funny, bancuri și-l făceam să râdă. Eram cu o prietenă la pensiunea părinților ei și m-a întrebat ce fac. I-am trimis o poză cu un gomboț (n.r. găluște cu prune), nu cu doi, cu unul", a povestit Gina.
Celebra prezentatoare a dezvăluit că Smiley i-a răspuns că are poftă de gomboți, așa că a inițiat o întâlnire: "Vrei să-ți fac? Când mă întorc în Bucureși îți fac", i-a transmis ea.
"I-am făcut gomboți. A fost prima oară când am făcut gomboți, dar mi-au ieșit atât de buni. El a venit la mine, avusese puțină treabă la studio și a venit la mine. Am ascultat toate albumele lui Depeche Mode pe Youtube și mâncam gomboți. Am stat vreo 3 ore și pe urmă trebuia el să plece. Și a plecat, dar s-a mai întors după aia", a spus Gina Pistol în podcastul lui Brenciu.
În urmă cu doi ani, Smiley și Gina au devenit părinți. Deși cei doi au decis să prezinte pe rețelele de socializare imagini cu ei doi ca un cuplu, atunci când vine vorba de fiica lor, Josephine, vedetele refuză să-i arate fața. Smiley a explicat că au luat această decizie pentru a o proteja pe fiica lor. „ Noi nu ne dorim neapărat să o expunem în mediul online pentru că, deocamdată, nu e o persoană. Cred că asta trebuie să fie alegerea ei. Nu mi se pare … real… important ca oamenii să o vadă pe Josephine, mai ales că ea se transformă de la lună la lună. Adică, nu mai seamănă cum era acum două luni”, a spus el.
Nunta lui Smiley cu Gina Pistol
Chiar anul acesta, când Smiley împlinește 40 de ani, a decis să-și unească destinul cu Gina Pistol și în mod oficial. Pe 27 mai, cei doi au făcut nunta, atât religioasă cât și la starea civilă.
Nunta celor doi a fost considerat evenimentul monden al anului. Ceremonia, pregătită în detaliu cu câteva luni înainte de către Gina și organizatoarea sa de evenimente, a avut loc pe malul lacului Snagov, în mijlocul naturii. Înainte, însă, cei doi au trecut pe la Starea Civilă alături de cei dragi.
Suntem convinși că Smiley va mai lansa piese muzicale de succes – ca solist sau producător - și va fi prezent în show-uri de televiziune, făcând ceea ce știe el mai bine – entertainment.