Cum s-au pregatit cei de la palatul Buckingham pentru ziua cea mare

60284847

Cea mai veche monarhie din Europa ofera astazi un spectacol de proportii planetare. Casa de Windsor a pregatit o desfasurare impresionanta de forte, de la garzile calare, la zecile de bucatari care trudesc din greu in pantecul Palatului Buckingham.

Pentru 300 de norocosi, cortina acestei reprezentantii grandioase va cadea abia dupa miezul noptii. Pana la urmatorul spectacol, cand milioane de fete din toata lumea care au suspinat astazi dupa William vor face exact acelasi lucru si pentru spaima protocolului regal, roscovanul print Harry.

De ce este aceasta nunta, mai importanta decat orice alta casatorie regala? Ei bine, pentru ca el este mostenitorul prezumtiv al tronului, cu sanse depline sa devina rege, iar ea va fi regina-consoarta.

La asa nunta, si lista invitatilor este una pe masura. 1.900 de oameni, invitati la Westminster Abbey. Apoi, o reduci la 600 de oameni. Ei sunt cei invitati la Palatul Buckingham, la receptia oferita de Majestatea Sa, Regina. Iar pentru o receptie la palat niciun efort nu e prea mult. Vorbim de britanici, asa ca totul pleaca de la uniforme.

Printre trupele de elita care astazi vor fi tot timpul in preajma familiei regale se numara si Batalionul Intai al Garzilor Irlandeze. In fruntea sa, un roman si, mai mult decat atat, un print, locotenent-colonel Christopher Ghika.

Ca si tatal sau, locotenent-colonelul Christopher Ghika este un ofiter de elita al armatei britanice, dar n-a uitat nicio clipa ca se trage din domnitorii Moldovei si Valahiei. Asta inseamna ca are protocolul in sange. Stie ca astazi, mai mult decat oricand, totul trebuie sa arate perfect. In ultimele luni, soldatii sai au lasat deoparte planurile de lupta din Afganistan si au atacat cu aplomb tinutele de ceremonie, sub privirea atenta a printului Ghika.

Evident si emotiile sunt pe masura evenimentului. Ca sa nu pateasca vreo rusine, o mica armata de angajati a cercetat, verificat si lustruit centimetru cu centimetru, colectia impresionanta de trasuri, calesti si limuzine ale Curtii.

Daca pentru milioane de spectatori, scena balconului va insemna sfarsitul distractiei, pentru invitatii reginei ea abia incepe. Ca sa le faca lor pe plac, palatul zumzaie mai ceva ca un stup de albine.

21 de bucatari, 10.000 de aperitive, 650 de invitati usor flamanzi si extrem de pretentiosi. Acestea sunt coordonatele dupa care functioneaza, azi mai mult decat oricand, bucatariile palatului. Pentru ca toate aceste minuni gastronomice, aprobate personal de William si Kate, trebuie sa ajunga repede si intregi, cateva etaje mai sus.

Saloanele de Stat sunt o succesiune ametitoare de incaperi, proiectate cu un singur scop. Cele 19 saloane oficiale, dedicate evenimentelor oficiale, respira opulenta. Tot ce este aici trebuie sa-i faca pe oaspeti sa exclame: "Ce palat incredibil!".

Aranjate la milimetru, mii de pahare din cristal asteapta cuminti ca soldatii la parada sa-i serveasca pe oaspetii Majestatii Sale. Si surprizele continua. Adevaratii norocosi sunt cei 300 de oameni, invitati la petrecerea organizata de printul Charles, tatal lui William.

Abia dupa aceasta ultima petrecere, William si proaspata printesa Catherine vor putea fugi in lume. Pardon, in luna de miere. Cat despre noi, ceilalti? A meritat o zi de nebunie, pentru milioane de pamanteni lipiti de televizoare sau pentru 2.000 de invitati, inghesuiti sub boltile de la Westminster Abbey.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
60486845
Filmul "Naşa" intra in opt cinematografe din Romania

"Naşa", cel mai recent film romanesc de lung metraj, a avut astazi prima vizionare oficiala. Au urmarit cu rasuflarea taiata rezultatul multor luni de efort, actorii, regizorii si producatorul peliculei.

60487699
Iubirea de poveste dintre printul chipes si fata din popor. VIDEO

Iubirea celor doi a inceput acum aproape un deceniu. Printul William si Kate s-au cunoscut in studentie si au trecut impreuna prin 9 ani tumultuosi, presarati cu despartiri si impacari.

60486191
Kate vs Lady Di. Cum judeca problema virginitatii Casa Regala

Pe vremuri o mare chestiune la Curtea Regala, intrebarea daca o viitoare printesa mai este sau nu virgina a ramas acum in trecut. Virginitatea miresei regale nu mai constituie o piatra de capatai. Nu a fost insa la fel acum 30 de ani.

Recomandări
Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Gettyimages 1745631060
Plan pentru reducerea poluării într-o zonă istorică din București. Șoferii se tem că vor rămâne fără locuri de parcare

Autoritățile vor să facă aerul mai respirabil în mai multe spații din zona istorică a sectorul 2 al Capitalei, dar se lovesc de opoziția șoferilor, care se plâng că nu au unde să parcheze.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.