Roxette revine în activitate cu o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson. Cine este Lena Philipsson

62446684

Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE.

Potrivit paginii oficiale de pe Instagram a duo-ului muzical, în 2025 va avea loc un turneu care va include şi două concerte în Africa de Sud: unul pe 25 februarie la Cape Town şi altul pe 28 februarie la Pretoria.

"Este vorba despre cântecele mele pentru Roxette pe care le scriu de peste trei decenii. Nu am de gând să încep un nou duo. Marie va fi întotdeauna de neînlocuit. Cu toate acestea, sunt foarte norocos că am găsit o voce incredibilă şi o interpretă genială în Lena", a declarat Gessle.

Philipsson este o artistă foarte cunoscută în Suedia, inclusiv pentru telespectatorii fideli Eurovision, de când şi-a reprezentat ţara în ediţia din 2004 cu piesa "It Hurts", cu care a ajuns pe locul cinci.

"Sunt încântată să pornesc în acest turneu. Îmi doresc foarte mult să lucrez cu Per: este un compozitor fenomenal şi o forţă muzicală inepuizabilă", a declarat cântăreaţa, al cărei prim hit din 1986 a fost scris în colaborare cu Gessle.

Roxette a devenit unul dintre cele mai de succes grupuri suedeze la nivel internaţional, mai ales după lansarea celui de-al doilea album de studio, 'Look Sharp!' (1988), care a inclus hiturile "Dressed For Success", "Listen To Your Heart" şi "The Look".

Va urma "Joyride" (1991), care se numără printre cele mai bine vândute 100 de albume din lume datorită unor şlagăre precum "Spending My Time", şi "Crash! Bum! Bang!'' (1994), care includea single-ul "Sleeping In My Car".

O tumoare cerebrală a obligat-o pe Frederiksson să ia o lungă pauză de recuperare şi, deşi a lansat ulterior un album solo în 2004, trupa Roxette nu a mai lansat material nou până în 2011, când au produs "Charm School", urmat de încă două albume de studio, "Travelling" (2012) şi "Good Karma".

Însă boala a recidivat, Marie Frederiksson fiind nevoită să anuleze turneul dedicat aniversării a 30 de ani ai trupei Roxette. Artista a încetat din viaţă în 2019.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
62332481
Care este starea de sănătate a actorului Bruce Willis, diagnosticat cu demenţă. Mărturiile uneia dintre fiicele sale

Rumer Willis, una dintre fiicele actorului american Bruce Willis, a oferit noi informaţii legate de starea de sănătate a tatălui ei, diagnosticat cu demenţă în 2023, relatează sâmbătă contactmusic.com.

 

62446485
Program special de Paște la PRO TV. Top Gun: Maverick, Slujba de Înviere și penultimul episod din Clanul

Trăiește zilele de sărbătoare și bucură-te de Lumina de Paște! La PRO TV, poți urmări unele dintre cele mai apreciate producții, filme în premieră și ediții speciale.

62155391
Mihai Mărgineanu, oripilat de dezmățul din Vama Veche. „Multe fete bete chioare, băieței cu pretenții de mascul”

Mihai Mărgineanu, celebrul Ardiles din „Las Fierbinți”, a povestit pe rețelele sociale, șocul pe care l-a trăit după ce a perecut ziua de 1 Mai în Vama Veche.

Recomandări
Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Gettyimages 1745631060
Plan pentru reducerea poluării într-o zonă istorică din București. Șoferii se tem că vor rămâne fără locuri de parcare

Autoritățile vor să facă aerul mai respirabil în mai multe spații din zona istorică a sectorul 2 al Capitalei, dar se lovesc de opoziția șoferilor, care se plâng că nu au unde să parcheze.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.