Actorul Cole Brings Plenty, starul serialului „1923", a fost găsit mort într-o pădure. El era dat dispărut

62439596

Actorul Cole Brings Plenty, starul serialului "1923", spin-off al "Yellowstone", a fost găsit mort vineri, a anunţat tatăl său, Joe, pe Instagram.  

Tânărul în vârstă de 27 de ani era dispărut din weekendul de Paşte, potrivit NBC News.

Actorul a fost găsit lângă un vehicul neocupat într-o zonă împădurită din estul statului Kansas. O anchetă a fost demarată de poliţia din Lawrence, Kansas, pentru a stabili cauza dispariţiei sale.

„Sunt profund întristat să confirm că fiul meu, Cole, a fost găsit şi nu mai este printre noi", a transmis Joe Brings Plenty pe Instagram.

Cole Brings Plenty a fost văzut ultima dată duminica trecută în Kansas, la volanul unui Ford Explorer alb. Cu câteva ore înainte, poliţia din Lawrence anunţase pe Facebook că tânărul era căutat de autorităţi în legătură cu un incident de violenţă domestică petrecut în 31 martie.

Potrivit poliţiei, o femeie a cerut ajutor la domiciliul ei, iar camerele de supraveghere l-au identificat pe Cole Brings Plenty într-o maşină când încerca să părăsească oraşul imediat după incident.

A fost o situaţie care a provocat o mare îngrijorare în rândul familiei actorului, în special a unchiului său, Mo Brings Plenty, de asemenea actor în serialul "Yellowstone". Unchiul său a publicat pe Instagram un mesaj în apărarea nepotului său. „Nu este în caracterul lui, în ciuda a ceea ce ar putea spune sau crede lumea. Nu merită, iar el ştie acest lucru", a spus el.

El a adăugat: „Este important ca toată lumea să se abţină de la a face presupuneri sau speculaţii în orice situaţie. Aţi vrea să se întâmple asta dacă Cole ar fi fiul, fratele, nepotul, vărul dumneavoastră - familia dumneavoastră? Haideţi să punem faptele pe primul loc, să respectăm procesul şi să susţinem principiile echităţii şi justiţiei pentru toţi cei implicaţi".

Cole Brings Plenty, în vârstă de 27 de ani, era cunoscut mai ales pentru rolul lui Pete Plenty Clouds, fiul ciobanului Crow Hank, în serialul „1923", al cărui al doilea sezon urmează să fie difuzat de Paramount+ în 2024.

Actorul a împărţit ecranul cu nume mari de la Hollywood, precum Helen Mirren şi Harrison Ford. El a mai apărut în serialul „Into the Wild Frontier", lansat în 2022, şi mai recent în „The Tall Tales of Jim Bridger".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62110260
Actorul Jackie Chan împlineşte 70 de ani. A fost considerat un succesor al lui Bruce Lee | GALERIE FOTO

Actorul Jackie Chan s-a născut la 7 aprilie 1954, la Victoria Peak, Hong Kong. Vedetă în filmele kung-fu, Jackie Chan este originar din Hong Kong.

 

62439512
Robert Pattinson şi Suki Waterhouse au devenit părinţi pentru prima dată

Modelul şi cântăreaţa Suki Waterhouse a confirmat naşterea primului ei copil cu Robert Pattinson, starul din „Twilight”.

 

 

62439417
Generația fenomen a strălucit pe scena Românii au talent, într-o nouă seară în care show-ul a fost lider absolut de audiență

„E complex numărul tău. E un număr spectacol”, îi spunea aseară Dragoș Bucur unei concurente după ce i-a văzut prestația.  

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 123811
„Oamenii sunt diferiți”. Părinții și elevii, reacții la proiectul uniformelor obligatorii

Mii de liceeni din țară au venit luni la cursuri îmbrăcați în negru în semn de protest față de proiectul PSD privind introducerea uniformei obligatorii în școli, aprobat deja de Senat.

Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe.