(P) Știai că poți să-ți plătești întreținerea de la bloc și online?

62153174

Suntem în epoca vitezei, sau cel puțin asta ne demonstrează fiecare zi care trece și în care mai găsim o soluție sau o aplicație care să ne facă viața mai ușoară.

În majoritatea cazurilor pe care le cunoaștem, pe lângă task-urile de la birou, familie și pregătirile pentru munca de a doua zi, cel puțin o dată pe lună, când te uiți la avizierul din casa scării, vezi întreținerea la avizier și te gândești cum poți să faci să te sincronizezi cu administratorul în seara în care vine să încaseze taxele. Sau poate trebuie să mergi tu la el acasă să faci plata. Dar o sincronizare tot trebuie să existe și asta nu se întâmplă tot timpul. Apoi vezi că poate ai o restanță din motivele despre care ai citit mai sus.

O altă situație care te poate pune în dificultate este aceea că nu ai cash la tine. În general sau mai ales pe timp de pandemie. Du-te la vecini și împrumută până a doua zi sau până le faci un transfer bancar, să ai cum să plătești administratorului de bloc întreținerea pentru luna curentă. Și să nu mai vezi nicio sumă în dreptul coloanei cu restanțe din tabelul afișat la intrarea în bloc.
Acestea sunt doar două dintre multiplele exemple cu care ne lovim lună de lună atunci când vine momentul să plătim întreținerea de la bloc. Dar acestea sunt și motive de care ne-am lovit până acum. De ce am scris la trecut? Pentru că, în această epocă a vitezei, avem o soluție foarte simplă pentru rezolvarea acestor probleme: plata întreținerii în contul bancar al asociației. Fie că vorbim despre un transfer prin internet banking sau plata printr-o aplicație pe care o ai deja instalată pe telefon.

Să aprofundăm, așadar, cele două variante propuse în rândurile de mai sus și să vedem care sunt avantajele lor. Pentru că, într-adevăr, dacă nu ai mai folosit o astfel de metodă de plată, poate ți se pare că este dificil sau incomod. Iar noi dorim să te facem să îți schimbi această părere.

Acum este mai ușor să efectuezi plata online a întreținerii pe baza fișei individuale de calcul pe apartament.

Fiecare bloc are un administrator care se ocupă de colectarea taxelor și de probleme care pot să apară în asociația de proprietari, fiind un liant între aceasta și instituții, terțe persoane etc. Noul rol al administratorului de bloc este acela de a veni în ajutorul locatarilor cu soluții care să le facă viața mai ușoară. Printre acestea, am numărat în ultima vreme și plata online a întreținerii. De ce această soluție? Pentru că este la îndemâna tuturor, te scutește de un drum la bancă sau bancomat și de grija de a avea mereu cash în casă sau portofel. Sau o suma fixa de bani cash, că și acesta poate fi un inconvenient uneori. Știm prea bine de câte ori ne lovim și de această problemă.

Dacă ai un smartphone, cu siguranță ai o grămadă de aplicații instalate pe el, printre care și una de la banca la care ai cont, sau una terță, care te ajută să plătești diferite facturi.

Cu cea de la bancă este simplu: ai contul personal adăugat în aplicație, iar tot ce rămâne de făcut este ca administratorul clădirii să îți dea contul în care să faci plățile lunare. O dată cu afișarea cheltuielilor sau transmiterea fișei individuale de plată a întreținerii, singurul pas pe care trebuie să îl faci este să îți notezi undeva suma de plată și mai apoi să deschizi aplicația de home bank, să selectezi contul către care vrei să faci plata - aici iar este foarte ușor, pentru că poți să salvezi contul ca fiind al unui beneficiar predefinit, iar această activitate o faci doar o dată - și mai apoi să introduci suma de plată și să semnezi tranzacția. Nimic mai simplu decât asta. Aplicația de homebank poate fi folosită, de obicei, atât de pe smartphone, cât și de pe un laptop sau computer.

Cea de-a doua variantă care îți poate fi prezentată de administratorul locuințelor este aceea de a face plata online pentru cheltuieli printr-o aplicație terță. Și în cazul acesteia ai contul bancar legat de aplicație și plata se face tot cu câteva click-uri date pe telefon.

advertorial

Acestea sunt două variante la îndemână pentru plata online a întreținerii de la bloc. De obicei, firma care se ocupă de administrarea clădirii este cea care vine cu variantele cele mai potrivite pentru fiecare locatar: plata prin homebank sau plata printr-o aplicație terță.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Cum putem obtine cele mai bune rezultate de la o masina de spalat rufe?

Masina de spalat rufe a capatat in ultima vreme o importanta deosebita in locuintele noastre, mai ales ca tehnologia avansat destul de mult si trebuie sa tinem pasul pentru a obtine cele mai bune rezultate in ingrijirea hainelor.

(P) Beneficiile consumului de produse locale, naturale, 100% românești

Consumul de produse românești oferă multiple beneficii atât din punct de vedere individual, cât și la nivel de societate.

(P) Cum se întrețin și se igienizează CORECT lenjeriile din hotel sau pensiune pe timpul pandemiei și în general?

O parte importantă a procesului de îngrijire a lenjeriilor pentru hoteluri și pensiuni este legată de igienizare și spălare.

Recomandări
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Un lider PNL din tabăra „puciștilor” a demisionat de la șefia filialei: „Renunț la o funcție care m-ar obliga să tac”

Deputatul Ion Iordache a demisionat de la şefia PNL Gorj, afirmând că renunţă doar la o funcţie care ''ar presupune să tacă atunci când conştiinţa îi spune să vorbească''.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.